In urma cu trei ani, cam in perioada asta, am fost diagnosticata cu boala Lyme. Cititorii mai vechi poate tin minte povestea mea, dar pentru aceia dintre voi mai noi sau care nu stiti ce inseamna mai exact aceasta boala, gasiti cum a inceput totul aici.

Uitandu-ma in urma, as zice ca ce s-a intamplat in acel an si jumatate a fost cel mai dificil lucru cu care m-am confruntat din viata mea. De multe ori a fost o provocare pana si simplu fapt de a ma ridica din pat dimineata si pe de o parte mi-am impus sa functionez cat mai aproape de normal, pe de alta am incercat sa-mi dau timp si sa am rabdare cu mine. Cand am scris ultima data despre Lyme, urmasem deja mai multe cure cu antibiotic si faceam inca tratament pentru a pune la punct bacteria borrelia, cea care provoaca boala Lyme (cunoscuta si ca borrelioza).

La finalul celei de-a noua luni de antibiotic (cu ceva pauze), mi s-a prescris o cura destul de lunga de suplimente menite a intari imunitatea organismului, care sa preia conducerea si sa tina sub control ce a mai ramas din infectie in organismul meu. Din ce mi s-a spus si am citit, boala nu se vindeca, ci doar devine asimptomatica, ceea ce inseamna ca e nevoie ca organismul meu sa fie mereu in garda si sa impiedice o recidiva. M-am tinut cuminte de cura respectiva, am repetat analizele, a fost nevoie sa mai urmez inca o cura si sa fac inca o serie de analize pentru ca in mai 2015 doctorita mea sa-mi spuna ca sunt ok si ca de acum corpul meu lupta singur.

Sa aflu asa ceva dupa o lupta de un an si jumatate de lupta si tratament a fost o veste care m-a coplesit. Desi era tot ce imi doream sa aud, a fost si o veste greu de asimilat pentru mine si cumva, undeva in subconstient stiu mereu ca sabia e deasupra capului meu si ca exista sansa ca totul sa se intoarca, eventual mai rau decat a fost, cu simptome mai urate decat ce am avut in prima faza. A si existat un moment la finalul lui 2015 cand, dupa o perioada foarte stresanta, o parte din simptome pareau ca se intorc si am intrat in panica. Mi-am refacut analizele, am mers cu ele la medic care, pana sa apuc sa zic eu ceva, m-a si intrebat ce s-a intamplat si daca am avut vreo problema care sa ma afecteze emotional – acestea sunt de obicei calea cea mai sigura catre recidive pentru bolnavii de Lyme. Din fericire, nu era decat o manifestare temporara, m-a sfatuit sa am grija de mine, de psihic si de imunitate si sa-mi vad de viata mea. Dar am invatat atunci ca trebuie sa am grija de mine si de psihic mai mult decat de imunitate si ca da, balaurul e inca acolo si, fara sa traiesc cu frica in san, trebuie sa accept lucrul asta.

Pentru ca stiu ca articolul precedent a fost citit si de bolnavi de Lyme, nu doar de cititorii obisnuiti ai blogului meu, am vrut sa relatez cum s-a incheiat acea etapa din viata mea pentru ca e bine sa stie ca toata povestea asta are un final fericit. Imi aduc aminte si acum ultima vizita din spital din mai, cand in loc de tratament am primit vesti bune de la medicul meu, de fetele speriate, de povestile si grijile celorlalti pacienti care se aflau la inceputul tratamentului, care erau foarte interesati de evolutia mea si isi doreau sa stie ca da, se poate termina cu bine tratamentul pentru boala Lyme.

In ultimul an simptomele mele au disparut aproape in totalitate. Durerea din genunchiul drept cu care a si inceput totul mai apare uneori, in special in perioadele in care vremea se schimba brusc si presiunea variaza, uneori se mai si umfla. In rest, indraznesc sa spun ca am fost aproape asimptomatica – sau poate pur si simplu am invatat sa ignor eventualele simptome atat timp cand nu mai au intensitatea pe care au avut-o odinioara.

De asemenea, stiu ca una din preocuparile majore ale bolnavilor aflati in sau inainte de tratament este cum rezista organismul supus atator cure cu antibiotice. Ei bine, al meu a rezistat. Analizele de rutina pe care le-am tot facut au iesit in parametri normali, nu am avut probleme hepatice, stomacale sau intestinale. In perioada in care urmam tratamentul am incercat sa urmez regulile regimului alimentar recomandat de medic (si care e menit nu doar sa diminueze sansele de a capata alte infectii, ci si sa usureze functionarea organismului), ulterior am inceput sa mananc normal. Intr-adevar, cred ca mananc mai putine dulciuri decat mancam inainte de 2013, am momente cand fac excese, dar nu mai sunt la fel ca inainte si mi-a si scazut cumva toleranta la dulce, uneori mi se pare prea mult.

Dupa incheierea tratamentului pentru boala Lyme am avut o singura tentativa de a urma un tratament naturist pentru a rezolva o anumita problema cu care ma confruntam si care urma sa-mi ajute organismul sa se echilibreze, dar am fost nevoita atunci sa renunt din motive obiective, iar pana acum m-am descurcat destul de bine sa tin boala la locul ei ducand o viata normala. Sigur ca, asa cum spuneam, asta nu inseamna ca m-am vindecat si da, o parte din mine se asteapta la ce e mai rau. Mi-e frica de o eventuala recidiva, dar incerc sa ma bucur de tot ce mi se intampla, oricat de greu ar parea.

Privind in urma, am uitat o mare parte din ce am simtit atunci… Candva imi stiam povestea bolii la punct si virgula, cu absolut toate detaliile legate de tratament si simptome, dar acum intr-o anumita masura percep toata experienta ca si cum s-a intamplat altcuiva si eu stiu despre ea pentru ca mi s-ar fi povestit. Nu stiu exact de ce e asa, banuiesc ca m-am detasat, ca am avut nevoie sa ma detasez pe masura ce am acceptat faptul ca sunt bine, ca nu mai e nevoie de tratament si ca boala Lyme nu mai face parte din viata mea de zi cu zi. Mi-a ramas insa foarte prezenta in cap nevoia de oameni dragi si efortul pe care cei din jurul meu l-au facut ca mie sa-mi fie mai bine… in special Colegul de apartament.

Nu stiu de ce nu am scris despre asta mai devreme, poate ca si prima data a fost nevoie de timp sa fiu pregatita sa astern totul in cuvinte. Dar sper sincer ca, daca ajungeti sa cititi asta in cautare de informatii despre boala Lyme, sa stiti ca exista o luminita la capatul tunelului. Iar pentru dragele cititoare nu am decat cuvinte de multumire ca au facut parte din sistemul meu de sprijin atata timp fara sa o stie – m-a ajutat extrem de mult blogul si interactiunea cu oamenii care imi citesc textele.

Sa fim sanatosi cu totii!