Am o Copila de 1 an si 3 luni. Nu-mi vine sa cred si totusi parca simt greutatea fiecarei zile din ultimul an si 3 luni pe umeri. Am tot repetat varsta ei zilele astea, contextul a fost de asa natura incat ne-am tot intalnit cu oameni noi si fiecare dintre ei s-a minunat, crezand ca ar fi mai mare. Asadar, pana nu trece luna si schimbam cifrele, zic sa va povestesc cum s-a mai schimbat viata noastra pe masura ce Copila a mai crescut.

Copila de 1 an si 3 luni

Are 13 kilograme si probabil vreo 83-84 de centimentri. Este zburdalnica si extrem de curioasa. Are cateva saptamani de cand a prins curaj sa mearga singurica de-a binelea, iar acum mai ca o ia la fuga cand da cu ochii de ceva ce o intereseaza. Este ambitioasa si perseverenta, vrea sa faca o multime de chestii de una singura, lucruri care necesita o precizie de care n-as fi zis ca e capabil un copilas asa de mic (de pilda, sa bage paie intr-un orificiu pe pahar fix cat paiul). Este atenta atunci cand face lucruri care o pot rani, mai ales daca o pun in tema si, ca sa va dau cateva exemple: urmeaza pragul, uite-te la picioare sau sertarul/dulapul il deschizi de maner, il inchizi de maner – astfel de instructiuni repetate de multe ori am vazut ca o fac sa fie precauta si am urmarit-o sa vad cum procedeaza atunci cand nu zic nimic. Chiar e atenta si in general daca s-a ranit o data la un deget in sertar, acum tine doar de maner, respectiv la praguri se uita bine cand le paseste. Incerc sa fac asta mereu, sa ii explic cum sa faca lucruri corect si fara pericole in loc sa il iau pe nu e voie!!! in brate (desigur, nu discutam inca de bagat chestii in priza). O las sa deschida si sa inchida apa, sa porneasca masina de spalat, sa aprinda luminile, sa puna hainutele in cosul de rufe in situatiile cand chiar e nevoie sa faca asta si se citeste pe fata ei ca se bucura de aceste misiuni.

Are vreo 3 cutii cu jucarii pentru copii, intr-una am depozitat carti, intr-una plusuri si in cea de-a treia toate celelalte jucarii. Prefera in continuare cartile, dar si un puzzle din cuburi (cu care am stimulat-o sa mearga singura, o puneam sa imi aduca atat cuburile cat si imaginile ajutatoare de la un fotoliu la altul si asa si-a dat drumul bine la mers singura). A inceput sa faca si alte tipuri de puzzle-uri, isi incearca norocul si cu galetusele cu forme. Jucariile ei preferate raman in continuare copiii, se bucura atat de mult cand ii vede. Pe locul doi sunt animalele, fie ca e vorba de traditionalele pisici sau caini, mergand pana la vrabii si ciori.

Alimentatia Copilei

Vrei să primești postările mele pe email?

Abonare Newsletter

* Câmp obligatoriu.

Nu doar ca mananca bine in continuare, ba chiar manuieste cu o dexteritate uimitoare furculita. Initial i-am oferit una de bebelusi, dar am scapat-o si s-a spart, pana s-a ajung sa cumpar alta ea tot cerea si i-am oferit una normala. Am avut surpriza sa nu se raneasca nici macar o data – nu o duce chiar corect la gura, dar intotdeauna furculita ajunge in gura. In continuare ii gatesc fara zahar si sare, in general prefer sa gatesc acelasi fel pentru toata lumea, doar ca zaharul si sarea le adaug la final, daca e cazul, dupa ce am scos partea ei. A mai gustat rareori din mancarea noastra insa prefer sa primeasca mancare adaptata oranismului ei.

Are in continuare alergie la lactatele de vaca crude, incet incet ii ofer lactate de vaca gatite si vad cu bucurie ca le tolereaza din ce in ce mai bine. Oricum, marea ei dragoste ramane carnea, intotdeauna termina carnea la o masa, nu prea mai conteaza ce e langa. O ajuta cu siguranta faptul ca deja are toti incisivii, 2 masele de jos complet iesite si 2 de sus deja ivite. Apa bea in ultima perioada din bidonasele Aqua Capratica Kids sau din pahare mai micute, cana Munchkin 360 momentan se odihneste in pahar.

Nu o fortez, nu insist prea mult cu mancatul, ii ofer felurile principale cat de variat ma duce capul si gustari intre mese, dar ramane la latitudinea ei cat si cum mananca. Pana acum, tactica asta a dat roade, desi este frustrant cand se mai intampla sa gatesc pentru cosul de gunoi.

Vocabularul – cea mai mare evolutie din ultimele 3 luni

Dupa ce a implinit 1 an, Copila A devenit si mai comunicativa – vorbareata a fost mereu, dar acum chiar ne intelegem cu o multime de cuvinte. Are un vocabular foarte dezvoltat, care creste cu repeziciune: dincolo de mama, tata, papa (apa), mniam mniam (mancare), bebe (orice copil, indiferent de varsta), are si altele dobandite in ultimele luni. Deja striga membrii familiei: nana, tutu (matusa), Titi (Cristi, unchiul ei), bi (oricare din bunici).

Tutu mai e si prietenul ei Tudor, Dodo e Dragos, finul nostru, imita o multime de animale, imi cere sa ii pun nia (muzica, nu stiu cum a ajuns la legatura asta) sau tatea (cartea). Zice oa in loc de salut sau alo, pa-pa la plecare si face si din mana. Recunoaste pa (parul), nana (nasul), tziii (dintii), chiii (ochii), pa (piciorul), pu (papucul), pa (pantalonii), chii (chiloteii, adica scutecele tip chilotel, pe care si le duce singura la gunoi, mai nou). Cere cantecele: oa oa este cantecul cu broscute, Tci tci este elefantul Cici, iar cand cant Ratustele mele, ma acompaniaza cantand ma-ma (mac-mac).

