Acest articol a fost scris in timpul sarcinii, intre timp s-a intamplat asta.

Experienta sarcinii este in mod cert un lucru foarte personal si diferit de la o persoana la alta. Eu am fost una dintre norocoasele care nu au avut prea multe neplaceri fizice si sper ca asta sa aduca o unda de optimism acelora dintre voi care planuiesc sa aiba un copil, nu trebuie sa va fie rau, poate trageti si voi acelasi pai norocos ca mine si va veti simti ok in primul trimestru. A fost totusi o perioada cu multe schimbari si solicitanta mai degraba psihic, lucru care s-a vazut la vremea respectiva si pe blog, pentru ca nu m-am mai putut implica asa cum imi placea sa o fac inainte.

De ce mi-a luat atat de mult timp?

Despre lucrurile astea pot sa scriu public abia acum, cand stiu ca totul a decurs cum trebuie, n-am putut sa o fac la momentul respectiv pentru ca nu am considerat ca sunt pregatita. A fost nevoie ca sarcina sa avanseze ca sa prind curaj sa spun si apropiatilor, nu doar familiei si am avut nevoie de si mai mult timp ca sa scriu pe blog despre asta. Undeva in sufletul meu sper ca ce urmeaza sa scriu sa fie util unora dintre cititoare si de aceea am decis sa va povestesc cum a decurs primul meu trimestru de sarcina.

Cum a inceput totul?

Trec de evidentele firesti ;) Am aflat ca sunt insarcinata la finalul lui martie, la 4 saptamani de la ultima menstruatie si 2 saptamani de cand ramasesem insarcinata (standardele medicilor calculeaza sarcina de la ultima menstruatie, deci asa o sa ma raportez si eu in continuare). Cum menstruatia mea e foarte regulata, la cateva zile de intarziere am facut testul si, there they were, doua liniute! Pe mine m-au debusolat teribil pentru ca cea de-a doua, care confirma sarcina, era extrem de palida fata de linia de control si am avut nevoie sa arat testul altcuiva ca sa imi confirme ca sunt insarcinata.

Era o sarcina foarte dorita si n-am indraznit sa ne bucuram foarte tare, n-am vrut sa ne facem prea mari sperante. Cred ca precautia a fost cuvantul de ordine in primul trimestru, asa ca pentru doua saptamani nu am stiut decat noi si inca doua prietene foarte apropiate care m-au ajutat mult la momentul respectiv. Dupa testul de sarcina si dozarea HcG care a confirmat sarcina in evolutie, am asteptat programarea la medic pana sa spunem familiei. La 6 saptamani am avut o prima echografie, apoi o mica sperietura cu sangerarea de nidatie – se poate produce o mica sangerare in momentul in care se implanteaza embrionul in uter, respectiva sangerare se diferentiaza greu de debutul unui avort spontan, asa ca doar timpul ne-a aratat ca totul merge bine in continuare.

Schimbarile psihice

Indraznesc sa spun ca am resimtit cel mai tare sarcina la nivel psihic, nu fizic. Cred ca a fost de vina si nivelul crescut de hormoni, cei care au produs o multime de schimbari in organism pentru a alimenta bebelusul pana cand s-a format in totalitate placenta si si-a preluat in intregime functiile (asta se intampla intre saptamanile 14 si 17, adica finalul primului trimestru si inceputul celui de-al doilea).

Cea mai mare provocare pentru mine a fost sa astept de la o saptamana la alta, de la un control la altul, finalul minunatului trimestru intai. Practic, in perioada respectiva se formeaza toate organele si sistemele importante, care se vor dezvolta ulterior pe timpul sarcinii. Orice modificare care face embrionul neviabil va produce un avort spontan – alternativa e de a avea un copil cu o boala destul de grava. Pentru mine a fost greu, dar m-am straduit sa fac pace cu gandul ca, daca copilul meu, asa mic cum era el, de cateva (zeci de) grame, nu va supravietui este pentru ca bolile de care ar fi suferit i-ar fi facut viata (mai scurta sau mai lunga) un calvar. Pierderea unei sarcini este o experienta traumatizanta, asa ca am incercat cumva sa fiu (din nou) precauta si sa ma pregatesc si pentru eventualitatea asta, sa gasesc o consolare pentru dezastrul care s-ar fi putut produce.

