Din pacate in aceasta perioada n-am fost prea harnica la capitolul make-up… Stau destul de bine la produsele de ingrijire, desi observ ca am tendinta sa acumulez stocuri, de unde pana acum cateva luni nu prea ma interesau (aveam cam un gel de dus, maxim doua si o crema de corp pe care nu prea o foloseam). Dar ia sa vedem ce am dat gata:

  • Paula’s Choice Skin Perfecting 1% BHA Gel – l-am folosit timp de aproape un an si, desi mi-a placut, mi-a parut putin cam light pentru anumite perioade cand pielea a luat-o mai razna ca de obicei. Exfoliantii chimici, in general, au facut o treaba excelenta pentru tenul meu si de aceea planuiesc sa-l inlocuiesc pe acesta cu o lotiune cu 2% BHA, cat de curand.

  • Elmiplant Body Nutrients Silky Radiance – lotiunea de corp care mi-a creat dependenta. Cred ca de cand am luat-o am si inceput sa adun tot mai multe produse de corp si mi-am promis ca nu mai cumpar nimic pana ce nu termin ce am deja (sa ne intelegem, e deja vorba de vrep 5-6 geluri de dus si 3 exfoliante pentru corp diferite… mult prea mult pentru mine). Oricum, lotiunii tot am zis ca-i fac review, clar o sa ma ocup de asta, pentru ca imi place foarte mult in continuare. E drept ca n-o mai abuzez asa de mult ca la inceput, pentru ca acum o alternez cu o lotiune cu AHA.

  • Crema hranitoare pentru maini Himalaya – este unul din putinele produse pe care le-am aruncat dupa prima folosire. Are un miros atat de urat ca efectiv m-am spalat pe maini dupa aplicare si a aterizat direct la cosul de gunoi. Am inlocuit-o cu o veche prietena, crema Cosmetic Plant cu ulei de catina si masline (review aici), pe care acum o am chiar in dublu exemplar: una pe birou, una in noptiera. Ma saturasem de experimente.

  • samponul Tresemme Platinum Strenght (review aici) a fost unul din cele mai bune folosite de mine: lasa parul foarte fain, nu mi-a provocat probleme cu scalpul, cantitate foarte generoasa (500 ml), pret decent. Dar eu sunt o maimuta curioasa si nu l-am cumparat din nou, in ciuda tuturor calitatilor care-l recomanda. Asa ca am cumparat L’Oreal EverSleek Smoothing & Intensely Nourishing, care, dupa prima spalare, imi lasase un par foarte frumos si usor de coafat (ma si mandream cu el pe Facebook aici si aici). Nu am mai fost la fel de incantata dupa a treia spalare pentru ca mi-am simtit scalpul cam incarcat, ma manca pielea si am vazut si ceva matreata. Am intrat in carantina cu un sampon antimatreata si aplic deocamdata EverSleek doar pe varfuri… dar sa zicem ca nu-s chiar fericita. Daca sunteti curioase ce combinatie de produse mi-a mers mie tare bine la par, o gasiti aici.

  • balsam Tresemme Platinum Strenght (review aici) a completat efectele samponului si mi-a lasat parul moale si frumos. De data asta, schimbarea nu a fost la fel de neprielnica, intrucat balsamul L’Oreal EverSleek Smoothing & Intensely Nourishing mi se pare chiar reusit, intr-adevar a lasat parul pe lungime suplu si sanatos.

Vrei să primești postările mele pe email?

Abonare Newsletter

* Câmp obligatoriu.

  • gelul de dus Care cu capsuni si fistic e o prezenta constanta in baia mea de vreun an. Imi place mult aroma sa si faptul ca nu usuca pielea, dar o curata bine, dupa cum va povesteam si aici. Am facut pentru un timp o pauza de la el (o sa veedti mai jos care este inculpatul), dar mi s-a facut dor si acum am iar o sticla pe jumatate in baie. E drept ca, atunci cand am facut fotografiile, eram hotarata sa termin gelul de dus Yves Rocher Jardins de Monde cu nuci de macadamia, altul care ma omoara cu aroma sa (se completeaza foarte bine cu lotiunea Elmiplant Silky Radiance, ies ca o bomboana vanilata din baie).

  • gelul de dus Tesori D’Oriente Hammam este o achizitie mai veche, l-am luat la sfarsitul verii, dar l-am folosit preponderent in perioada rece, intrucat aroma sa de portocale se incadra perfect in peisajul sarbatorilor. Nu mi-a uscat pielea si lasa baia tare frumos parfumata. Inlocuitorul sau l-am mentionat deja.

 

  • deodorantele Dove Minimising si Adidas Intensive s-au terminat amandoua intre timp si am fost multumita de ele. Si-au facut treaba bine, in conditii destul de grele tinand cont cate randuri de haine am purtat asta iarna si de diferentele de temperaturi dintre ce era afara si ce e in magazine, de exemplu (nu inteleg de ce in mall-uri sunt 30 de grade, cand afara sunt -20…). Trecusem initial pe un prieten mai vechi, Nivea Stress Protect, insa am primit acum cateva zile un cadou (poate l-ati vazut pe Instagram) din care a facut parte si un deo Marks & Spencer Cocoa Pampering Cocoa Butter, si chiar sunt curioasa cum e, mai ales ca e si roll-on si n-am mai folosit unul de foarte mult timp.

Acestea fiind spuse, ma duc sa pregatesc micul dejun si doua cafelute la noua noastra jucarie, Tassimo, pe care, da, vi l-am aratat si pe Insta, si pe Facebook. Si apropo de asta, dragi cititoare, as vrea sa va intreb: vi se pare ok sa public pozele de pe Insta pe pagina blogului? Ati prefera mai degraba sa urmez modelul colegelor mele si sa le includ intr-un articol Instalife, centralizate sau preferati sa le vedeti pe masura ce pe public? Chiar am nevoie de sfaturile voastre.

Weekend placut sa aveti!

★ Beauty Blogger
★ Skincare Addict
★ Coffee Lover
★ 30
★ Bacau
★ adina@septembriejoi.com

(Visited 243 times, 1 visits today)