Urmeaza sa vorbim despre un subiect nu tocmai frumos si elegant, dar na, toata lumea are talpi si uneori nu sunt in cea mai buna forma… sau poate sunt in cea mai rea. N-am pus poze inainte/dupa, dar vorbim despre picioare, deci daca nu va place subiectul, zic sa va previn de la inceput.

M-am trezit in septembrie cu talpile vraiste, dupa o vara intreaga in care nu prea le-am dat cu crema, cel mult le-am pilit cand mi se parea chiar imposibil de umblat cu ele asa. Toata luna m-am straduit sa compensez raul facut, insa oricat am incercat eu sa rezolv cu pila sau cu crema, mi-a fost clar ca nu e de ajuns si atunci mi-am amintit de sosetele exfoliante Parasoftin, auzisem adesea despre acestea si am zis ca merita sa le incerc.

Mi-am ales un moment al zilei in care Copila dormea si m-am ambalat corespunzator cu instructiunile din pachet.

Cum arata si cum functioneaza sosetele exfoliante Parasoftin?

Vrei să primești postările mele pe email?

Abonare Newsletter

* Câmp obligatoriu.

Pachetul contine doua sosete de plastic, cu adeziv pentru a inchide practic soseta si a o fixa de picior, plus doua plicuri cu solutia care actioneaza de fapt asupra pielii de pe talpi. Am incaltat fiecare soseta, am turnat solutia inauntru, am fixat cu adeziv si mi-am tras pe deasupra o pereche de sosete groase, mai mult pentru fixare.

Dubioasa mi s-a parut senzatia de a sta cu picioarele in lichidul ala rece, noroc cu sosetele mele ca m-am mai incalzit. Am avut mereu senzatia ca o sa dea pe dinafara lichidul si ca calc in balta.

Citisem instructiunile si nu purtam oja, de bijuterii nici nu mai era cazul la inceput de octombrie. Tot de pe ambalaj m-am lamurit si cum functioneaza, are doua tipuri de AHA printre primele ingrediente, glicolic si lactic, undeva mai jos si BHA, acidul salicilic, plus ingrediente hidratante si umectante.

Am stat pana spre 90 de minute, m-am spalat bine, conform recomandarilor si am asteptat… Si am tot asteptat, si peste cateva zile vedeam pielea si mai uscata, dar nici gand sa se exfolieze si nu intelegeam de ce. Sora mea, care le folosise in urma cu cateva luni, imi spusese ca in cateva zile, pana la o saptamana, o sa inceapa sa se cojeasca pielea, la mine doar arata mai rau si atat…

In cat timp am vazut rezultatele cu sosetele exfoliante Parasoftin?

Pana am inteles care era diferenta intre noi doua. Ea facea bai in fiecare seara, deci picioarele aveau timp suficient sa se inmoaie, eu faceam un dus contra cronometru, de 2-3-5 minute maxim. Asadar, cand m-am prins de treaba asta, mi-am pregatit arsenalul de curatat dupa ce a adormit Copila, m-am pus pe canapea cu picioarele intr-un lighean si cu clipuri pe Youtube de vazut si am stat pana s-a inmuiat pielea de tot. M-am pus apoi pe curatat temeinic, ba cu un cutitas de unghii, ba cu pila, pana am ramas cu talpi chiar fine. Pe anumite zone mai problematice pielea nu s-a curatat perfect, dar oricum arata cu mult mai bine decat inainte. Va recomand sa faceti asta pe o suprafata usor de curatat, eventual pe un prosop pentru ca raman o multime de reziduuri.

Am observat, dupa acest pas, timp de cateva zile ca mi s-a mai exfoliat cate un strat subtire de piele de pe picioare de pe anumite zone, insa nu am patit sa fac vreo rana sau sa ma usture ceva.

Cum se simt talpile mele la o luna dupa tratamentul cu sosetele exfoliante Parasoftin

Sa nu credeti ca m-am invatat minte si ma dau cu crema pe picioare… Nu, de multe ori seara imi gasesc cu greu energia sa ma dau cu crema pe ten, caruia ii acord infinit mai multa importanta. Nici de curatat talpile cu pila nu mi-am mai facut timp, desi a trecut mai mult de o luna de la tratament. Totusi, talpile arata in continuare destul de ok, simt ca incep sa se aspreasca calcaiele si ar avea nevoie de putina atentie. Peste vreo luna, doua planuiesc sa-l mai folosesc o data, pe pachet exista o atentionare ca nu trebuie folosit mai des de 30 de zile – in cazul meu nici nu ar fi necesar.

Merita sau nu sosetele exfoliante Parasoftin?

Din punctul meu de vedere, da, merita chiar bine. Am fost de multe ori la pedichiura, dar sincer niciodata nu mi s-au curatat talpile atat de fain, in general rezultatele s-au vazut mai degraba la unghii. Ba chiar imi amintesc ca am facut o data o pedichiura SPA, cu o solutie exfolianta cu care am stat tot asa, ceva timp pe talpi, pe moment pielea a ramas fina, insa dupa vreo saptamana imi simteam talpile mai aspre ca inainte.

De aceea am si asteptat sa vad cum o sa ma simt dupa cateva saptamani de la tratament, ca sa fiu sigura ca nu voi repeta experienta anterioara. Cu sosetele exfoliante Parasoftin chiar nu am simtit sa imi fie mai uscata pielea si, daca e sa ma gandesc acum, cred ca a contat foarte mult si faptul ca le-am curatat chiar temeinic, ceea ce tind sa cred ca tipa de la pedichiura nu prea a facut.

Eu am dat 17 lei pe pachet de la o farmacie Catena (tratamentul de care scrisesem mai sus a fost de vreo 3 ori mai scump), dupa cum mentionasem si mai sus, o sa-l mai folosesc cand o sa simt nevoia din nou si cred ca merita cu varf si indesat banii, mai ales cand ajungi cu talpile atat de uscate ca ale mele.

Ati incercat sosetele exfoliante Parasoftin?
Ce alte remedii pentru piele foarte uscata au functionat, din experienta voastra?

(Visited 4,416 times, 4 visits today)

★ Beauty Blogger
★ Skincare Addict
★ Coffee Lover
★ 32
★ Bacau
★ adina@septembriejoi.com