sunrise

Buna dimineata, dragile mele companioane de duminica! Ma simt asa de bine azi si nu-mi vine sa cred ce rau m-am simtit pe parcursul saptamanii, asa ca ziua asta e ca o usurare pentru mine. Ceea ce a inceput ca o raceala s-a transformat in ceva mai complicat si m-am tinut eu tare in primele zile, dar m-a cam rapus la pat spre finalul saptamanii. N-am fost foarte activa, insa tot am cateva chestii despre care vreau sa va povestesc.

bourjois-healthy-mix-serum

Tot incerc sa ma imprietenesc cu fondul de ten Bourjois Healthy Mix Serum de ceva timp si, in timp ce ma pregateam sa-l aplic si ma uitam la un tutorial al lui Estee, ea a ales sa-l foloseasca fix pe acesta si cred ca tot in aceeasi nuanta. Neaparat trebuie sa-i dedic o saptamana in care sa-l folosesc exclusiv si sa-mi formez o parere mai clara asupra lui.

cafea-lavazza-luca

Vrei să primești postările mele pe email?

Abonare Newsletter

* Câmp obligatoriu.

In prima zi lucratoare a anului, mi-am luat un cappuccino de la Luca, o covrigarie foarte populara din Bacau. Au aparate de cafea de la Lavazza si Nescafe, desi nu-mi place cafeaua Lavazza din supermarket si aleg alte branduri pentru acasa, in calatoriile noastre ne oprim la Mol pentru o pauza si-o cafea Lavazza. Iar la Luca e mai ieftina, 2 lei, fata de cea de la Mol, care e vreo 4,5 lei.

geluri-de-dus

Dereticam prin baie cand am observat cate geluri de dus am adunat acolo… Intr-un fel, inteleg de ce: unul e mai cremos, unul e exfoliant, altul e delicat, altul e editie limitata, numai bun pentru iarna, unde mai pui ca unul nici nu e gel, ci ulei… Dar zau ca sunt cam multe!

solaris-macinis-zahar-brut-de-muscovado

Dupa ce am terminat curatenia, luni seara, cand deja simptomele de raceala se instalasera bine, mi-am facut o portie de macinis de la Solaris cu zahar brut si cu dulceata de mure, de casa. A devenit the best comfort food, mai ales cand nu mai am vlaga nici sa mananc: e gustos, aluneca pe gat si e si hranitor, iar atunci cand esti bolnav e important sa te alimentezi, chit ca n-ai pofta de mancare.

guess double dare loreal eva's delicate rose

In primele zile ale saptamanii, cand am reusit sa ma duc la birou, am fost super-congestionata si am avut ochii atat de umflati, incat nu prea m-am putut machia si, ca sa nu arat atat de bolnava, am apelat la rujul L’Oreal Color Riche Eva’s Delicate Pink, din colectia La Vie En Rose.

Parfumul dupa care am intins mana a fost Guess Double Dare, primit la December’s Beauty Bloggers Meeting #4. Mie imi plac parfumurile dulci, iar notele sale fructate si usor citrice il fac total diferit de orice parfum pe care il am acasa. L-am savurat pana mi s-a infundat nasul, dupa care l-am aplicat cu gandul ca, daca tot nu arat bine, macar sa miros bine…

thank-you-fairy-much-gratitude

Saptamana asta a fost dedicata seriei Produse preferate din 2015 – noroc ca am fost prevazatoare si le-am pregatit din timp pentru ca n-a fost chip sa scriu pe blog pana acum, in weekend. Interesul pentru articolele respective, dar si pentru reducerile de ianuarie si revistele cu cadouri a facut ca la inceput de 2016 sa ating un mic record personal. Marti, 5 ianuarie, a fost ziua cu cei mai multi cititori din istoria blogului, 1229, iar eu, printre medicamentele de raceala, ceaiuri si servetele, m-am simtit super-mandra de mine si recunoscatoare voua ca sunteti alaturi de mine intr-un numar atat de mare.

