As incepe cu… am fetita mare!

Copila de 1 an si 7 luni e foarte sociabila, foarte vorbareata si foarte energica. Este atenta, jucausa, isteata, curioasa si prudenta. Este tot mai inalta, tot mai cretulina, tot mai supla si tot mai dragastoasa.

Acum are in jur de 92 de centimetri si vreo 14 kilograme. A crescut mult in inaltime in ultimele luni, in greutate insa pune tot mai putin. Merge bine, alearga, incepe sa se catere si sa sara, urca si coboara scari tinuta de o mana, danseaza, da cu matura si cu mopul, cara tot felul de chestii prin casa si pe afara, e un izvor de energie.

Cel mai mult ii place printre copii, indiferent ca sunt mai mici sau mai mari decat ea. Ii striga de la distanta, uneori ii si copleseste cu atentia si dragostea ei, pe cei pe care ii cunoaste mai bine ii ia in brate, ii pupa si ii dragaleste. Ii striga pe nume si se prezinta, spune si cati ani are, invata sa imparta jucarii si sa faca schimb.

Iesim in parc pe cat posibil de doua ori pe zi, fie in parcurile mai mari, fie in cele de langa casa, mai micute. Daca are ocazia, se joaca in nisip, e una din activitatile ei preferate. Tot pe afara ii place sa facem baloane de sapun si sa scrie cu creta. Deja se urca singura in tobogan, ii place sa se bataie pe jucariile cu arc, exploreaza plecand de langa mine cativa metri si apoi vine in fuga inapoi, strigand bate, bate si ma strange cu manutele ei pufoase.

Cat si cum vorbeste Copila la 1 an si 7 luni?

Are un vocabular foarte dezvoltat si nu prea-i tace gura. Spune clar cuvinte noi de la o saptamana la alta, pe altele le stalceste inca, dar atunci cand ii arati si ii zici un cuvant, incearca sa il repete cat poate de clar. Dupa ce o perioada am fost mami  si tati, pe mine deja ma alinta mamisita, taica-su e tatisi, face diferenta intre bi (bunica) si bu (bunicul), stie cum o cheama pe matusa si pe nanii ei, ii cunoaste si ii striga pe nume pe prietenii ei, ii pomeneste prin casa. Daca trecem pe langa drumul care duce la vreunul din parcuri, deja cere sa mergem in parc, in zilele urmatoare dupa un eveniment sau o intamplare incearca sa o povesteasca amintind personajele.

Isi recunoaste si numeste ochii, nasul, obrajii, capul, urechile, cerceii, burtica, mainile, picioarele, papucii, pantalonii si rochitele. In continuare e pasionata de animale, acum nu doar ca le imita, pe unele le si numeste.

Saluta cu buna  si neata, incearca si un iedeie (la revedere), stie ca o sa mearga la didi (gradi) si cand trecem pe langa cladire, chiar si din masina, o saluta. Are si melodiile ei preferate, Vals si Stele, plus multe cantecele de copii pe care acum le numeste si incepe sa danseze pasi invatati. A invatat chiar sa ceara muzica mai tare, sa zica atunci cand apa sau ceea ce mananca e iese (rece) sau cald.

Ce mai mananca a mea Copila?

Cam orice, zilele astea, insa in continuare evitam zaharul si sarea, precum si prajelile si alimentele cu risc de transmitere a infectiilor (gen fructe de mare sau alimente nepreparate termic). In general, ea mananca bine, ii plac si fructele, multe dintre ele, cere cand mai vrea (la intrebarea mai vrei raspunde cu mai iei foarte apasat). Are si perioade cand refuza mancarea, fie ca e o masa dintr-o zi sau mananca putin la mai multe mese, in general incerc sa nu ma stresez si sa o las in banii ei. Nu ii ofer gustari de genul biscuitilor imediat dupa masa daca a mancat prost, ci cel putin dupa vreo ora, doua, n-as vrea sa isi formeze o obisnuita din a refuza mancarea ca sa primeasca gustarele. Fructe mananca fie dupa ce termina de mancat, fie ca gustare, dupa somnuri.

Am facut si exceptii cu mancarea atunci cand circumstantele erau prea complicate sa tinem restrictiile obisnuite, insa am avut surpriza ca uneori sa refuze mancarea gatita cu sare. In vacanta de la greci i-am dat sa manance din ceea ce se pregatea la hotel si nu s-a omorat cu mancatul.

Este in continuare alaptata, nu, nu intentionez momentan sa ne oprim, inca ne este bine asa. Oricum, suge mai rar acum, de cand stam atat pe afara.

Cum arata camera Copilei de 1 an si 7 luni?

Cand am mobilat camera Copilei, ne-am cam incurcat in calcule si formule pentru ca e mult de furca in amenajarea spatiilor mici. Statul la bloc are avantajele sale (cum ar fi ca nu-ti bati capul cu deszapezitul curtii sau alegerea de tigla metalica), ai insa de treaba camd vrei sa faci sa incapa toate intr-o camera minuscula.

Am renuntat la patut in urma cu 3 luni. Cum Copila a devenit tot mai mare si mai grea, nu o mai schimb pe salteluta speciala, care statea pe patut – asta ramasese practic singura intrebuintare a lui, de suport pentru masuta de schimbat. Asa ca am demontat patutul si l-am inlocuit cu o masuta si doua scaune de la Ikea, care s-au potrivit frumos cu restul mobilei din camera. Desigur, crescand Copila, s-au inmultit si jucariile. Acum are vreo trei cutii: una contine carti, una plusuri si una jucarii diverse. Mai avem una foarte mare in alta camera, pe post de depozit-ascunzatoare, din care mai rotim jucarii.

