Draga de MooNy mi-a dat o sarcina tare grea, pe care o aman de ceva timp… Mi-am propus ca la cateva luni sa scriu despre tot ceea ce folosesc si cum folosesc in primul rand ca sa-mi fie mai usor mie sa monitorizez efectele/greselile, dar si pentru a va inspira sau a primi sfaturile voastre. Aman postarea asta cam de prin octombrie… :) Foarte harnica, nu?

De obicei lucrez dimineata (cam patru saptamani, iar a cincea e dupa-amiaza), motiv pentru care sunt matinala. Trezirea e la 6:45, ma ridic din pat, in caut hainele cu lumina de la telefon (aproape niciodata nu ma pot hotari de cu seara), le arunc pe canapeaua din sufragerie si intru in baie. Ma spal pe fata cu spuma Boots si cu ajutorul unui buretel Ebelin, apoi pe dinti. Uneori mai aplic scrubul de la Garnier, in functie de cat de incarcat imi simt tenul, insa nu-l folosesc mai mult de doua ori pe saptamana (nu-l folosesc in fiecare dimineata pentru ca mi se pare prea mult si mai ales iarna mi-ar usca tenul, favorizand excesul de sebum ulterior). Ma intorc in sufragerie, dau drumul la radio in surdina (hub inca doarme), ma dau cu crema (Liz Earle sau, daca am nevoie de protectie solara mai buna, Paula’s Choice, din care mai am foarte putin si o pastrez pentru anumite zile), ma imbrac si incep cu machiajul. De obicei, acasa aplic doar fond de ten, anticearcan, pudra, blush, primer de ochi si imi conturez sprancenele. Machiajul ochilor il fac la serviciu (lucru care s-a dovedit a fi foarte practic in aceste dimineti geroase in care mi-au lacrimat ochii din cauza ninsorii si frigului), tot pentru acolo ramane si micul dejun. Ce mai ramane de facut acasa este sa ma pieptan (din cauza caciulilor, iarna nu prea imi prind parul), sa ma parfumez, sa termin cu imbracatul pentru afara si sa plec la serviciu!

Cand sunt acasa dimineata, nu am o rutina anume, de obicei repet figura pana la crema inclusiv si ma machiez abia cand trebuie sa plec undeva.

Seara ma demachiez cu demachiantul Liz Earle, imi dau si cateva pufuri de lotiune tonica de la aceeasi firma si continui cu tratamentele. Daca am pustule, aplic pe zonele respective Brevoxyl. Deoarece nu am fost suficient de multumita de efectele exfoliantului BHA Paula’s Choice (dupa cum va scriam aici) aplicat o data la doua zile, am inceput sa-l folosesc in fiecare seara si il aplic cam la 20-30 de minute dupa Brevoxyl. Dupa ce am citit articolul Corinei, am decis sa introduc in rutina mea si Retin-A, insa vreau sa o fac exact dupa recomandarile ei, procesul sa fie treptat si abia am folosit-o o data. Vreau sa ajung sa o folosesc alternativ cu exfoliantul. Daca am folosit seara Retin-A, aplic dimineata crema Paula’s Choice cu SPF si in curand va trebui sa-mi achizitionez o noua crema de fata pe acest criteriu, pentru ca protectia solara e, poate, pasul cel mai important cand se urmeaza tratamentul cu Retin-A. Dupa alte 20-30 de minute aplic crema Paula’s Choice din gama Resist. Si daca va mirati cum de tin minte intervalul, noi seara ne uitam la Two and a Half Men pe Pro Cinema si de obicei ma cremuiesc in timpul pauzelor publicitare. :D

La partea cu mastile de fata mai am de lucrat. Folosesc scrubul Garnier si din an in paste o masca Herbine cu capsuni.

Vrei să primești postările mele pe email?

Abonare Newsletter

* Câmp obligatoriu.

Dusul la mine ramane pe seara, pentru ca sunt prea friguroasa si sensibila ca sa-l fac dimineata (mai ales pe o astfel de vreme). Pentru ca de la venirea frigului ma confrunt cu episoade acneice foarte urate pe spate si am ceva probleme si pe piept, folosesc in zona Brevoxyl si, mai nou, Retin-A. Cand aplicam doar Brevoxyl, cosurile se uscau, insa in cateva zile apareau altele si din acest motiv am inceput sa folosesc Retin-A. Pentru ca pielea de pe corp e mai toleranta si pentru ca situatia e mult mai grava acolo, am inceput sa aplic intr-o seara Brevoxyl si in seara urmatoare Retin-A. Cel mai important lucru de retinut cand folositi ambele produse: Retin-A taie efectele Brevoxylului (multumesc, Corina, ca mi-ai atras atentia, ma incurcasem intre atatea creme si ingrediente active) Brevoxyl taie efectele Retin-A daca sunt folosite la interval mic de timp, Corina recomanda ca Brevoxyl sa fie aplicat dimineata, iar Retin-A seara; eu nu pot face acest lucru pentru ca seara ma ajuta sotul, iar dimineata nu ma descurc singura, spatele nefiindu-mi accesibil. 

Episodul cremei de corp il sar destul de des, dar cand ma bag in pat ma dau mereu cu balsam de buze si cu crema pe maini (uneori si pe calcaie, dar eu iarna nu am probleme cu ele, mai necesara imi este vara). Am folosit cateva luni crema cu propolis de la Complexul Apicol Veceslav Harnaj si pe maini, si pe picioare si acum am trecut la uleiul de cocos pentru ca abia l-am primit si nu m-am putut abtine sa nu-mi bag degetelele in el. Nu am probleme cu pielea uscata pe corp iarna si nu simt mereu nevoia de a ma cremui, cred ca acest lucru se datoreaza si sapunurilor Jovis pe care le am in baie (En Provence – exfoliant – si Cucumber Splash). Cum de Craciun am primit un gel de dus Bourjois, mai trisez uneori cu el, insa prefer sapunurile in general si nu am fost niciodata o impatimita a gelurilor de dus.

Imi spal parul la 4-5 zile, chiar si 6 in functie de program si necesitati. In ultimul timp am constatat o tendinta de ingrasare (o pun pe seama caciulii), asa ca nu prea mai trec de 5 zile. Momentan folosesc samponul hranitor Kallos, samponul Selsun Blue ca tratament, balsamul Alverde cu samburi de struguri si serumul Pantene, si am pe lista de asteptare samponul si balsamul Gliss pentru par vopsit si un balsam organic Bioselect cu ulei de masline. Uleiul de cocos despre care va spuneam mai devreme a fost cumparat mai mult pentru par si ieri am reusit sa-l folosesc, pentru ca am avut cateva ore la dispozitie in care sa-l “port” in par. Impresiile vi le voi spune dupa mai multe folosiri. De obicei imi spal parul de cum ajung de la serviciu ca sa aiba timp sa se usuce natural doua-trei ore si sa-l pot coafa cu peria inainte de a adormi.

Cam asta fac eu zi de zi, stiu ca am anumite carente (mai ales la capitolul creme de corp – iarna mai ales imi e prea frig sa fac asta seara de seara), insa incerc sa imi imbunatatesc pe cat posibil ritualul. Sunt foarte curioasa ce si cum folositi voi si profit de ocazie ca sa si nominalizez cateva domnisoare:

Andreea

Camelia

Laura

Koko

Anda

Georgiana

 

 

 

(Visited 421 times, 1 visits today)
Ți-a plăcut? Împărtășește și altora!