Ce face omul cand asteapta nerabdator o comanda de pe Iherb? Isi aduce aminte ca n-a scris mare lucru despre precedenta!

Asa e, am pacatuit din nou pe Iherb si-mi tin singura pumnii (si va rog si pe voi) sa vina ok, nu de alta, dar un produs de acolo nu-mi apartine si am mari emotii! Intre timp, folosesc deja de ceva timp produsele care au sosit in mai si m-am gandit ca e cazul sa va scriu cateva cuvinte despre  fiecare. Cand dau comenzi, caut mereu pe internet inspiratie si impresii despre produse, asa ca n-ar strica sa impartasesc parerea mea in speranta ca va va ajuta si pe voi sa va decideti daca doriti sa incercati un anumit produs.

Sprayul Kiss My Face cu SPF 30 (de aici) urma sa fie urmatorul sunscreen pe care voiam sa-l folosesc pe corp si pe ten, dar n-a fost sa fie. Produsul se aplica foarte frumos pe toata pielea, din pacate este formulat in asa fel incat nu protejeaza suficient de bine de razele UVA (adica tocmai cele responsabile cu imbatranirea pielii), asa ca il folosesc doar pe corp, iar pentru ten am cumparat deja altceva. Nu l-am supus adevaratelor teste (gen plaja si piscina), l-am aplicat la iesirile de lunga durata in natura si nu am avut probleme. Astept insa prilejul de a-l pune la incercari mai grele.

Despre gelul de curatare Eucerin (de aici) am scris de curand, imi place in continuare la fel de mult si pana nu gasesc ceva mai avantajos, nu cred ca o sa-l schimb.

Vrei să primești postările mele pe email?

Abonare Newsletter

* Câmp obligatoriu.

Samponul hidratant Nature’s Gate cu aloe vera (de aici) a fost una din achizitiile cele mai asteptate! Bine formulat, promite sa fie bland cu parul si este minunat pentru varfuri, caci nu mi le incalceste deloc! Scriam despre Tresemme Healthy Volume ca, dupa ce il folosesc, trebuie sa-mi descurc cu atentie si mult balsam parul pe lungime. Ei bine, am scapat de chinul asta, insa am senzatia ca Nature’s Gate e prea hidratant pentru scalp, asa ca deocamdata se afla sub stricta observatie! Mi-ar parea tare rau sa-mi faca probleme, caci imi pusesem mari sperante in el si era excelent ca raport cantitate/pret (5,09$/500 ml).

Intentionam sa folosesc aroma organica de vanilie Frontier (de aici) pentru aromarea cafelei cu lapte pe care o beau dimineata, insa nu e atat de eficienta in acest context pe cat mi-am dorit eu. O sa incerc ceva nou in acest scop si-am folosit aroma de vanilie la un pandispan. Este minunata, foarte parfumata, fara a fi artificiala, mult mai buna decat ce foloseam eu pana acum. Daca va mai distrati din cand in cand in bucatarie facand dulciuri, trebuie sa o incercati!

Am fost tare curioasa in privinta deodorantului cu piatra de alaun Crystal (de aici) si am descoperit cu placere ca functioneaza cat timp vremea nu e caniculara. De cand s-a incalzit atat de tare, mi-a fost teama sa ma las doar in baza lui si nici nu am avut prilejul de a-l testa la o iesire mai scurta (n-am vrut sa-mi asum riscul la o zi de serviciu de vreo 9 ore sau alte iesiri care nu-mi permiteau o schimbare a tinutei pentru cazul in care deodorantul n-ar fi facut fata). Totusi, e o alternativa buna si ma bucur ca am cu ce sa alternez celelalte deodorante care sunt mai agresive cu pielea.

Pensula Real Techniques pentru blush (de aici) este o incantare! Face parte dintr-o comanda mai veche, dar nu cred ca am mentionat-o pana acum pe blog si este cazul! Eram convinsa ca o sa-mi placa pentru ca am deja de mai bine de un an setul Core Collection (pe care il gasisi aici) si, in plus, citisem pareri foarte bune despre ea. Este pufoasa, bine taiata, manerul este confortabil si e o placere sa o folosesc. Si pentru ca in ultimele trei luni am folosit aproape exclusiv blushuri crema, am inceput sa folosesc pensula de blush pentru aplicarea pudrei si-mi place mult mai mult decat Miss Taylor Kabuki de la Sigma, care este mult mai rigida si aplica parca prea mult produs intr-un loc. Pensula RT in schimb aplica pudra intr-un strat foarte fin, aproape invizibil, menit sa fixeze machiajul.

Ca impresie generala, imi plac produsele incercate si cred ca lucrul acesta nu este intamplator: le-am cercetat putin inainte de a le comanda (principalele mele surse de inspiratie sunt Georgia, Adiana si Clarra). Acum astept nerabdatoare produsele din comanda aflata pe drum si-o sa va scriu si voua primele impresii despre ele!

Comandati de pe Iherb? Care sunt produsele voastre preferate?

(Visited 386 times, 1 visits today)
Ți-a plăcut? Împărtășește și altora!