Ma uit in calendar si nu-mi vine sa cred ca au trecut mai bine de 9 luni de bebeluseala. Incheiam vara trecuta cu o burta tot mai rotunda, acum o inchei cu o fetita minunata in brate. Si zic sa va povestesc si voua cum am ajuns de la 6 la 9 luni, cum am inceput o noua etapa din viata ei, si anume diversificarea, cum ne mai plimbam si cum ne mai jucam si ce evolutii spectaculoase observ la Copila mea.
Copila la 9 luni
Copila la 9 luni isi leapada pe zi ce trece trasaturile de bebelus si se transforma chiar intr-un copilas, unul mic si dragalas. Are multa personalitate, cu greu reusesti sa faci ceva impotriva vointei ei (gen administrat siropuri, in general nu ii fac nimic din ce nu vrea, decat daca e absolut si imperios necesar). In aceste luni a devenit tot mai abila si descurcareata, stapaneste statul in fund, asezatul in fund ii iese super-rapid, se catara de tot ce prinde ca sa se ridice in picioare (si aici ne-au prins super bine patutul din lemn si tablia de la patul din camera ei, pe acestea le escaladeaza). Merge si de-a busilea, pe distante scurte in general, cat sa ajunga la o jucarie draga ei.
In ultimele saptamani am observat o noua evolutie la ea: isi petrece mult mai mult timp jucandu-se cu acelasi lucru, fara sa o deranjeze foarte tare ca nu sunt in camera. Asta imi da mie ragaz sa ma spal pe indelete pe dinti sau sa strang ceva prin bucatarie, sa intind rufe sau orice implica mai mult de 2 minute fugarite, cum faceam pana de curand. Altfel, daca stau prin camera cu ea, se joaca in legea ei si mai mult, apuc sa-mi beau cafeaua si sa dau cateva mail-uri, sa ma pensez sau mai stiu eu ce si ea se tot joaca.
Vrei să primești postările mele pe email?
Deja jucariile sunt mai putin interesante, ii place in schimb sa exploreze lucrurile noastre: sa caute in cutii, sa se joace cu un portfard in care i-am pus cosmetice cu ambalaje care nu o pot rani, sa deschida dulapuri, sa lipaie din paharele noastre (dar se descurca mult mai bine sa bea din cana ei Munchkin), sa invarta butoane de la aparatele Colegului de apartament.
Acum are si 2 dinti, care i-au iesit in jur de 7 luni, respectiv 7 luni jumate, care o ajuta sa manance mai bine. Ceea ce ne duce la urmatorul subiect…
Cum e cu diversificarea
Diversificarea a fost un mare stres pentru mine. M-am tot temut de toate variantele, de inecurile din BLW, de refuzul mancarii in diversificarea clasica, iar in final am facut o combinatie intre cele doua. Intrucat refuza sa deschida gura cand ii ofeream siropuri in lingurita, am inceput cu bucati, din legume si mai apoi fructe, am avut rezerve in a o grabi pentru ca avea deja un teren usor alergic, insa am trecut destul de repede la nivelul urmator, introducand cereale si pseudocereale, carnea, oul si, in cele din urma, lactatele, la care inca lucram. Dupa vreo luna si jumatate de servit bucati, Copila a inceput sa accepte si lingurita, asadar am inceput sa-i ofer budinci din cereale (macinis, grau, orez, ovaz) si fructe cu lapte vegetal la inceput, apoi am facut tranzitia la lapte de vaca. Apoi am trecut la supe, supe crema, diverse mancaruri pe care le putea servi mai usor cu lingurita pe care singura nu o tolereaza prea bine.
Practic, a trebuit sa-i respect ritmul si optiunile, sa accept sa o las sa manance asa cum doreste. Am avut si un episod de aproape doua saptamani in care a refuzat aproape complet solidele, pe fondul unei infectii, iar cand a reinceput sa manance, nu a acceptat sa ii ofer gris cu lapte cu lingurita, ci a vrut sa-l manance cu mana. Iar eu i l-am oferit bucuroasa asa si am acceptat ca imi va lua cinci minute in plus sa curat.
I-am cumparat *cana Munchkin Miracle Trainer* si se descurc excelent cu ea, scaunul Antilop de la Ikea si o musama pe care o pun sub el, o curat mai usor decat podeaua si, in plus, ii pot oferi bucatile cazute din nou. In formula asta am fost si in concedii, ca sa ii pastram cat de cat rutina servirii mesei de acasa. Si am mai avut in vedere ceva: sa ii ofer feluri de mancare intr-un mod de prezentare pe care l-as manca si eu, sa o las sa experimenteze gusturi, culori si texturi, sa aleaga ce ii place sa manance (dar eu ii ofer in continuare combinatii diverse, pe cat posibil, in caz ca i se redeschide pofta).