Cumva, nu m-am stresat prea mult legat de nastere sau de cresterea copilului. Am avut o incredere oarba ca ne vom descurca si putine momente de griji legate de cum va fi sa ingrijim un nou nascut. Eram destul de pregatiti din experientele familiei sau prietenilor ca usor nu e, dar ca o s-o scoatem la capat. Mai degraba la inceput ma frustra nerabdarea aceea de a ajunge acolo, la momentul in care ne vom tine in brate copilul.

Undeva spre finalul trimestrului am inceput sa inteleg ca nu doar copilul are nevoie de 9 luni ca sa se pregateasca sa apara pe lume, ci si mama-sa, ca sa treaca prin toate etapele si procesele fizice, sufletesti si psihice, am inceput sa inteleg ca perioada asta incepe sa-mi cultive rabdarea pe care trebuie sa o am pentru copilul meu, ca nu trebuie, nu pot si nu tine de mine sa grabesc nimic din ce implica venirea sa pe lume.

As vrea sa pot spune ca daca as lua-o de la capat, m-as bucura mai mult si m-as teme mai putin, dar cumva nu cred ca as putea face asta… Poate a facut parte din procesul meu de adaptare, poate am avut nevoie sa ma tem si sa nu ma bucur prea mult pana cand n-am stiut mai multe despre evolutia bebelusului, dar stiu ca efectiv sa ma bucur din tot sufletul fara sa tresar am putut abia prin trimestrul doi de sarcina.

Schimbarile fizice

Asa cum spuneam, am avut putine episoade de rau fizic, concentrate in saptamanile 4 si 5 de sarcina, pe care le pun pe seama unui regim alimentar mai strict pe care il urmam atunci – incercam sa mananc anumite tipuri de alimente care sa regleze anumite procese din organism si cred ca am dezvoltat un soi de aversiune fata de ele, pentru ca nu prea pot sa le consum nici acum.

In scurt timp, am scapat de greturile matinale, am ramas cu somnul, un soi de apatie si foame. Acestea au fost cam principalele mele simptome, simteam nevoia sa dorm cand veneam de la birou si in putinul timp care imi mai ramanea intre somn, serviciu si somn nu mai aveam chef de mare lucru. Ma obosea pe de alta parte senzatia de dezordine in casa si in viata, faptul ca nu ma ocupam cum trebuie de lucruri pe care le stapaneam inainte, insa oboseala si apatia ma impiedicau sa fac ceva in sensul asta. Cam acela a fost momentul in care am inteles vorba aceea, toate la timpul lor si oua rosii la Pasti, am inteles ca am nevoie de timp, ca vreau, nu vreau, trebuie sa mi-l acord si ca e ok sa fac ce simt nevoia sa fac, sa zac, sa dorm, sa lenevesc si ca o sa vina un timp cand o sa ma ocup de lucrurile pe care le-am neglijat atunci.

Am avut ceva neplaceri provocate de rinita alergica, mult mai suparatoare acum decat inainte de sarcina, precum si cu gingivita (si asa m-am hotarat sa imi iau periuta de dinti electrica). Ambele se datoreaza fluxului crescut de sange si supra-vascularizarii mucoaselor. Acelasi flux de sange, dar si tratamentul cu progesteron pe care l-am urmat in primul trimestru, au dus la indesirea parului. Teoretic, lucrul asta ar trebui sa bucure orice femeie, dar mie nu-mi mai ajungea o cutie de vopsea doar pentru radacinile parului si imi lua mult mai mult timp sa imi usuc parul – asa ca am renuntat la vreo 10 centimetri de par la sfarsitul lunii mai, aproape de sfarsitul primului trimestru.

