Exfoliantii chimici sunt, poate, cel mai revolutionar pas de ingrijire a pielii: experienta mi-a aratat ca pot face o mare diferenta in aspectul pielii, insa inainte de a cumpara, e bine sa stii cate ceva despre ei ca sa poti beneficia de efectele lor cu cat mai putine riscuri.

Ce sunt exfoliantii chimici?

Sunt produse care, aplicate pe pielea curata, inainte de crema hidratanta, au capacitatea de a imbunatati textura pielii, mai ales in ceea ce priveste acneea, semnele sau petele hiperpigmentare. Desigur, efectele se vad in timp, dupa utilizare regulata – vorbim doar despre cosmetice, nu magie sau interventii chirurgicale. Alegerea produsului potrivit si folosirea constiincioasa vor da rezultate.

Pielea se regenereaza continuu, insa cateodata celulele moarte sunt indepartate mai greu si au nevoie de putin ajutor pentru a disparea, lasand straturile noi, mai netede si vindecate de eventualele probleme. Poate va veti spune ca piele atrebuie lasata sa functioneze in ritmul propriu, dar la Paula’s Choice am vazut o comparatie interesanta, ca sa intelegem mai bine procesul: asa cum calcaiele au nevoie de putin ajutor pentru a indeparta pielea moarta, asa si tenul poate beneficia de un impuls suplimentar – trebuie totusi sa adaptam metodele in functie de zona pe care vrem sa o tratam.

AHA sau BHA – ce sa aleg?

Sunt incadrate in aceeasi categorie pentru ca fac lucruri similare, insa AHA (alpha hydroxy acid) si BHA (beta hydroxy acid) au proprietati usor diferite:

  • AHA exfoliaza mai degraba la suprafata pielii, fiind recomandat pentru pielea uscata pentru ca ajuta la o mai buna hidratare. Beneficiul cel mai important este ca ajuta la uniformizarea culorii tenului, a petelor pigmentare datorate soarelui sau cosurilor (in special produsele cu acid azelaic), putand face o diferenta enorma mai ales in combinatie cu alte produse complementare (cum sunt cele cu retinol, hidroquinone).
  • BHA patrunde mai adanc prin piele, chiar si prin excesul de sebum din pori care provoaca punctele negre si cosurile, are rol antibacterian si antiinflamator, de aceea este recomandat pielii care sufera din cauza acestor probleme, in special tenurile mixte sau grase.

Cele doua pot fi folosite in paralel sau simultan daca aveti probleme din ambele categorii, insa trebuie sa acordati timp pielii sa se obisnuiasca cu fiecare dintre ele.

Cum aplic exfoliantii chimici?

Vrei să primești postările mele pe email?

Abonare Newsletter

* Câmp obligatoriu.

Exfoliantii chimici se aplica pe pielea curata, uscata (dupa toner, daca folositi), inainte de produsele hidratante pe care le folositi in mod normal – lasati cateva minute sa se absoarba inainte de a trece la pasul urmator. In functie de gradul de toleranta al pielii, puteti aplica si mai aproape de ochi, dar nu imediat sub acesta sau pe pleoape, pentru ca in zona respectiva pielea este mult mai sensibila.

Nu pot incheia acest subiect fara a mentiona o precautie importanta: atunci cand incepem sa folosim un astfel de produs, indiferent ca e AHA sau BHA, trebuie sa introducem un singur produs in perioada respectiva pentru a lasa pielii timp sa se obisnuiasca cu el, sa-i putem observa reactiile si sa identificam mai usor posibila sursa a iritatiilor. Suna complicat, dar e bine sa va faceti un program: aplicati pentru inceput produsul la intervale mai mari de timp, de 4-5 zile, cand pielea nu se (mai) irita (cea mai frecventa reactie e uscarea si descuamarea) puteti incepe, treptat, sa micsorati intervalul pana ajungeti la aplicarea zilnica.

Odata ce pielea tolereaza exfoliantul chimic, procedati la fel cu celelalte produse pe care vreti sa le aplicati pe piele, fie ca e vorba de alt tip de exfoliant (sa zicem ca ati inceput cu BHA si vreti sa folositi si AHA) sau alt tip de produs cu ingrediente active puternice. Este foarte important sa aveti rabdarea de a face lucrurile usor, chiar daca beneficiile asupra pielii nu vor fi evidente in primele cateva saptamani, pentru ca daca fortati, in loc sa vedeti efectele pozitive, veti beneficia intai de reactiile adverse cum sunt uscarea sau descuamarea pielii sau puteti risca aparitia unei sensibilitati la nivelul pielii.

Cand pielea s-a obisnuit cu produsele pe care le-ati introdus in rutina de ingrijire, puteti sa le aplicati seara de seara, sa le alternati (intr-o seara AHA, intr-una BHA – eu asa procedez in aceasta perioada, sau unul dimineata, unul seara). Facand lucrurile cu rabdare, puteti observa mai usor reactiile pielii si va va fi mai usor sa va dati seama daca aplicarile sunt prea frecvente si pielea se usuca, sa zicem, sau poate din contra, puteti aplica mai des unul dintre produse pentru ca pielea il tolereaza.

