tort-cu-ciocolata

Buna sa ne fie dimineata de duminica!

Eu am inceput-o pe-a mea cu noaptea-n cap, mi-am pus o cafeluta cu lapte-n fata si m-am apucat sa o savurez… e ziua mea si cred ca am vrut s-o fac cat mai lunga de m-am trezit la ore prea mici. Sa va povestesc despre saptamana mea si-apoi ma intorc sa treburile mele, caci tortul cu care am inceput articolul de azi nu e doar pentru mine, e de impartit cu familia care vine in vizita!

Ceva cuvinte de intelepciune matinala ca la 30 de ani nu prea am… Treburi de-astea cu “vaidimini, am schimbat prefixul” nu ma streseaza, imi pasa mai putin schimbarile astea teoretice si resimt mai degraba schimbarile concrete, Cu siguranta o sa fie bine si de-acum incolo, chiar mai bine, si, in caz ca nu era evident, mintea la cap nu mi-a venit inca… tot o copila ma simt, chit ca sunt ceva ani de cand platesc singura facturile. (Si apropo de copile, pentru poze haioase cu moaca mea de pustoaica, poftiti de va serviti aici).

geaca-de-blugi-pull&bear

Vrei să primești postările mele pe email?

Abonare Newsletter

* Câmp obligatoriu.

Saptamana asta lansam la apa un wishlist pentru marele eveniment de care scriam mai sus (do’oh, inca-s cea mai importanta persoana din viata mea) si ce sa vezi? Astrele s-au reunit si am taiat primul item de pe lista: geaca de blugi! E fix cea de la Pull&Bear care-mi placuse si, de cand am primit-o, am purtat-o in fiecare zi (toamna si-a scos coltisorii si dimineata a fost mai rece).

septembriejoi

Si apropo de toamna… pe 1 a fost prima zi de septembrie, joi de anul acesta! M-a distrat putin ideea! Cred ca e prima toamna fata de care nu simt regrete ca a venit, in general prefer vremea de vara (friguroasa cum sunt) si planurile de vacanta, insa anul acesta toamna vine cu provocari noi pe care le asteptam de ceva vreme.

avocado

Continui sa ma dau in vant dupa guacamole si incerc sa-mi conving mai multi membri ai familiei sa guste – unii-s refractari, altii zic ca-i bun si ca seamana putin la gust cu salata de vinete! Oh well, sanatos si gustos sa fie!

gel-de-dus-cu-cocos

Pe la noi prin dus strajuiesc doua geluri de dus noi: *Str8 Hydro React*, al Colegului de apartament, care e foarte incantat de senzatia de racoare, si Desert Essence Coconut Body Wash, de la care aveam mari asteptari. Imi place cum curata si lista de ingrediente foarte prietenoasa (nu are sulfati, parabeni, ftalati si alte dracii similare), dar din pacate aroma de cocos e foarte artificiala. Luase la un moment dat Colegul de apartament un odorizant de masina care mirosea la fel si nu l-am putut suferi… Cand mi-am dat seama ca si asta miroase la fel, n-am mai putut sa ma spal cu el…

dove-purely-pampering-bujori

Fix la timp a venit o surpriza Dove! Va povesteam eu saptamana trecuta ca am incercat la o prietena un nou gel de dus al lor, Dove Purely Pampering cu frisca si bujori, ei bine, acum ma pot balaci cu el in voie acasa. Bonus a fost antiperspirantul Dove Invisible Dry (review), unul din preferatele mele – nu stiu cate am terminat pana acum. Si pesemne ca au presimtit faptul ca urmeaza ziua Colegului de apartament, asa ca l-au cadorisit si pe el cu varianta masculina Dove Men Care Cool Fresh.

Acestea fiind scrise aici, as vrea sa va multumesc ca petreceti cu mine ziua de azi! Am scris de nenumarate ori cat inseamna blogul si cititorii sai pentru mine, timpul vostru alaturi de mine e cel mai pretios cadou pe care mi-l oferiti, saptamana de saptamana, text de text!

Voi ce-ati facut saptamana asta?

(Visited 969 times, 1 visits today)
Ți-a plăcut? Împărtășește și altora!