Avand foarte mult par alb, am ales sa ma vopsesc pe parcursul sarcinii, la interval de 5 saptamani, cam cu una in plus fata de cum faceam inainte. M-am documentat inainte si stiam ca in sange trec prea putine chimicale pentru a face rau fatului, insa mai problematic ar fi mirosul, care poate provoca o stare de rau in timpul vopsirii. Am folosit in continuare Revlon Colorsilk, care nu are amoniac si nu miroase, faptul ca o folosesc de mult timp m-a facut sa nu ma tem de eventuale alergii sau sensibilitati.

Greutatea mea a fluctuat putin la inceputul sarcinii, pornisem cu 58,8 kilograme inainte de sarcina, avut la un moment dat 61 kilograme si pe la finalul primului trimestru aveam 60,5 – am pus, dar nu mult in perioada respectiva, desi de mancat, am mancat semnificativ mai mult ca inainte. Cred ca asta s-a intamplat din cauza solicitarii la care a fost supus organismul in perioada aceea, nevoia de a dormi si cresterea micuta in greutate au fost principalii indicatori. Oricum, foamea, setea si nevoia de a merge la baie, o data simtite, trebuiau rezolvate cu prioritate, cat mai repede, pentru ce le-am resimtit mult mai acut decat inainte de sarcina.

Schimbarile in garderoba

Modificarile la nivelul corpului s-au vazut rapid la mine, in special pe talie, pentru ca am mancat ceva mai bine inca de la inceputul sarcinii. Blugii mei cu talia normala incepusera sa ma incomodeze, am inceput sa ii port exclusiv pe cei cu talia joasa, pe care nu i-am mai incheiat cam din saptamana 6 de sarcina, i-am prins cu elastice de par si-am acoperit totul cu bluze mai lungi si mai largi.

Si acela a fost un punct de capatai pentru mine: din garderoba mea mulata si scurta (in principal datorita inaltimii) n-a mai ramas mare lucru de purtat si-am ajuns la un soi de capsule wardrobe involuntar. Cumva, am realizat ca n-aveam nevoie de toate hainele pe care le am, ca mi-e mai usor sa aleg cand am mai putine optiuni, ca blugii sunt in continuare un pilon de rezistenta al garderobei mele si ca incaltarile sport si balerinii pot fi tot ce am nevoie.

Prin saptamana 9 sau 10 mi-am cumparat blugi de maternitate si a fost o mare usurare pentru mine. Ma saturasem deja sa umblu cu elastice la blugii normali si mi-am zis ca pentru confortul meu, merita. A fost o provocare sa-i gasesc, la H&M exista optiuni, dar nu pentru gravidele inalte ca mine. Am gasit in final o pereche intr-un magazin cu articole dedicate viitoarelor mame, unde chiar nu speram sa gasesc blugi lungi si-am dat pe ei jumatate din cat costau cei de la H&M. Nu am investit in bluze sau rochii, am rulat pe cat posibil ce mi se potrivea din hainele mele. Am scris un articol separat despre garderoba din timpul sarcinii, pentru cele care au nevoie de inspiratie.

Ce m-a ajutat in primul trimestru de sarcina?

