Bună să vă fie dimineața de duminică!

Scriu cu dor cuvintele astea și mi-e și greu să îmțeleg cum de am lăsat să piară obiceiul meu duminical de a sta de vorbă cu voi, cititoarele mele.

Cred că a fost un an destul de obositor pentru mine, deși mi-a adus multe… Nu multe greutăți, slavă Domnului, dar parcă și lucrurile uzuale m-au obosit mai mult decât credeam.

A fost primul an lucrat de când sunt mamă, a presupus plecări de acasă, de lângă Copilă, a însemnat mai multă implicare din partea Colegului de apartament, ca să-mi suplinească lipsa, dar și ca să reușim să facem măcar strictul necesar.

A fost anul deciziei de a mai avea încă un copil, ceea ce poate părea paradoxal, având în vedere că tocmai mă plângeam de oboseală. Ideea îmi încolțise demult în cap, dar abia pe la jumătatea anului a fost o decizie asumată de amândoi, iar din fericire pentru noi, bebelușul nu s-a lăsat prea mult așteptat.

Sarcina combinată cu mămicia și-a pus și mai mult amprenta asupra activității pe blog, iar faptul că m-am rupt din rutina uzuală de a scrie încă de dinainte m-a făcut să-mi ies din ritm de tot.

Am încheiat anul cu o vacanță de care aveam cu toții nevoie. Am stat mult pe la bunici, am fost la munte de Crăciun cu una din perechile noastre de fini, am sărbătorit Revelionul cu cealaltă pereche. Principalul câștig e că am petrecut mai mult timp în 3 și, pe rând, în 2 cu a noastră Copilă.

Cumva ideea de a scrie pe blog m-a bântuit încă din primele zile libere, dar parcă îmi pierdusem ideile. Așa de rătăcită m-am simțit că parcă nici curaj n-am avut să deschid laptopul, să văd pagina goală și să nu îmi vină nimic în cap.

Dar cred că de fapt am pus mai multă presiune pe mine decât ar fi trebuit… Pentru că după pauza aceasta, era firesc să mă simt ruginită. Pentru că nu ar trebui să aștept de la mine să scriu ceva revoluționar, ci mai degrabă ce simt. Pentru că de-a lungul timpului, când mi-am deschis eu sufletul am ajuns la sufletele voastre.

Voi ce ați făcut în 2019? Cum a fost pentru voi și cum ați început noul an?