Cand am ajuns acasa cu a mea Copila in brate, zau ca nu stiam cum sa fac multe chestii, sa impac aspecte din viata mea de pana atunci cu ce avea sa urmeze. Incet, incet am descoperit mici artificii care ma ajuta sa ma ingrijesc in continuare si eventual sa apuc si sa ma machiez cand ies pe undeva, intr-un fel in care sa putem socializa eu si Copila si sa pot raspunde nevoilor ei rapid.
Copila are deja trei luni si, cum nu a descoperit inca jucariile, eu si tatal ei suntem sursele ei de distractie. Nu sta prea mult fara noi, dar pot sa o las in patut cu un carusel, pret de un spalat pe ochi si dinti. Pana acum cateva saptamani, daca eram singure acasa, trebuia sa aleg intre cele doua activitati, asa ca acum am inregistrat progrese.
Imi adusesem cosmeticele pe care le folosesc in prezent in camera ei, dar cum nu aveam noptiera, nu le aveam la indemana in momentele in care si apucam sa le folosesc, adica in timp ce Copila doarme. Cel mai bine se odihneste daca doarme pe mine, asa ca m-am adaptat si eu la conditii si ma odihnesc impreuna cu ea. Si ma si ingrijesc la fel: mi-am pus cremutele si serumurile intr-un portfard pe care l-am pus langa pat si, cand isi face Copila primul somn de dimineata, scot portfardul si incep si eu rutina de ingrijire. Asemenea si noaptea, incerc sa imi spal tenul cand inca e treaza si la primul ei somn aplic produsele – asa am ajuns sa folosesc ceva mai multe decat va aratasem aici.
Vrei să primești postările mele pe email?
La capitolul machiaj am noroc ca e inca mica si nu intinde manutele dupa chestii, prefera sa le bage in gurita proprie. Nici la aprovizionare nu stau rau, dar pot apela oricand la magazine online cu oferte bune in caz de nevoie. In general, dupa somn Copila e in forma si ne jucam, o asez cu funduletul pe burta mea si cu spatele si capusorul pe picioarele mele flexate, sta ca intr-un scaunel (dar nu chiar drept, mai relaxat, asa). Acestea sunt momentele in care pot profita sa ma pensez si sa ma machiez, in timp ce o tin si pe ea in priza. La fel ca si in cazul produselor de ingrijire, am cateva cosmetice pe care le pot folosi cu usurinta intr-un portfard, il tin aproape si incep sa aplic produsele in timp ce ii cant si ii vorbesc Copilei. Ea imi raspunde cand cu gangureli, cand cu un zambet stirb si o vad ca se uita cu interes la mainile mele. Nu stiu cat o sa mai mearga treaba asta, dar sper sa mai tina – a inceput sa-mi placa sa ies din casa cu cate un strop de machiaj.
Si cand apare ceva neprevazut si chiar n-am timp sa ma machiez, apelez la un strop de culoare: balsamul de buze Nivea cu cirese. In ultima perioada cam lipsita de machiaj, am constatat ca parul meu inchis la culoare ma face sa par cam stearsa, asa ca e bine ca macar buzele sa prinda putina culoare. Ma gandesc la un plan de a-mi deschide parul, dar nu prea am nici idei, si imi si aduc aminte de ce l-am vopsit mai inchis acum doi ani.
In ceea ce priveste dusul, nu ma incumet sa fac asta cand suntem singure acasa. Doarme putin daca nu e cineva cu ea, iar treaza mi-e frica sa o las, asa ca astept momentele tata-fiica sa ma pot spala linistita. Cam la fel se intampla si cu spalatul parului, se intampla o data pe saptamana, dupa care ma si usuc cu peria rotativa, sa arat si eu a om. Mai complicat e cu epilatul pentru ca dureaza, dar incerc sa nu las sa treaca mai mult de trei saptamani, altfel creste prea mult parul. Prioritatile sunt axila, bratele si abia apoi picioarele, am noroc ca e iarna si iau si eu in ordinea vizibilitatii.
In general, cheia cand ai copil mic e sa faci cu prioritate ce poti face doar tu, iar celelalte sarcini sa ramana la urma. De multe ori am fost tentata sa spal vasele inainte sa ma spal pe dinti, doar ca vasele le poate spala oricine daca plange Copila, in schimb cu ea in brate nu-mi poate spala nimeni dintii.
Fata de primele saptamani, cand apucam sa pun ceva pe fata la cateva zile si atunci pe repede inainte, acum stam ceva mai bine, si eu, si ea. Ca sa faceti o comparatie, va puteti uita aici si aici si sa comparati numarul de produse de atunci si de acum. Progresam, nu-i asa?
Si-acum vine intrebarea pentru voi:
La ce produse nu ati renunta(t) intr-o astfel de perioada?
Si, daca aveti ceva experienta, cum ati impacat ingrijirea personala cu bebeluseala?
Comments
DanaFebruary 12, 2017
Adina//SeptembrieJoiFebruary 16, 2017
CrisFebruary 12, 2017
Adina//SeptembrieJoiFebruary 16, 2017
LoredanaFebruary 12, 2017
Adina//SeptembrieJoiFebruary 16, 2017
CristinaFebruary 13, 2017
Adina//SeptembrieJoiFebruary 16, 2017
MihaelaFebruary 24, 2017
Adina//SeptembrieJoiFebruary 26, 2017
2017, in cuvinte si emotii - SeptembrieJoiDecember 31, 2018