Ce exfolianti chimici am incercat

exfolianti chimici

Istoria mea cu exfoliantii chimici a inceput inca din 2011 (scriam acest text in 2012, la un an dupa ce mi-am “curatat” rutina) si am incercat mai multe variante de AHA si BHA, de la Paula’s Choice, Alpha Hydrox si Derma E. Nu am facut reviews separate pentru fiecare, asa ca o sa va scriu cate putin despre ele.

BHA nu am incercat decat de la Paula’s Choice pentru ca doar ele au PH-ul potrivit pentru a-si face efectul si nu contin iritanti care sa agreseze pielea. Au imbunatatit semnificativ aspectul pielii mele, am scapat de niste “dambulete” pe care le aveam pe frunte in urma cu ceva timp – pareau niste pori inflamati, punctele negre de pe nas in special arata mai bine, ocazionalele cosuri au devenit rare sau inexistente – chiar cred ca BHA e tipul de produs care a facut diferenta pe chipul meu. Acum folosesc alternativ BHA 2% lichid (Clear Anti-Redness Exfoliating Solution) cand imi simt pielea mai grasa si BHA 2% lotiune, primul produs BHA pe care l-am folosit si singurul pe care l-am cumparat din nou, atunci cand tenul este mai uscat. Sfatul meu ar fi sa achizitionati variantele mini pentru ca va vor ajunge pentru luni bune, eu nu am reusit sa termin un produs full size in 12 luni, termenul de valabilitate, chiar daca l-am folosit si pe corp.

Primul meu produs cu AHA a fost Derma E Evenly Radiant Overnight Peel, un exfoliant bland, cu 5% AHA, pe care l-am recomandat multor prietene, iar feedback-ul a fost pozitiv. Avand o concentratie mai mica de ingredient activ, riscul de iritatie este mai mic. Acum folosesc Paula’s Choice Resist Weekly Resurfacing Treatment cu 10% AHA, pe care il aplic de doua ori pe saptamana si cred ca la stadiul in care este pielea mea acum, ajuta in special la vindecarea mai rapida a cicatricilor de la cosuri (inca mai am hormoni), pentru ca nu prea mai are ce altceva sa faca, zic eu.

Alpha Hydrox Silk Wrap 12% AHA este una din cele mai misto lotiuni de corp incercate de mine: pe langa faptul ca ajuta la estomparea semnelor de pe corp si tine in frau cosurile, este cred cel mai hidratant produs pentru pielea mea. Ori de cate ori mi-am simtit pielea uscata pana la stadiul de aspect crapat si descuamat, lotiunea asta a lasat-o moale, catifelata si aratand cel putin decent. In ceea ce priveste cosurile, la mine e un fel de paradox pentru ca in general ma chinuie vara, cand transpir mai mult, mai ales pe spate, insa cum lotiunea contine AHA intr-o concentratie atat de mare, mi-e teama ca nu aplic protectia solara suficient de bine si o folosesc mai rar. In schimb, iarna o folosesc frecvent – si am norocul sa fi intrat pe stoc recent. Alpha Hydrox au o multime de produse cu AHA si pentru ten, din ce am citit eu in blogosfera ar fi formulate bine si eficiente (foarte laudat este Alpha Hydrox Oil-Free Treatment 10% AHA).

De cateva saptamani am inceput sa folosesc si Paula’s Choice Clear Exfoliating Body Spray 2% BHA pentru corp, despre care am scris primele impresii.

Niciodata fara SPF!

O particularitate importanta de care trebuie sa tineti cont este faptul ca exfoliantii chimici fotosensibilizeaza. Importanta protectiei solare ar trebui sa o stiti deja daca cititi acest articol, probabil ca deja folositi SPF in fiecare zi pentru ca este cea mai buna arma impotriva imbatranirii premature a pielii (includeti aici tot, de la riduri pana la petele hiperpigmentare pe care le-ati remarcat pe tenurile sau mainile mamelor, matusilor, bunicilor noastre). Cu toate acestea, cand folosesti un exfoliant chimic, protectia solara devine infinit mai importanta pentru ca asa cum AHA depigmenteaza petele, soarele le poate pigmenta la loc sau mai rau!

Eu optez pentru factor de protectie solara 50/30, indiferent de sezon. In aceasta vara am folosit Bioderma ABCDerm Solaire SPF 50 (cu filtre minerale), Bioderma Photoderm Max Aquafluide SPF 50 (cu aspect mat), La Roche Posay Anthelios XL Dry Touch Gel Cream SPF 50 (tot cu aspect mat), Ivatherm Sunlight SPF 50 (fata de celelalte, este si crema hidratanta, nu doar de protectie solara). Pentru zilele de iarna, am luat Kiss My Face SPF 30.

Am scris o multime, dar nu am pretentia de a fi acoperit tot ce era de spus despre exfoliantii chimic. Daca mai aveti intrebari, le astept cu drag in comentarii, cautati raspunsurile si in alte resurse si nu mai amanati folosirea lor, chiar fac diferenta!

 Voi folositi exfolianti chimici?

(Visited 4,843 times, 1 visits today)
Ți-a plăcut? Împărtășește și altora!