Astazi e o zi mai speciala pentru mine, aniversarea nuntii noastre (au trecut deja 5 ani de atunci) si m-am gandit sa abordez pe blog un subiect mai relaxat si optimist. Tot scriu despre cosmetice, dar stim deja ca viata si placerile ei nu se reduc doar la atat. Vreau, asadar, sa va povestesc despre lucrurile care imi fac mie zilele mai frumoase, cu care ma delectez sau pe care contez.

Timp liber nu am prea mult si cel pe care il am incerc sa il petrec si offline. Dar pentru momentele in care am chef de citit, am o descoperire si o redescoperire. Descoperirea e blogul Fine society, care ma inspira cu texte senine, de suflet si din care invat cate ceva. Rar mi s-a intamplat sa zambesc la aproape fiecare text al cuiva, iar cele scrise de Diana au darul asta pentru mine.

Redescoperirea e Miruna (Si blondele gandesc), pe care nu am abandonat-o de fapt niciodata, doar ca a avut ea perioada de ne-activitate, ca sa zic asa. De curand a revenit in tara si mai apoi pe blog, cu forte proaspete in persoana fiului sau de 4 luni. Imi place s-o citesc in perspectiva de mamica asa cum o citeam si in toate celelalte care i-au precedat.

Nu am renuntat sa citesc bloguri de beauty, dar am renuntat sa o mai fac prin Bloglovin de cand si- schimbat formatul pe mobil. Am trecut pe Feedly, la sugestia Irinei, am inclus mult mai putine bloguri, cu care chiar sunt la curent si mi-e mai bine asa.

chestii-care-mi-fac-zilele-mai-faine

Apropo de mobil, sunt in continuare la fel de obsedata de micul meu *Iphone 5S*. Il am de 7 luni, il iubesc mai mult ca-n prima zi, ma ajuta sa fiu conectata cu cititorii blogului, sa fiu activa pe pagina de Facebook, sa am un cont de Instagram mai curat si interesant. Asta, blogging wise, ca si in viata personala imi place si e mai mult un mijloc de entertainment.

Ma mai uit la clipuri pe YT in momente in care nu am laptopul la indemana, dar in special ascult muzica – se aude atat de misto fata de telefonul meu dinainte! Catch & Release (Matt Simmons), Dreams (Fleedwood Mac), Pyro (Kings of Leon) si Dark Neccessities (Red Hot Chilli Peppers) sunt proaspat adaugate in playlist si uneori canta si pe repeat.

In privinta cosmeticelor, au iesit in evidenta ca fiind deosebit de utile Lioele BB Beyond The Solution si Beauty Blender-ul, adica baza si instrumentul de aplicare. Apelez la combinatia asta in fiecare dimineata in ultimele saptamani si ma intorc la Revlon Colorstay doar cand am nevoie sa arat mai fancy schmancy. Si ca sa evidentiez ochii, am grija sa intorc in fiecare dimineata genele cu ondulatorul Shu Uemura, care face in continuare o treaba exceptionala si nu-i acord meritele suficient. Pentru rujuri pe care le folosesc in mod deosebit in perioada asta, ma gandesc sa fac un articol separat, cu poze elocvente – daca vreti, desigur.

Mi-ar placea sa mai impartasesc si pe viitor astfel de liste, daca vi se par interesante, ca sa ne ajutam unele pe altele sa descoperim lucruri care sa ne faca vietile mai frumoase si colorate.

Voua ce anume va inveseleste zilele in aceasta perioada?

★ Beauty Blogger
★ Skincare Addict
★ Coffee Lover
★ 30
★ Bacau
★ adina@septembriejoi.com
(Visited 1,186 times, 1 visits today)