Lumea in care traim ne predispune la un ritm de viata foarte alert: fie ca e vorba de serviciu, de scoala, activitati extra sau casnice, familie, timpul nostru se imparte intre toate si ne fortam sa rezolvam cat mai multe din provocarile zilnice.

Ce ramane pe ultimul loc? Propria persoana… Cartea aceea pe care am cumparat-o in mai si n-am terminat-o nici acum, masca pe care planificam sa o aplic sambata seara si-au trecut vreo 3 sambete de-atunci, somnul scurtat in ultimele nopti ca sa termin proiectul X sau cafeaua pe care voiam sa o beau cu prietena mea cand s-a intors din concediu, doar ca intre timp a plecat in urmatorul…

Va suna cunoscut? Probabil ca da, si mai probabil ca o sa imi spuneti ca asta e ritmul cotidian si ca ziua are doar 24 de ore. Si da, stiu, si eu raman cu multe sarcini neterminate, si eu incerc sa le prioritizez, mai ales in zilele cu putina energie, si eu ma fortez in perioadele aglomerate… Dar e important sa gasim un echilibru: acela in care acceptam ca ziua are doar 24 de ore, dar trebuie sa alocam cateva minute/ore din ea pentru noi. Pentru ca fix acel timp poate face diferenta intre o persoana multumita de propria viata si una vesnic frustrata, permanent nefericita, dar care incearca mereu sa-i fericeasca pe altii.

Provocarea si mai mare e sa fac asta de cand am Copila. Intotdeauna nevoile ei sunt mai presus decat orice, incerc sa fiu disponibila ei, nu doar fizic, cat de mult pot, pentru ca acum are cea mai mare nevoie de mine, imi zic ca eu sunt centrul universului ei, iar bratele mele il inchid. Si totusi… mamele nu sunt doar mame, sunt si femei, nu?

Vrei să primești postările mele pe email?

Abonare Newsletter

* Câmp obligatoriu.

Si-asa, incetul cu incetul, la patru luni si jumatate de la nasterea ei, invat din nou sa retraiesc pentru mine ca sa-i fie bine ei. Am invatat sa plec de acasa – cu sau fara ea. In zilele cand vreau doar sa ma aerisesc, o pun in baby carrier si dam lungi ture de cartier sau ne avantam chiar prin centrul orasului. In zilele cand am nevoie de mai mult… eh, pana de curand mi-am reprimat nevoile. Si-atunci Colegul de apartament m-a citit si m-a trimis la bazin. Da, bazinul ala care mi se lipise mie tare de suflet la inceputul anului trecut si, dupa cateva saptamani, am aflat ca-s gravida si-am pus stop. Sau poate pauza. Si-acum dau iar play…

Iubesc sa-mi alaptez Copila. Se uita cu ochisorii aia dulci fix intr-ai mei de dupa san, mananca cu pofta sau se alin(t)a, incheie masa fie cu un somn bun sau cu o gangureala simpatica adresata sursei de hrana. De multe ori totusi alaptatul e privit ca o corvoada prin limitele pe care le pune asupra independentei mamei. Asa ca, inainte sa plec la bazin, ma asigur ca am hranit bine Copila si ii las si o rezerva de lapte in biberon, in caz ca e nevoie – nu prea e, dar ma simt eu mai bine sa o stiu acoperita. Plec o data, de doua ori pe saptamana maxim, prefer sa-si primeasca laptele de la sursa. Asta e primul pas… pentru ca eu cred cu tarie ca trebuie sa-mi fie mie bine ca sa pot sa fac sa-i fie ei bine. Si ii prinde si ei bine sa socializeze cu tatal ei, sa petreaca timp cu el fara sa le intrerup eu joaca. Iar eu, dupa prima tura de bazin ma simt fix ca pestele in apa!

Mersul la bazin e cea mai indrazneata chestie pe care am facut-o pentru mine de cand am nascut, pentru ca implica plecatul fara ea. Dar e posibil sa fie cea mai benefica… Asa ca, in limita posibilitatilor pe care le avem la un moment dat, trebuie sa ne amintim sa avem grija de noi ca sa putem avea grija de ceilalti!

Cum si cand aveti grija de voi? 

★ Beauty Blogger
★ Skincare Addict
★ Coffee Lover
★ 30
★ Bacau
★ adina@septembriejoi.com

(Visited 870 times, 1 visits today)