tricou negru fusta piele

Parul este un element definitoriu pentru mine: daca-mi sta parul bine intr-o zi, pot sa fiu cat de nemachiata, tot arat mai bine ca intr-o zi in care sunt machiata frumos si parul sta ca naiba. Cred ca ma veti intelege de ce este important pentru mine sa am mare grija de el, cu atat mai mult cu cat firul meu de par uscat, aspru, cu tinuta, are mare potential sa arate bine daca primeste TLC (tender loving care). 

De ce are el nevoie, mai exact? In primul rand pentru scalp de un sampon bland, care sa nu-i starneasca dermatita seboreica. Ma confrunt cu ea de cativa ani, se manifesta prin mancarimi, depuneri pe scalp, aspect de matreata, par care se pleosteste repede si cade pentru ca este imbacsit la radacina. Asa cum spuneam, pe lungime este uscat, ondulat, vopsit lunar si coafat cu peria la fiecare spalare, asa ca ii trebuie multa hidratare.

produse pentru ingrijirea parului

Si-acum sa va povestesc despre alegerile mele din perioada asta, produsele pe care le-am luat cu mine in baie si in care mi-am pus sperantele.

Sampon Syoss Platin Control +100

Vrei să primești postările mele pe email?

Abonare Newsletter

* Câmp obligatoriu.

syoss platin control 100 antimatreata

Am aflat despre samponul Syoss Platin Control de la Georgiana si de atunci cred ca a facut inconjurul blogosferei. Eu si Georgiana avem aceeasi problema cu scalpul, asa ca stiam ca daca a functionat la ea, cel mai probabil va functiona si la mine – si mi-a implinit asteptarile. Samponelul asta are in compozitie zync pyrithione, ingredientul care tine sub control manifestarile dermatitei seboreice, si in acelasi timp curata parul bland si pe lungime, deci nu-l lasa uscat ca o capita de fan (cam asa ramane la mine dupa Head & Shoulders). Dupa o vara de folosire aproape exclusiva, am constatat ca parul se aseaza frumos, are tinuta si nu-si pierde volumul.

Singurul sau dezavantaj este cel al tuturor sampoanelor anti-matreata: nu face casa buna cu vopseaua de par, in special cu vopseaua fara amoniac. La inceputul verii ma vopseam cu L’Oreal Recital Preference, cu amoniac, procesul de decolorare era mai subtil, dar cand am trecut la Revlon Colorsilk si-am mai si gresit nuanta, cumparand una mai deschisa, dupa patru saptamani mi se deschisesera radacinile cu doua tonuri – stiu sigur ca e de la sampon pentru ca asta a fost problema mea dintotdeauna. Acum am ales o culoare potrivita de la Revlon si, pentru ca samponul mi-a calmat scalpul de-a lungul celor trei luni de folosire aproape constanta, mi-am mai permis sa-l insel cu un altul care sa nu aiba efectele acestea de decolorare.

Daca punem la socoteala faptul ca sticla de Syoss Platin Control are 500 ml si costa in jur de 16 lei, cred ca e o afacere buna si-l recomand mai ales fetelor care au avut o relatie buna cu Clear Volume Maxx, o sa va ajute si e chiar mai economic decat Clear-ul care a disparut de pe piata. Exista si varianta destinata parului gras, cu sticla verzulie.

Balsam L’Oreal EverSleek Soothing & Intensely Nourish

loreal eversleeknourishing & smoothing

Balsamul de par L’Oreal EverSleek a stat uitat intr-un fund de dulap dupa ce m-am suparat pe samponul din aceeasi gama – a reusit sa-mi imbacseasca scalpul ca nimeni altul de pana acum. Cand am renuntat la sampon – care spala excelent pensulele acum, apropo, am schimbat si balsamul si-am revenit la el abia cand am ramas fara nimic altceva prin casa.

Pana la urma, s-a dovedit a fi un produs chiar fain pentru parul meu, avid de hidratare. Il lasa descurcat, fin, trec mana cu usurinta prin el atunci cand il clatesc. Este si destul de spornic, e nevoie de foarte putin pentru a distribui prin tot parul meu, care a devenit destul de lung in ultima perioada. Tinand cont ca nu mi-am mai respectat traditia tunsului la trei luni si-am ajuns chiar la sapte, varfurile mele chiar au nevoie de atentie speciala, si vad ca balsamul L’Oreal Eversleek pare sa le ofere ceea ce le place.

Din ce stiu eu, gama aceasta nu se gaseste in Romania, eu am samponul si balsamul de pe FeelUnique. Cred ca se potrivesc si parului intins permanent pentru ca nu au sulfati, gasiti mai multe review-uri la bloggeritele din strainatate pentru ele, exista mai multe game adresate diferitelor tipuri de par: EverCreme, EverPure, EverSleek, EverStrong. Desi mi s-a parut bun, eu nu as mai cumpara balsamul, nici daca s-ar gasi la noi, pentru ca e ceva mai scump decat media, in jur de 35 lei, si am de gand sa-l inlocuiesc cu Dove Pure Care Dry Oil.