As mai adauga si cat de hotarata e Copila cand zice nu. De obicei e unul apasat si raspicat, mai ales cand e ceva ce nu-si doreste. Uneori adauga si data (gata) ca sa fie sigura ca mesajul s-a inteles clar.

Somnul de zi si de noapte

Imediat dupa ce a implinit 1 an, Copila a trecut, destul de brusc, de la 2 somnuri la un singur somn pe zi, in jurul pranzului. Doarme oricat, de la 30-40 de minute pana la 2 ore si jumatate, fara a avea neaparat o justificare pentru scurtimea sau lungimea unui somn (de regula, daca dorm si eu cu ea, atunci doarme mai mult, asta e singura chestie constatata). Adoarme in jur de ora 13, 13:30, dupa masa de pranz, cand se trezeste poate mananca o gustare, iar cina e inainte de somnul de noapte.

Aici a avut loc iarasi o mare schimbare o data cu trecerea la un somn pe zi: Copila adoarme foarte devreme. La 8 suntem in pat (daca a dormit foarte putin ziua, chiar si mai devreme), citim o poveste aleasa de ea, apoi stingem lumina si adoarme, uneori mai repede, alteori mai greu. Pe de o parte e foarte fain ca se culca atat de devreme, imi ramane si mie ceva timp pentru mine, pentru Colegul de apartament, pentru blog, pentru relaxare. Pe de alta insa, cand plecam undeva, e destul de aiurea si ne restrictioneaza mult. Am simtit asta in special de sarbatori, cand serile pentru noi s-au terminat destul de devreme.

In continuare impartim patul, in continuare este alaptata si adoarme la san, inca nu am un plan legat de renuntatul la Pampers, mi se pare prea devreme. Copila mai adoarme si in masina, in special daca ii cant si o mangai pe capusor. Doarme bine in scaunul ei de masina, in continuare acesta este pozitionat cu spatele la sensul de mers. Nu prea protesteaza cand se afla in el, am si eu grija sa plecam la drumuri lungi cu multe carticele si jucarii si cumva sa ne pliem pe ora ei de somn.

(in)Dependenta Copilei

Pe langa tatal ei, Copila tinde sa se apropie cu mai multa usurinta de femeile din viata ei, in special bunicile si matusa. Se bucura mult cand le vede, daca dispar din raza ei vizuala (mai ales la inceputul vizitei) le cauta, plange dupa ele, se supara ca au plecat asa de repede (pentru ca ea asa vede lucrurile). A mai ramas ocazional cu oricare dintre ele si nu prea conteaza cu cine ramane, protestele ei legate de plecarea mea au legatura mai degraba cu dispozitia ei decat cu persoana care ii tine companie in lipsa mea.

Uneori anxietatea de separare se manifesta si cat lipsesc pana la baie, alteori se joaca ok, se mai duce pe la usa sa vada daca n-am ajuns, fara sa planga. Incerc sa o las in ritmul ei, sa accept nevoia ei de mine, de a ma sti aproape si sa o las sa se desprinda in felul ei, fara a forta lucrurile. In general, cand vine in contact cu oameni necunoscuti sau nu foarte apropiati, este zambitoare si retinuta, insa daca cineva se apropie, bate in retragere si se ascunde. Trebuie lasata in ritmul ei, sa se apropie. Lucrurile se schimba radical cand e vorba de copii, pe ei abia ii asteapta, se duce dupa ei, ii saluta, ii mangaie si ii pupa.

Cum e sa fii mama Copilei de 1 an si 3 luni?

Poate ati remarcat si voi o stare mai aiurea a mea in ultima luna si ceva, si as zice ca treaba asta are si nu are legatura cu Copila. Are, pentru ca pe masura ce creste apar noi si noi situatii pe care imi e dificil sa le gestionez, iar rabdarea mea e pusa la incercare. Ma straduiesc ca frustrarile adunate sa nu se verse asupra ei, imi doresc din suflet sa fiu mama care mi-as dori sa fiu, nu cred in educatia cu palmuta si nici macar cu certuri si tipete, insa imi dau seama cat de dificil imi e sa gestionez lucrurile astea. Momentan lucrez cu mine si cu rabdarea mea, nici eu nu stiu in ce fel sa ma ajut sa accept si sa gasesc cai pe unde sa rasuflu, pentru ca nu vreau sa rabufnesc cu ea. Sunt sigura ca mamele cu copii mici stiu prea bine punctul asta in care ma aflu eu acum, asa ca mi-as dori sa ma ajutati cu sfaturi din experienta voastra.

Pe de alta parte, motivatia si bucuria mea este in continuare Copila. Toate lucrurile noi pe care le vad la ea, toate gesturile, cuvintele pe care le prinde instantaneu, felul in care se joaca cu tatal ei, pupicii pe care ni-i ofera de muuuulte ori pe zi (este un copil foarte afectuos), zambetele si chiuielile de bucurie, toate astea imi dau energie si puterea sa merg mai departe. Eu am constientizat demult ca noi ne-am dorit foarte mult copilul asta, nu el a cerut sa se nasca, ci noi l-am chemat – insa acum cred ca se vede pe fata ei cat se bucura sa se afle printre noi.

Despre felul in care a decurs sarcina mea, am scris aiciaici si aici, despre nasterea Copilei am scris aici, ca si despre primele treisasenoua luni si 1 an petrecute impreuna.

Evident, aventura continua!

(Visited 1,343 times, 1 visits today)
Ți-a plăcut? Împărtășește și altora!