Buna sa va fie dimineata de marti!

Am avut un weekend plin, impreuna cu ai mei, de n-am mai reusit sa va tin la curent decat pe Facebook si Instagram cu ce-am mai facut zilele astea. Insa revin acum, cu toate povestile adunate la un loc si incep cu cea care a starnit cele mai multe reactii (foarte frumoase) din partea voastra…

Trio-ul de mirese care se tin de mana.

Dap, acum am strans rochiile laolalta si le-am imbracat din nou. Eu pe a mea n-am mai imbracat-o de la nunta si, sa va zic drept, mi-a fost dor. A stat in toti anii astia (ca au trecut 7 de la nunta) in debara, dar nici macar n-am mai scos-o s-o privesc.

Sora-mea inca o injura pe a ei, care a cam necajit-o la nunta, iar mama… ce sa zic de ea, sper ca la varsta ei si eu sa mai incap in rochia mea de mireasa. Si ma mir ca s-a pus in mintea noastra si ne-a facut hatarul de a sta cu no

Cand am fost mireasa, nu cred ca am apucat sa-mi fac vreun selfie, asa ca am recuperat acum. Nici nu mai stiu ce telefon aveam atunci, ca sa fiu sincera, sigur depasisem etapa lui Nokia 3310. Iar de data asta, mi-am purtat sub voal buclele naturale, caci continui sa ma tin de metoda Curly Girl.

Pentru cineva usor control freak, cum sunt eu, e greu sa se adapteze la faptul ca nu stie cum ii va sta parul in ziua respectiva. Spre surpriza mea totusi, buclele mele, oricat de rebele, primesc complimente chiar si cand eu cred ca au o zi proasta si am nevoie de curaj sa ies din casa cu ceea ce mi se pare ca e un par cam ravasit. Poate de aceea incerc sa mai schimb ceva si in felul in care ma imbrac, ca sa fie atentia impartita.

S-a facut o luna de la ultima escapada si, pentru ca a fost atat de plina, am senzatia ca a trecut mult mai mult de atat. O sa mai dureze oricum pana la urmatoarea, caci saptamana asta o sa fie prima mea zi de lucru, dupa aproape 1 an si 10 luni de concediu.

Cred ca e mai mult decat evident ca am emotii, dar incerc sa nu-mi fac griji, ci sa ma bucur de ultimele zile pline pe care le petrec alaturi de Copila mea. Observ cu stupoare ca imi iese mai bine decat credeam, povestim mult despre gradinita, caci va incepe si ea imediat aceasta noua etapa, si de data asta va fi full time. Acomodarea nu a decurs foarte bine, ca s-a si imbolnavit, asa ca acum incerc sa-mi schimb si eu perspectiva si sa fiu eu linistita si nu convinsa ca e sfarsitul lumii.

Nu e sfarsitul lumii, ci doar al unei etape. O sa inceapa o noua etapa, una care ii va largi Copilei independenta si capacitatea de socializare. Iar mie imi va da ragazul sa mi se faca dor de ea, sa pretuim mai mult timpul impreuna si sa imi aduc aminte de cine eram inainte sa fiu mama.

Cand trec pe langa mame cu bebelusi mici, imi amintesc cu drag si dor de bebelusia ei, de zilele cand plecam cu ea in sistem si cu castile in urechi in plimbare, cand pe telefon inca mai aveam loc sa tin muzica, pentru ca nu apucasem inca sa-i umplu memoria cu poze cu a mea Copila. Eh, vremuri…

Si-acum, ca am povestit nostalgic cam mult, as vrea sa stiu,

Voi ce-ati facut saptamana asta?