Masca Gliss Total Repair 19

masca gliss total repair 19

Nu am mai incercat de ceva timp produsele Gliss, dar ultima data am avut gama Ultimate Repair de la care mi-au placut balsamul si masca (samponul mi-a imbacsit si el scalpul), asa ca aveam deja asteptari marisoare de la masca Total Repair 19.

Consistenta ei este foarte densa, dar se distribuie usor in par. Eu o folosesc de la inceputul verii (am mai mentionat-o aici, pe ea si celelalte doua produse despre care am scris mai sus) si poate am consumat jumatate, deci este si spornica. A tinut si ea sub control nivelul de hidratare al parului, in sensul ca nu prea s-a zburlit (iar vara, caldura si transpiratia reusesc sa-l infoaie pe-al meu de numa’), m-a ajutat sa nu trec pragul salonului pentru a ma tunde si sunt multumita. Ba chiar am observat efecte si mai faine atunci cand am uitat-o mai mult in par, in jur de cinci-sapte minute – in mod normal eu o lasam doua, trei si clateam, dar de acum o sa mai trag de timp in baie.

As fi curioasa sa incerc pe viitor si varianta Ultimate Oil Elixir, pana una, alta, masca Total Repair costa in jur de 20 de lei (si-o gasiti si-n magazinele online *Emag* si *1001cosmetice*, daca n-aveti chef sa o cautati in supermarket).

Tratament dupa vopsite L’oreal Recital Preference

loreal recital preference

L’Oreal Recital Preference e una din vopselele mele preferate de par, in primul rand pentru ca nuanta pe care o foloseam eu, 415 Caracas, nu are reflex rosu in par. Daca adaugam faptul ca acopera bine firele de par alb si rezista pana la urmatoarea vopsire (in cazul meu, patru saptamani), fara sa usuce parul, veti intelege de ce mi-a placut. In ceea ce priveste rezistenta culorii si protejarea firului de par, sunt sigura ca produsul care insoteste produsele pentru vopsit, High Shine Conditioner & Weekly Treatment, a avut un aport important.

Eu l-am folosit aproape la fiecare spalare in primele cateva luni, apoi l-am alternat cu masca Gliss Total Repair 19, l-am avut si la mare, unde parul chiar a fost supus unor stresuri suplimentare, apa sarata, soarele puternic, spalatul zilnic, si chiar mi-a placut cum lasa parul folosit ca tratament pentru hidratarea parului. In ceea ce priveste efectele sale de dupa vopsire, parul meu a devenit destul de uscat la varfuri pe masura ce nu l-am mai tuns, iar cand e ud, dupa samponare, nu mai pot trece prea bine mana prin el – asta, pana pun balsam in el. Am folosit uneori doar tratamentul L’Oreal Recital Preference dupa vopsire, fara alte produse pentru ingrijire, si am fost multumita de rezultat. Si un ultim avantaj e faptul ca vine intr-un gramaj generos si e spornic. Nu il puteti cumpara separat, vine doar impreuna cu vopseaua de par, dar e un motiv in plus sa incercati vopseaua.

Ulei de cocos Solaris

ulei cocos solaris

Nu e prima data cand va povestesc despre uleiul de cocos si despre faptul ca mi se pare un tratament excelent pentru par – l-am laudat aici si aici. Cred ca sunt mai bine de doi ani de cand am inceput sa-l folosesc astfel, la inceput am cumparat de pe Iherb, acum m-am orientat catre Solaris, care mi se pare cel putin la fel de bun, dar are avantajul de a fi la indemana.

Eu aplic uleiul pe lungimea parului, imi acopar capul cu un prosop si incerc sa stau asa cat de mult posibil, eventual sa mai fac si activitati care ma incalzesc (fac curat, calc, fac sport), pentru ca astfel sa se incalzeasca si parul si uleiul sa patrunda si mai bine). Cand vine timpul spalarii, sunt atenta sa aplic suficient sampon si sa clatesc pana parul se simte curat. Diferenta o simt atunci cand imi usuc parul, care devine mai cooperant, mai disciplinat, mai usor de coafat, luceste si se simte cu mai mult volum si cu tinuta. Incerc sa ma tin de masca asta macar o data, de doua ori pe luna, daca reusesc sa dorm cu uleiul in par e si mai bine, desi programul meu e destul de complicat si nu prea reusesc sa-mi spal parul dimineata. Va recomand din tot sufletul sa incercati uleiul de cocos ca masca de par, mai ales ca borcanelele de 40 ml de la Solaris sunt chiar accesibile, costa in jur de 10 lei – puteti incerca uleiul si pe corp sau in bucatarie (eu l-am pus in Raffaello de casa, au fost excelente).

Acestea sunt produsele in care am avut incredere in cursul verii si, daca s-au descurcat in perioada asta calduroasa, cu soare puternic, cred ca fac fata oricarui anotimp. Am de gand sa mai schimb una, alta, dar am vrut sa las impresiile mele despre niste produse accesibile si eficiente.

Voi ce produse pentru par folositi? Care sunt preferatele voastre?

(Visited 2,697 times, 1 visits today)
Ți-a plăcut? Împărtășește și altora!