Anul trecut pe vremea asta tineam in brate un bebelus de cateva saptamani. Anul asta, tin de mana o fetita minunata care descopera cum sa faca primii pasi si probabil curand isi va lua indemnul sa-i si faca singura. Am fost foarte emotionata in zilele din preajma zilei ei de nastere, imi venea mereu in minte ce faceam anul trecut, cu uimire si bucurie, ca nu stiam atunci ce ma asteapta si ce minunat va fi sa traiesc ce traiesc acum.

Asadar, a trecut ziua ei, am facut si o mica petrecere in onoarea ei, i s-a taiat motul (deja ni se sugereaza sa ne gandim la tunsori de par scurt, dar planuiesc sa nu ma apropii prea curand de zulufii ei hehehe!), a fost incarcata de cadouri si viata a revenit la normalul nostru…

Copila la 1 an

Paseste tot mai abil, aproape ca o ia la fuga, dar inca n-are incredere sa plece de una singura. Ii place mult sa mearga, prin casa vine de-a busilea si se urca pe picioarele noastre, ne prinde de maini si ne arata incotro sa o ducem. Pe afara, se apleaca din brate, ca sa se ceara pe jos. Daca e si vreo pisica prin zona, e musai sa o fugarim! Ba le mai si cheama, “tsss” inseamna si “pis pis”, dar poate fi si “cutu cutu”, si fasaiala de la spray, si exclamatia din momentul in care ma trage de bluza.

Mai are cateva onomatopee in vocabular, incearca sa imite “pac” si “buf”, ii ies doar primele doua litere. Ne arata ce doreste din cutia cu jucarii, de pe masa, de prin casa, e foarte curioasa sa exploreze tot, merge de-a busilea super-rapid si ma urmareste prin casa, ca sa nu stea singura. Jucariile ei preferate sunt cartile si mingile, daca vrea sa ne jucam cu ele, le taraie cum poate prin casa in cautarea unui partener de joaca – nu dureaza mult pana si-l gaseste.

Mananca cu pofta, prefera sa bea apa din cesti normale, asa i-o ofer la masa si vad ca bea cantitati considerabile. Prefera intotdeauna carnea sau painea, cere sa manance singura cu lingurita – nu prea ii iese, dar apreciez dorinta. Are deja patru dinti si inca vreo doi aproape iesiti, vreo 82 de centimetri si 12 kilograme.

S-a adaptat usor cand am fost in concedii sau i-am schimbat locul. Bine, deocamdata inca suspinam cand vedem poze cu atractii turistice din Praga, Viena, Rotterdam, Bremen, Budapesta si alte locuri vizitate pe vremea cand eram doi si ne gandim ca la anul sa facem o escapada in alta tara, in formula extinsa. Sa treaca iarna, insa…

De la purtari la plimbari…

Daca ne-ati urmarit parcursul, probabil ca stiti deja ca am purtat-o de cand era mica, mica. La vremea aia tuturor li se parea ca sta ingramadita in wrap elastic. Tata se mira si acum si zice ca pe atunci nu-si imagina ce spate drept va avea cand va creste mare… Inca o mai port, am inceput sa testam sisteme in variantele toddler pentru ca multe variante baby incep sa-i ramana mici la punte. Purtatul mi se pare in continuare solutia cea mai buna pentru drumuri rapide, cu multe chestii de rezolvat sau plimbari in concediu.

Probabil pentru ca a fost purtata de mica, atunci cand a inceput sa fie mai cald afara, Copila nu era fan carut. Avea ceva rabdare, dupa care se cerea in brate, ii venea greu sa adoarma in carut. Pe masura ce s-a lungit perioada de veghe dintre somnuri si i-a crescut curiozitatea, a inceput sa accepte plimbari tot mai lungi in carut. A primit de ziua ei un SmarTrike, va zic cu mana pe inima ca mi se pare de 100 de ori mai usor sa o folosim in locul carutului sport. Ea pare incantata de mai multa libertate de miscare, mie mi se pare mai usor de manevrat. Atata doar va sfatuiesc, daca faceti schimbarea, sa nu renuntati la centuri! Am observat la ea ca da sa se ridice in picioare si mi se pare foarte periculos. Modelul pe care il avem noi de SmartTrike e cu centuri in 3 puncte, insa o tin pe loc.

Noptile noastre impreuna

De undeva de pe la 4-5 luni, Copila a inceput sa se trezeasca la ore decente dimineata, dupa 7. In mod normal se culca pe la 9-10 in perioada asta si se trezeste in jur de 8, cu exceptii, desigur. Noaptea se intampla extrem de rar sa se trezeasca de tot si sa stea treaza, de obicei se foieste sau plange un pic pana apuc sa-i ofer sanul. Asta m-a ajutat pe mine enorm in aceste luni sa ma odihnesc cat de cat bine. Nu pot spune ca dorm ca inainte de a o avea pe ea, dar oricum, e infinit mai bine decat in lunile de inceput, cand o alaptam doar asezata la marginea patului. Odata ce am inceput sa o alaptez culcate, viata mea s-a imbunatatit considerabil.