Inca alaptata
Mananca, si mananca chiar bine, Copila e in continuare alaptata. In functie de cat de bine a servit masa, poate mananca doar inainte de somn, uneori si intre episoadele de somn (mai ales ca de cand e o mica exploratoare, se loveste mai des si sanul o impaca rapid). Planuiesc sa o alaptez in continuare, atat timp cat va fi placut pentru amandoua. Si nu, nu cred ca nu mai are nevoie de lapte. Are nevoie, si nu doar de nutrientii din el (pentru ca nu e apa chioara), ci si de conectarea cu mine din momentul alaptarii, de ritualul care o linisteste. Iar in zilele in care a fost bolnava, a trait mai mult cu laptele meu si apa.
In 95% din cazuri adoarme la san, doar ca acum e mult mai activa si, inainte sa adoarma, se ridica de 324 de ori sa mai exploreze ceva, ceea ce imi cam testeaza rabdarea. In rest, adoarme plimbata, in SSC sau chiar in carut. In general, am preferat sa o iau cam peste tot cu mine, in concedii sau la alte ocazii mai speciale, si sa aiba cineva grija de ea daca eu nu puteam, insa sa fiu in preajma.
Si noaptea?
Noaptea este tot mai bine. Ea, desigur, inca mai suge si noaptea si nu cred ca se va opri prea curand, stiu ca mesele din timpul noptii sunt foarte importante pentru bebelusi. Pe de alta parte, faptul ca dormim impreuna ma ajuta sa ma odihnesc si eu foarte bine. Am ajuns la faza la care nu prea stiu daca si de cate ori a mancat noaptea, nu ma mai trezesc de tot cand mananca ea si intru in somnul profund rapid. Daca as fi tinut sa o culc in patut, sigur acest lucru nu ar fi fost posibil.
In perioada asta a trecut de la 3 la 2 somnuri pe zi, ceva mai lungi, unul pe la 11 si unul pe la 15. Uneori doarme mai bine cand stau langa ea (si eventual mai motai si eu putin), alteori o pot lasa in pat si doarme bine si singura. Cert e ca o monitorizez indeaproape cu *statia* si, in caz ca se foieste, las treaba de care ma apucasem si vin langa ea. Dar mi se intampla mult mai des sa pot face diverse sarcini, casnice sau nu, cat ea doarme sau chiar si cand e treaza.
De cand a venit vara, adoarme pe la 9-10 si se trezeste dimineata in jur de 8-9. Noaptea, asa cum am zis, nu stiu cat de des se trezeste, cert e ca ma odihnesc destul de bine cu ea, ba chiar si mai bine daca nu m-as culca la ore mici din cauza ca scriu pe blog sau ma mai uit la cate un film.
Noi doi si Ea
Noi doi suntem mai mandri de ea decat am fost vreodata. Desi e clar ca atunci cand are o problema, Copila ma cauta pe mine, incepe sa petreaca tot mai mult timp cu tatal ei in diverse jocuri. Cel mai tare ii uneste o perioada petrecuta impreuna, asa cum s-a intamplat cu concediul sau in weekenduri. Copila acum incepe sa fie tot mai atasata de el si mai bucuroasa cand il vede, atunci cand vine de la serviciu spre exemplu, sau cand intra dimineata in camera ei.
Anul acesta ne-am abtinut de la concedii in strainatate, de teama unor eventuale boli, dar si a drumurilor lungi. Asa ca ne-am refugiat la munte de vreo doua ori si planuim sa mai facem ceva plimbari in septembrie.
Sunt zile in care cad in capcana lui abia astept sa…, dar si zile cand imi amintesc cu dor de ea bebe mic, mic, si de primele zile impreuna. Acum, in multe privinte o vad ca pe o partenera (mai ales de joaca), vorbim mult, ne plimbam mult, fie in *SSC* (impresii despre cele incercate de noi gasiti aici), fie in *carutul sport*, cu care se obisnuieste tot mai mult. O duc sa cunoasca lumea, alti copilasi ca ea, e vesela si zambitoare, chiuie de bucurie cand vede copii. Iar mie mi se topeste sufletul de 4582 de ori pe zi de dragul ei si, in momentele in care n-o vad pentru ca doarme sau am fugit de-acasa cu cine stie ce de rezolvat, ma ia un dor si-o jale, de parca n-as mai fi vazut-o de 3 luni!
Am scris aici despre primele 3 luni de maternitate, aici despre primele 6 si aici despre cum a decurs sarcina mea.
Desigur, aventura continua!
Comments
Cocoreanu MonaAugust 24, 2017
Valeria ChertesAugust 25, 2017
CrisSeptember 4, 2017
Adina//SeptembrieJoiSeptember 8, 2017
Ce reviste cu cadouri să cumperi în iunie 2019 - SeptembrieJoiMay 28, 2019