machiaj-ochi-verzi-1

Mi-au trecut de-a lungul anilor multe produse de machiaj prin manute si intotdeauna am incercat sa pastrez doar ce-mi place. Insa cum sunt atat de usor de cucerit in fata texturilor si culorilor, tot adun si adun si uneori uit de produse faine.

Azi vreau sa va arat un machiaj purtat nu demult pentru o mica sedinta foto. Incantata fiind de combinatia de produse noi si vechi de pe fata mea, mi-am zis ca e un prilej nemaipomenit sa va reamintesc de niste iubiri mai vechi, despre care am scris acum ceva timp, si sa va impartasesc impresii despre noutatile care m-au cucerit.

machiaj-ochi-verzi-2

machiaj-ochi-verzi

Vrei să primești postările mele pe email?

Abonare Newsletter

* Câmp obligatoriu.

machiaj-ochi-verzi-3

machiaj-ochi-verzi

Am vrut un look lejer, relaxat, dar finisat, sa nu las nimic la voia intamplarii. Am terminat prin a-l purta vreo zece ore, asa ca ma bucur ca am ales produse rezistente pe parcursul zilei. Ce-am folosit mai exact?

revlon-colorstay-hourglass-catrice

Fond de ten Revlon Colorstay Buff //
Iluminator Jemma Kidd Dewy Glow All Over Radiance Creme Ice Gold //
*Rimel Miss Sporty Pump Up Extra Lash* // Catrice Re-Touch Light Reflecting Concealer // Hourglass Ambient Lightening Powder Diffused Light //
*Ruj Bourjois Rouge Edition Velvet Happy Nude Year* //
Corector Catrice Camouflage Cream // Clinique Compact Colour

clinique-bourjois-miss-sporty

Clinique Compact Colour Palette (review)

Mult iubita si apoi uitata e in primul rand paleta Clinique cu doua farduri de ochi, doua gloss-uri si un fard de obraz. Combinatia de nuante e foarte misto, fardul de obraz Bashful Blushare o nuanta trandafirie spre maro, ceea ce o face potrivita indiferent de subtonul pielii. Fardurile de ochi Strawberry Fudge sunt si mai frumoase: o nuanta de maro mediu spre inchis, usor sidefata si cel mai frumos roz-auriu duo chrome din cate am vazut eu – si pe care il puteti admira in poze mai bine. Evidentiaza atat de fain ochii verzi, insa sunt sigura ca si pentru alte nuante de ochi ar avea un efect similar.

Gloss-urile nu sunt neaparat pe gustul meu, cu atat mai mult cu cat am devenit adepta rujurilor mate, insa e bine ca sunt acolo, in caz ca am nevoie vreodata. Modul echilibrat in care e conceputa si culorile inspirate pe care le contine fac Clinique Compact Colour Palette foarte potrivita pentru calatorii: ai strictul necesar, dar stii ca machiajul va iesi in evidenta.

*Bourjois Rouge Edition Velvet Happy Nude Year* (review)

In mod cert este cel mai purtat ruj al ultimului an, a aparut deja de cateva ori pe blog si e nelipsit din portfardul meu – are o nuanta puternica, dar temperata, asa ca poate fi purtat cu usurinta si ziua, dar si la un machiaj de seara. Rezista bine pe buze de-a lungul zilei, cred ca e cel mai rezistent dintre toate rujurile mele (MAC Ruby Woo e si mai si, dar pe acela il port rar, deci nu prea se pune). Si cand e sa se duca, se duce treptat si cumva uniform. Imi place mult si planuiesc sa-l cumpar din nou cand se va termina, aici l-am gasit cu 34 lei.

*Rimel Miss Sporty Pump Up Extra Lash*

Cel mai ieftin produs de machiaj folosit e Miss Sporty Pump Up Extra Lash, cu siguranta cel mai ieftin rimel bun din cate am incercat. Costa intre 13 si 16 lei, in functie de magazinul de unde il achizitionati, alungeste, defineste si rezista pe gene intreaga zi – urmeaza sa-i fac si review cu poze detaliate inainte-dupa, dar daca sunteti in cautari, dati-i o sansa.

revlon-colorstay-hourglass-ambient-light

*Fond de ten Revlon Colorstay Buff*

Dupa cum povesteam si in review, fondul asta de ten m-a lasat complet rece ani de zile si i-am cedat doar pentru ca l-am primit cadou, altfel nu cred ca l-as fi cumparat. Insa atunci cand l-am descoperit, i-am ramas complet fidela si a devenit fondul de ten dupa care intind mana cand am nevoie sa stiu ca machiajul va rezista ore intregi. Nuanta Buff mi se potriveste bine, are un subton neutru, ceea ce e un avantaj major. Aplicat cu Real Techniques Miracle Complexion Sponge, se intinde foarte bine si nu lasa tenul cu un aspect incarcat.

Iluminator Jemma Kidd Dewy Glow All Over Radiance Creme Ice Gold

Regret ca va tentez cu acest produs pentru ca nu se mai gaseste. Regret, de fapt, dependenta pe care mi-a creat-o pentru ca imi imaginez ca cel mai probabil si al meu e usor expirat, pentru ca Jemma Kidd nu mai face cosmetice de ceva timp… Dar pe cuvant ca nu ma pot abtine sa nu-l folosesc cand vad cat de bine arata si credeti-ma, stau cu Benefit High Beam de doi ani de zile intre cosmetice si l-am folosit poate de 10 ori in timpul asta, iar Jemma Kidd m-a facut de la prima aplicare sa nu renunt la el in nicio zi. Efectul sau nu este atat de evident in poze, dar daca ati remarcat o luminozitate anume a tenului in pozele cu ultimele tinute de pe blog, trebuie sa stiti ca se datoreaza acestui produs.

Hourglass Ambient Lightening Powder Diffused Light

Din nou va tentez cu un produs mai greu de gasit la noi si destul de scump… Este vorba despre Hourglass Ambient Lightening Powder Diffused Light si, daca urmariti blogosfera de frumusete din strainatate, sunt sigura ca stiti deja valva starnita de pudrele Hourglass Ambient Lightening si cat sunt de apreciate. Eu am avut ocazia sa pun mana pe un tester pentru Diffused Light, o nuanta deschisa pe care multe persoane o folosesc pe post de iluminator. Ei bine, pentru ca eu sunt practic din neamul Albei ca Zapada, la mine merge ca pudra pur si simplu, iar efectul sau iluminator e suficient de subtil incat tenul sa para luminos fara ca eu sa seman cu un glob de Craciun.

Pudra are o granulatie atat de fina, incat eu nu reusesc sa o detectez pe fata. Fixeaza machiajul fara sa lase tenul matifiat, insa cumva nici nu-mi luceste de-a lungul zilei. Zau ca nu inteleg care e spilul cu pudra asta, stiu doar ca-mi place si ca inteleg de ce este atat de apreciata. Daca isi merita pretul intreg nu sunt in masura sa apreciez, dar eu am platit o suma aproape infima fata de cat costa ea de fapt, asa ca pentru mine sigur a meritat.

Despre corectorul si anticearcanul Catrice v-am povestit deja pe blog in detaliu aici.

Am imbinat mai sus produse mai noi si mai vechi, cu bucuria (re)descoperirii si in speranta ca veti descoperi si voi printre ele unele care sa va placa, daca nu le folositi deja. Si apropo,

Ati incercat vreunul din produsele de mai sus? Ce va place, ce nu va place si de ce?

(Visited 2,639 times, 1 visits today)
Ți-a plăcut? Împărtășește și altora!