Oficial, pot spune ca patutul e suport de salteluta de schimbat. as zice ca a dormit acolo de cel mult 15 ori, dintre care 10 cand era mica, mica. Impartim in continuare patul, ne odihnim mai bine asa.

Da, este in continuare alaptata

Asa cum ati inteles si de mai sus, inca o alaptez. Nici n-as putea sa nu o fac, caci sincer, cand imi dau seama ca cere, o iau in brate si mai ca da sa planga pana ma descotosmanez eu, iar cand vede sanul dezgolit, intai rade si apoi se mufeaza. Sanul o adoarme, o impaca, o hraneste, o alina. Nu mi-am propus o varsta pana la care sa o alaptez, momentan ne e bine asa, si cat timp ne e bine amandurora, nu ma gandesc la intarcare, nici macar blanda.

Au fost zile cand nu a mancat mai nimic solid si a trait doar cu lapte. Felul in care a crescut in acest an se datoreaza intr-o proportie covarsitoare laptelui matern si ma bucur enorm de mult ca am avut inspiratia si interesul sa ma documentez inainte de a naste despre alaptat. In caz contrar, cred ca m-as fi descurajat destul de usor cand m-as fi vazut cu ea in brate, acasa, plangand, cu atat mai mult pentru ca s-a nascut prematur si pana si pediatra ma cam imbia la biberoane cu lapte praf.

(in)Dependenta Copilei

In ultima perioada am observat o dorinta tot mai mare a Copilei de a petrece timp cu tatal ei. Cum aude ca se descuie usa, se indreapta spre usa si ii iese in intampinare, iar daca a apucat sa o ia in brate fara sa se descalte si cu geaca pe el, abia reusesc sa i-o iau din brate cat sa poata intra in casa, in timp ce ea plange ca vrea la el. Au tot felul de jocuri impreuna, sunt foarte amuzanti de privit.

Cum programul ei de supt si de somn e ceva mai relaxat acum, incep si eu sa pot rezolva diverse chestii in afara casei si sa ii las impreuna o perioada mai lunga. Ba chiar am experimentat de curand, cand am fost la bunici, sa o las cu mama si sa plec eu timp de 2-3 ore de acasa, stiind ca ma pot intoarce oricand repede la ea, in caz de nevoie. S-au descurcat excelent, a mancat bine si cu bunica, dar cand am ajuns acasa a fost evident ca i-am lipsit si a stat mai mult lipita de mine si a cerut sanul extrem de des.

Ce-am invatat eu din chestia asta, si din treaba cu purtatul, e ca in niciun caz un bebelus alaptat la cerere si purtat nu devine dependent de mama lui. Dependent de mama este la nastere, nici n-ar avea cum sa fie altfel. Nou nascutul e neajutorat, cunoaste doar caldura, glasul si mirosul mamei, insa pe masura ce creste, descopera si este atras de multe alte lucruri. Oferirea sanului si a bratelor la cerere nu-l incurajeaza sa fie dependent de mama, ci il ajuta sa capete incredere ca se poate desprinde de mama, ca ea oricum va fi mereu acolo ori, daca lipseste, ca revine mereu la el si-i ofera ce are nevoie. Desigur, desprinderea asta e un proces continuu, treptat, care se petrece cu pasi mici, de bebelus, nu?

Cum e viata alaturi de Copila de 1 an?

Mult mai relaxata decat cea cu un bebelus mic. Mult mai amuzanta decat cu un bebelus mic. Sunt zile in care la noi acasa nu se aud deloc plansete (si daca se aud, sunt usor de consolat), in schimb rasetele se aud mereu. Iar veselia si entuziasmul ei sunt molipsitoare! Cum ar putea sa nu fie, daca ea e un zambet toata?

In fiecare zi, imi dau seama ca a descoperit ceva nou. Caut si gasesc ceva nou la ea: un gest, o expresie faciala, un joc, modul in care manipuleaza o jucarie sau cat isi poate face de lucru cu o cutie sau un bidon.

Daca sunteti proaspete mame, iar neincrederea, hormonii si plansul bebelusului va fac sa vedeti cu greu luminita de la capatul tunelului, sa nu uitati niciodata ca ea exista! Clipele grele trec, plansetele, colicile, noptile nedormite se duc, copilul ramane mereu acolo, alaturi de mama, asteptand sa i se arate cum se traieste viata cu zambetul pe buze!

Despre felul in care a decurs sarcina mea, am scris aici, aici si aici, despre nasterea Copilei am scris aici, ca si despre primele trei, sase si noua luni petrecute impreuna

Evident, aventura continua!