miss-sporty-my-bff-lipstick-my-funny-mauve

Draga de Alina mi-a sarit in ajutor si m-a ajutat sa-mi vopsesc parul (cu Revlon Colorsilk, cred ca va asteptati la asta) si-a adus cu ea o noua tentatie, rujul Miss Sporty My BFF Lipstick, in nuanta My Funny Mauve. Are un aspect mat si arata bine de tot pe buze, fara sa le lase uscate. Cred ca e o gama nou lansata, pentru ca nu am citit despre ele pana acum, dar, daca toate nuantele sunt asa de faine, e demna de luat in seama, imi fac cu ochiul, My Lovely Red sau My Pretty Rose.

la-roche-posay-cicaplast-mains-gliss-dove

Si pentru ca ma tot plangeam ca am prea multe geluri de dus, la finalul saptamanii s-a terminat Dove Purely Pampering cu fistic si magnolie, aroma mea preferata. L-am laudat adesea pentru ca are si o consistenta cremoasa, care nu usuca pielea si e spornic, dar deocamdata nu o sa-l mai cumpar din motive evidente… pe care le-ati vazut si mai sus.

M-am despartit si de masca pentru par Gliss Total Repair 19, cu care m-am inteles bine. O folosesc de la inceputul verii, deci mi-a ajuns pentru vreo sase luni, ceea ce e suficient. Cred ca mi-a ajutat mult parul in perioada asta in care am amanat sa merg la tuns, m-am vopsit lunar, mi-am uscat parul cu peria rotativa la fiecare spalare. Si apropo de perii rotative, cum a mea are multi, multi ani si probabil curand ne vom desparti, am descoperit o perie rotativa interesanta la Philips. Ma incanta perspectiva celor 1000W, cu siguranta mi-ar usca si coafa parul frumos si mai rapid decat actuala perie. Cel mai mult ma bucura invelisul de turmalina, care protejeaza parul in timpul coafarii – nu-mi place sa fac compromisuri care i-ar putea afecta sanatatea. Pe vremea cand mi-am cumparat eu perie, nu era așa de evoluata tehnologia, dar acum mi-as dori sa fie una cu adevarat performanta.

Si ca tot vorbeam de despartiri, din crema de maini La Roche Posay Cicaplast Mains n-a mai ramas mult… Dar suficient cat sa ma ajute in perioada asta in care am avut mare nevoie de ea. Are 30% glicerina si niacinamide, iar eu aveam un nas rosu si iritat, asa ca am aplicat-o de cateva ori pe zi pe zonele cu probleme si acum, dupa doua zile de tratament intensiv, observ cu bucurie ca mi-a linistit iritatiile si portiunile uscate nu arata prea rau. Pacat ca se termina crema fix cand am redescoperit-o eu…

paulas-choice-resist-hyaluronic-acid-booster

In materie de noutati, saptamana asta am facut cunostinta cu Paula’s Choice Hyaluronic Acid Booster – mica obsedata de ingrijirea tenului cum sunt, n-am putut sa refuz ocazia de a-l incerca si o sa va spun si voua cum mi se pare dupa ce ne acomodam unul cu altul.

filme-the-danish-girl-de-ce-eu

Cum am stat mai mult prin casa, am vazut si doua filme saptamana asta, The Danish Girl si De ce eu?, ambele lansate in 2015. The Danish Girl ne-a placut, Colegului i s-a parut usor romantios, dar totusi e o poveste inedita si a castigat puncte pentru asta. Filmul De ce eu? ne-a cam lasat cu gura cascata, e un film complicat, cu o actiune intriganta si inspirat dintr-un caz real.

coffee with milk

Abia in weekend am putut sa ma bucur si eu de o cafeluta cu lapte, facuta pe gustul meu… Sper ca voi ati fost ferite de raceli, boli si alte suferinte de-astea.

Cum ati petrecut saptamana?
V-ati intors deja la birou/scoala sau ati lenevit in vacanta?

(Visited 1,670 times, 1 visits today)
Ți-a plăcut? Împărtășește și altora!