Saptamana asta e una foarte obositoare pentru mine, intrucat o sa lucrez cate 10 ore in loc de 8… asta inseamna trezit la 6:40 in fiecare zi si ajuns acasa cam pe la aceeasi ora, dar PM. Desigur, celelalte treburi curente nu lipsesc, asa ca m-am gandit sa va arat ghidul meu de supravietuire intr-o saptamana plina, ca sa imi inchei serile relaxata si sa-mi incep zilele odihnita si gata de treaba.

Aseara am ajuns acasa si am bagat rufe la spalat – noroc ca masina n-are nevoie de supraveghere. M-am mutat apoi in bucatarie, unde am pregatit macaroane cu branza dulce, indulcite cu zahar de cocos (de aici, prima data cand il folosesc la gatit). Imi era pofta si m-am gandit ca in felul asta o sa am o cina dulce, iar ce ramane poate fi usor transportat la birou ca si gustare in urmatoarele doua zile.

beauty products

Cat timp am intins rufele, am si dat drumul la apa in cada, apoi m-am demachiat folosind bifazicul Garnier Express pentru ochi si lotiunea micelara Bioderma Sensibio, dupa care am curatat tenul cu cleanserul Paula’s Choice (flaconul e de la unul din gama Resist, gazduieste Earth Sourced Cleanser, l-am refolosit pentru ca pompita mi se pare mult mai practica). N-am uitat sa adaug in apa de baie spumantul Deep Steep cu grefe si bergamota (de aici) pentru ca am vrut ca baia sa fie una relaxanta. Pentru corp, am ales dintre proviziile mele strategice uleiul de dus L’Occitane cu migdale si crema pentru corp Ivatherm Multiperformanta – pe care am reusit sa o si termin, asa ca am primit inca o bulina alba.

Ultimul lucru de care am nevoie intr-o zi lunga e o bad hairday, asa ca m-am decis sa-mi spal si parul. De o saptamana, doua am inceput sa am iarasi probleme cu scalpul, asa ca am apelat la vechiul prieten Clear Sensitive Scalp pentru a scapa de matreata si cojite, m-a ajutat mereu si sper sa nu ma dezamageasca acum. Pentru ca stiu ca samponul este cam dur pentru lungimea parului, acolo am aplicat Garnier Ultra Doux cu Aloe Vera. Pentru hidratare am apelat la doua dintre preferatele mele, eficiente si accesibile: balsamul Dove Intense Repair (parca imi place putin mai mult cel din gama Nourishing Oil Care, cred ca din cauza aromei) si tratamentul Nourishing Oil Care.

Vrei să primești postările mele pe email?

Abonare Newsletter

* Câmp obligatoriu.

Inarmata cu toate cele necesare, am purces la spalarea tuturor chestiilor din dotare, incet si pe indelete, lasand timp tuturor produselor sa actioneze pentru a ma bucura de efectele lor. Am reusit sa am rabdarea de a face asta pentru ca mi-am luat si laptopul in baie, l-am pozitionat strategic pe chiuveta si am urmarit ultimele clipuri realizate de Anna (ViviannaDoesMakeup), ale carei filmulete le urmaresc in ultima perioada in loc de seriale – mai ales ca acestea au fost in pauza in ultimele saptamani.

Dupa baie, cu prosopul in par pentru a absorbi excesul de apa, mi-am aplicat pe ten masca Andalou Naturals Avo Cocoa (de aici)- imi simteam tenul cam uscat, asa ca nu puteam alege altceva mai potrivit. Dupa 15 minute, am indepartat prosopul din par, lasand parul sa se zvinte natural, apoi am indepartat si masca si am completat efectele sale anti-aging cu tonerul Derma E Soothing (de aici).

iherb

Mi-am mancat portia de macaroane, care au iesit delicioase – nu foarte dulci pentru ca nu am pus mult zahar de cocos, nu voiam sa consum o cantitate foarte mare si mi-am si redus toleranta la dulce de cand cu regimul meu alimentar. Mi-am ales din cutiuta mea magica ceaiul Twinings Wild Berries (de aici), pentru ca nu mai bausem demult sortimentul acesta. Cand le-am terminat de servit pe ambele, am purces la uscatul parului.

get ready with me

Ca intotdeauna, mi-am coafat si uscat parul cu peria rotativa Rowenta – zilele astea implinim 6 ani de iubire, e un model foarte vechi, dar care nu mi-a facut niciodata probleme si am folosit-o la patru, cinci zile in tot acest timp. Placa Remington o folosesc doar pentru firele scurte si rebele de pe langa frunte si urechi. Tratamentul Moroccanoil a luat deocamdata locul iubitului meu Chi Silk Infusion, chiar m-a cucerit: distribui in par o cantitate foarte mica, se absoarbe repede, nu lasa firul incarcat, ci suplu si disciplinat, usor de coafat.

outfit

Inainte de a ma baga in pat, incerc sa imi aleg si tinuta pentru ziua urmatoare, pentru a evita ca dimineata, vreme de 5-10 minute, sa ma uit crucis in dulap fara sa stiu ce sa aleg. De data asta, am decis sa port bluza Vero Moda, pentru ca la noi in birou este foarte cald si prefer sa port ceva lejer, si fusta Takko – faux leather in partea din fata si material elastic in partea din spate. Ati mai vazut-o, poate si in articolul despre DBBM#3, a fost o achizitie tare inspirata pentru ca este comoda si usor de asortat, asa ca o port des, in diverse combinatii. Tinuta e completata de dresuri negre, cizme negre cu talpa joasa (pentru ca ultimul lucru de care am nevoie intr-o zi lunga este incaltamintea incomoda), o esarfa calduroasa si paltonul gros, ca sa nu-mi fie frig cu bluza subtire. Mi-am ales ca accesoriu ceasul Asos in forma de soricel, ca sa mai inveselim aspectul general, alaturi de cerceii de aur de la colegul de apartament (unul din cele mai vechi cadouri de la el) si verigheta.

Iar articolul asta a fost scris in timp ce-mi beam ceaiul, ca sa vedeti ce eficienta pot fi cand imi propun asta. Iar la 10 voi fi in pat, aplicand si ultimele potiuni din rutina de seara! :D Si de dimineata cand veti citi voi acest articol, sper sa fiu si eu ca o floricica, pregatita de o zi de munca.

Voi cum va descurcati in zilele pline? Cum va pregatiti pentru ele?

(Visited 1,370 times, 1 visits today)
Ți-a plăcut? Împărtășește și altora!