Bună să vă fie dimineața de duminică!

Din păcate săptămâna asta nu a fost foarte blândă cu noi. Scriu textul de azi cu o cafea lângă și un copil dormind în partea cealaltă, care se recuperează încă după boală.

Duminica trecută am dus copiii într-o excursie cu trenul, de care s-au bucurat amândoi. Băiețel e pasionatul de trenuri din familie, dar s-a dovedit a fi o experiență faină pentru ambii copii.

Distanța parcursă a fost scurtă, iar Copila ne-a tot întrebat apoi de ce nu mergem și în vacanțe cu trenul, fără mașină. Simplu de cerut, când nu cari tu bagajele, micuțo! La capătul “liniei” am găsit o Gară veche și frumoasă, cu mult diferită de arhitectura celorlalte gări pe care le vizităm noi adesea cu pasionatul nostru.

Ne-am plimbat prin orașul vizitat, Târgu Ocna, într-o zi înnorată. Din fericire, am fost feriți de ploi și am putut admira peisajul și modernizările făcute în oraș. Am găsit și un loc de joacă spațios (din păcate, toaleta era mizerabilă, am fost extrem de dezgustată de faptul că oamenii nu știu să folosească corect o toaletă, având în vedere felul cum arăta și cât de intuitive sunt etapele elementare), aleile pietonale, spațiile verzi îngrijite.

Vrei să primești postările mele pe email?

Abonare Newsletter

* Câmp obligatoriu.

Copiii au mâncat și câte o înghețată la o cofetărie și s-au bucurat mult de ea. Pare să fie desertul preferat al ambilor deocamdată. Din păcate însă, de duminică după-amiază s-a cam oprit șirul înghețatelor, căci Băiețel a început să se simtă rău și a fost un soi de roller-coaster cu el. Când credeam ca e mai bine, iar începea cu stările proaste.

Marți a avut loc festivitatea de încheiere a anului școlar pentru Copilă și, din cauza stării lui proaste, nu am putut merge împreună, așa cum ne doream. Ne-am împărțit, așadar, și s-a dus cu tatăl ei la școală, iar eu am însoțit-o la ieșirea cu colegii de după. A fost un an fain și complicat pentru ea această clasă pregătitoare, m-a uimit în multe privințe, a evoluat mult și a fost foarte greu pentru mine să nu pot fi în sală, alături de ea.

Găteala maximă a săptămânii a fost pentru ieșirea împreună cu colegii ei. Am avut vreo doua ore de cvasi-normalitate, într-o săptămână de bolit și alergat la pediatru, și tare bine mi-a făcut această aerisire. Această oglindă nu e ideală pentru poze cu outfit-uri, dar am luat-o din nevoia de a verifica chestii banale înainte de a ieși în fugă pe ușă (pentru că se prea poate ca vara trecută cineva, nu dăm nume, să fi plecat în fustă alba, cam transparentă, și să se fi întors de la scara cealaltă să -și pună și jupa pe dedesubt…)

Și kit-ul de urgență, pentru arătat half decent în 10 minute – despre fondul de ten L’oreal True Match Nude am scris aici, rujurile Charlotte Tilbury au review aici, iar despre spf-ul La Roche Posay am scris aici acum mai mulți ani, încă este preferatul meu pentru vară. Dacă vă tentează celelalte produse și vreți impresii, dați de veste în comentarii.

În scurtele răgazuri în care a fost mai bine, am ieșit cu ei la plimbare pe lângă casă, parcurile le-am evitat cu grație. Băiețel a fost fascinat de fântâna arteziană (pe care el o consideră piscină) și m-a pus să promit că vom mai merge, doar că nu am mai reușit.

După ce Băiețel a început să se simtă mai bine, a picat Copila cu simptome asemănătoare și am reluat alergătura la pediatru. Evoluția ei a fost mai bună, din fericire, așa că ieri după-amiază ne-am gândit noi că am ieșit din perioada grea și am mers la o aniversare în familie, fără alți copii, în aer liber. A fost plăcut, câteva ore de normalitate, cu drag i-am privit pe amândoi jucându-se , nu mai avea nimeni febră!

Azi noapte însă Băiețel a început să se simtă iarăși rău. Așa că momentan așteptăm cu interes evoluția lui, poate de data asta fără alte recăderi, și ziua de mâine să mergem din nou la pediatru.

Astăzi aniversăm și 12 ani de la nuntă. Aș fi vrut să ne petrecem ziua cu altă stare de spirit și mai multă relaxare, însă viața cu copii mici e destul de imprevizibilă la capitolul ăsta. Oricum, de dimineață am realizat din nou că am un partener de nădejde și mă pot baza pe el și la șters muci.

Voi ce-ați făcut săptămâna asta?

(Visited 428 times, 1 visits today)
Ți-a plăcut? Împărtășește și altora!