Sifonierul se dovedeste in continuare o alegere foarte inspirata, iar usile sale si-au dovedit rezistenta in perioada in care devenisera jucaria preferata a Copilei. Acum stie sa-si aduca singura sosete sau palaria, la hainute nu prea ajunge inca, fiind mai greu accesibila latura aceea, dar ma gandesc sa mut o parte din haine din rafturi in sertare ca sa aiba ea acces facil si sa isi exerseze abilitatile de independenta in continuare.

Iar la pat am reusit in sfarsit sa-i pun beculetele pe care mi le-am imaginat de prima data cand am desenat tablia. Am noroc ca sunt suficient de puternice cat sa ii pot citi povestea de seara, dinainte de somn. Ii plac si ei, incearca sa le aprinda si sa le stinga singura. Pentru ca a primit cateva pernute cadou de la matusa ei, le-am pus pe pat pe post de aparatori, ca sa nu se loveasca de perete. Porcusorul roz a fost multa vreme preferatul ei, dar mai nou am constatat o pasiune pentru norisor, pe care il ia in brate si spune son (somn).

Accesul la tehnologie

Asta e un aspect foarte complicat si controversat printre parinti. Noi in continuare o expunem cat mai putin la tehnologie si ecrane si preferam sa batem parcurile, chiar daca e mult mai obositor pentru noi, ca adulti. Stie ca exista telefoane, televizor si laptop, le avem in casa. Nu prea le tinem deschise in preajma ei pe cele din urma, ascultam muzica in schimb si de cele mai multe ori folosim functia care inchide ecranele dispozitivelor atunci cand functioneaza.

Telefoanele nu le primeste deschise din principiu, cu atat mai mult pentru a urmari clipuri sau sa se joace pe ele. Al meu ii place ca are o poza cu ea pe ecran, si de obicei asta vrea sa faca, sa se uite la bebe. Cand le prinde pe oricare, ne imita cum vorbim la telefon, mai da si cu degetul pe ecran cum facem noi cand pierdem vremea pe net, deci e clar ca a prins intrebuintarea. Mai nou a descoperit si telefoanele fixe si la ce folosesc, desi nu cred ca a vazut pe cineva vorbind la vreunul altfel decat in joaca.

In mare, incercam sa o tinem ocupata cu altele, preferam sa o invatam noi ce ar putea invata de la TV in perioada asta a vietii (cantece, dansuri) si, acolo unde ne permitem (la bunici, spre exemplu), rugam sa inchida televizoarele in preajma ei.

Cum e sa fii mama Copilei de 1 an si 7 luni?

E o provocare tot mai mare, sa fiu sincera. Ea e din cale afara de delicioasa si isteata si ma uimeste mereu. Comunicam, o intreb, imi raspunde, ne consultam, ii cer parerea, chiar putem vorbi acum si ne intelegem. E un stadiu al dezvoltarii ei pe care abia il asteptam si, recunosc, nu ma asteptam sa ajungem atat de repede aici.

E un pui de om foarte curios si abil, incearca sa faca multe chestii singura si eu trebuie sa ma straduiesc sa pastrez putina distanta, sa nu ii suflu in ceafa, sa o las sa exploreze singura, in limitele sigurantei. Pe de alta parte, incerc, cat inca mai pot, sa o las sa se bucure de prezenta mea. In 2 luni ma voi intoarce la serviciu si va incepe gradinita, ceea ce e putin inspaimantator pentru mine. Nu stiu cum va fi ea fara mine, cu atat mai putin cum voi fi eu fara ea.

Fata de lunile de iarna, acum clar ma simt cu mult mai bine in viata mea de acum. Vremea si faptul ca putem iesi atat de mult afara, faptul ca am iesit de la izolare m-a ajutat enorm sa trec peste impasul psihic despre care va povesteam aici si aici. Sunt cateva mame cu care am devenit prietena (noroc si cu a mea Copila sociabila) si cu care incerc sa iesim cat de des, ne ajuta pe amandoua. A ajutat si introspectia si discutiile despre ceea ce am simtit si inca mai simt uneori in perioadele cu ganduri negre. E tare bine sa ai un om cu care sa vorbesti.

Copila si tatal ei

Sunt tot mai apropiati, au complicitatile lor si sunt adorabili impreuna. Mai ales in ultima perioada, cand Colegul de apartament a fost in concediu si am fost si plecati in vacanta, s-a strans si mai mult legatura dintre ei doi. Se strang in brate si se pupa cand unul dintre ei pleaca sau vine, cand apare el de la serviciu, Copila il duce direct in sufragerie sa-i puna muzica (stie deja ca el ii mai uita ecranul televizorului deschis si trage cu ochiul la videoclipuri). Au jocurile lor, ies mai des la plimbare, ea prefera sa faca anumite chestii cu el si eu vreau sa le las spatiul sa aiba o relatie a lor. Asta imi mai da si mie un ragaz sa ma bucur de niste timp singura (pe care il petrec de obicei facand diverse sarcini casnice, ca nu se mai termina… dar macar le fac fara sa ma mai si joc sau sa dansez sau sa cant in acelasi timp).

Asadar, viata impreuna cu a noastra Copila de 1 an si 7 luni e tot mai interesanta, dar si solicitanta. E perioada limitelor, pe care ne straduim sa le impunem la timp, dar cu blandete si explicatii. E perioada de descoperiri accelerate, in care invata sa faca tot mai multe lucruri singura, vorbeste tot mai bine, ne arata zilnic cat o duce capusorul, in directii la care nici nu ne gandeam.

Despre felul in care a decurs sarcina mea, am scris aici, aici si aici, despre nasterea Copilei am scris aici, ca si despre primele trei, sase, noua luni, 1 an si 1 an si 3 luni petrecuti impreuna.

Aventura continua!