• un medic in care am incredere. Alegerea lui si a locului in care urmeaza sa nasc a fost motiv de multe ore de somn pierdute.
• somnul, cat de mult si cand simteam nevoia. Mi se intampla sa nu dorm prea bine noaptea, asa ca oricand simteam nevoia sa dorm pe parcursul zilei si puteam, lasam totul si ma culcam.
• mancare multa, buna si variata. Asa cum mentionam mai sus, incercasem la inceput un regim foarte sanatos, insa in scurt timp aversiunea fata de alimentele respective mi-a provocat greturi si arsuri, asa ca am inceput sa mananc normal, minimizand pe cat posibil excesele. Daca imi trebuiau cartofi prajiti, puneam o salata alaturi. Daca aveam chef sa mananc junk food, incercam sa mananc o portie mica si mai rar. Am tot simtit nevoia sa mananc alimente bogate in glucide, paine, paste, pizza, si asa am sesizat consumurile crescute ale organismului.
• apa cat de multa, nevoia de apa a crescut mult inca din primele saptamani de sarcina.
• fructele mi-au satisfacut nevoia de dulce, nu simteam nevoia sa mananc dulciuri (nu ca inainte de sarcina, cel putin), dar am mancat multe, multe fructe si cred ca asta a ajutat organismul din multe puncte de vedere, de la aportul de vitamine pana la prevenirea constipatiei (stiu, stiu, TMI, dar daca ati avut vreodata o conversatie sincera si deschisa cu o gravida apropiata voua probabil ati aflat ca e una din problemele care pot surveni in sarcina din cauza schimbarilor hormonale.
• filmele, cartile, serialele, orice imi tinea mintea ocupata si ma oprea de la numarat ore, zile, saptamani.
• aplicatiile de evolutie a sarcinii, din care citeam sfaturile zilnice si urmaream evolutia saptamanala. Ma entuziasma orice celula care-i crestea si faptul ca aceea era cam singura conexiune cu bebelusul in plina formare, dar pe care nu il simteam inca. Am folosit la inceput Pregnancy+, dar e gratuita doar pentru primul trimestru, si am ramas cu What To Expect, care mi se pare tare faina, cu poze, animatii si explicatii multe, sfaturi care se updateaza zilnic. Animatiile in special m-au facut sa constientizez si sa vizualizez mai bine procesul de formare si bebelusul care tot crestea in burta mea – chestie pe care altfel ti-e mai greu sa o vizualizezi.
• sa ma tin deoparte de forumurile de pe Internet. Ce am citit pe net au fost fie articole bine documentate, fie postarile din aplicatie. Orice as fi citit pe forumuri cred ca mi-ar fi facut mai mult rau decat bine, m-ar fi nelinistit si speriat.
• sa nu pun presiune pe mine. Asa cum am mentionat, m-au stresat mai multe chestii, de la regimul alimentar, alegerea medicului pana la momentul la care urma sa dezvaluim sarcina celor din jur. Cu medicul m-am documentat cat de bine am putut si mi-am zis, in final, ca de nu imi va placea ceva, il voi schimba si pe timpul sarcinii daca e nevoie. Cu mancarea la fel, am observat ca ma face sa ma simt bine si cate o porcarioara din cand in cand si am concluzionat ca sigur stresul pentru copil e mai mare daca eu sunt in permanenta stresata de ce mananc decat daca mananc ocazional o tampenie. Iar cu anuntarea sarcinii am decis ca am nevoie de timp si am inceput cu familia, dupa prima echografie, insistand ca nu vreau sa spuna mai departe rudelor sau prietenilor. Cand am fost pregatiti sa mai anuntam pe cate cineva, am facut-o, baby steps in afara zonei de confort.
• echografiile. Am norocul unei situatii financiare care mi-a permis sa merg la un cabinet particular, unde mi s-au facut echografii de cate ori a fost nevoie si asta m-a ajutat mult, in special dupa episodul sangerarii de la debutul sarcinii. M-am dus cu inima cat un purice atunci cand s-a intamplat asta si la fel a fost si dupa doua saptamani, cand am vrut sa vedem evolutia sarcinii si-am plecat razand si cu ochii in lacrimi cand am aflat ca totul e bine. M-a ajutat foarte tare, as fi fost in stare sa-mi iau echograf acasa si sa ma uit zilnic la bebelus in special in acele doua saptamani.

Cam asta a fost primul trimestru de sarcina pentru mine. Sper sa va ajute informatiile si experienta mea, daca sunteti insarcinate sau planuiti sa aveti un copilas!