Albă cum mă știți, am fost tentată rapid de noile picături autobronzante pentru ten Garnier Ambre Solaire. Nu e primul autobronzant pentru ten pe care îl încerc, în urmă cu câțiva ani am avut și o loțiune Clarins pentru ten, și în general am întins mâna după autobronzante cu efect gradual de teama petelor și dungilor. Pentru mine, un produs autobronzant pentru față este tentant pentru că folosesc creme cu SPF50 tot timpul anului, pe corp nu sunt la fel de temeinică cu aplicarea și tenul rămâne mereu mai deschis decât restul corpului.

Am cumpărat aceste picături autobronzante pentru ten Garnier Ambre Solaire de pe *Emag* în urmă cu câteva săptămâni și l-am tot folosit de atunci, așa că vreau să vă împărtășesc impresiile mele în cazul în care vă tentează.

Ce sunt și cum se prezintă picături autobronzante pentru ten Garnier Ambre Solaire?

Produsul este un autobronzant pe bază de dihydroxyacetone, cunoscut și ca DHA, care în contact cu pielea, devine maroniu, pigmentând astfel pielea. Textura este lichidă și produsul este într-o sticlă cu pipetă dozatoare. Nu sunt eu fan al pipetelor în general, dar într-adevăr, este recipientul cel mai potrivit pentru un astfel de produs, astfel încât să poți doza corect cât produs dorești să aplici, în funcție de culoarea pielii și efectul dorit.

Cum se folosesc aceste picături autobronzante pentru ten Garnier Ambre Solaire?

Producătorul recomandă aplicarea produsului în amestec cu crema de față preferată, în funcție de intensitatea bronzului dorit și a culorii pielii. Astfel, poți pune:

  • pentru ten deschis: între 1 și 4 picături
  • pentru ten mediu: între 4 și 8 picături
  • pentru ten închis: între 8 și 12 picături

Desigur, recomandarea este pur orientativă, oricine poate folosi oricâte picături dorește, însă cel mai probabil pe un ten deschis, dacă aplicăm 12 picături, efectul ar putea fi un pic prea vizibil și discrepanța mare față de culoarea corpului. Dacă folosiți autobronzant și pe corp, faptul că se poate personaliza în felul ăsta e absolut genial, puteți pune mai multe picături în aceeași cantitate de cremă pentru a potența efectul.

Cum am folosit eu picăturile autobronzante pentru ten Garnier Ambre Solaire?

Vrei să primești postările mele pe email?

Abonare Newsletter

* Câmp obligatoriu.

Cum notam și la început, eu am tenul destul de deschis și m-am dus pe maximul de picături recomandat de producător, adică patru, amestecate cu crema mea de față. De cele mai multe ori, le-am folosit împreună cu *Bioderma Atoderm Intensive Gel Cream* (scurt review aici), crema pe care o folosesc dimineața de mai mulți ani. Mi se pare mai ușor să aplic picăturile dimineața pentru că apoi îmi e ușor să mă spăl temeinic pe mâini (în caz contrar, DHA-ul din picături mi-ar păta palma). Am folosit de câteva ori produsul și seara, amestecat cu *ACM Sebionex Hydra* (scurt review aici), o altă veche preferată, să tot fie vreo 5 ani de când am descoperit-o.

Se amestecă ușor cu oricare din creme, una are textură gel și una e chiar o cremă, rezultatul fiind un pic mai lichid decât textura originală a cremei de bază. Nu am sesizat depuneri pigmentate pe linia părului sau a sprâncenelor, deși producătorul recomandă atenție la zonele respective, probabil dacă veți folosi un număr mai mare de picături autobronzante Garnier Ambre Solaire ar putea fi nevoie să retușați un pic pentru a îndepărta excesul.

Eu aplic produsele mixate pe ten și gât, distribuind ușor spre piept pentru a nu avea o linie de demarcație ciudată, prea vizibilă. Am folosit cam în 2 zile din 3 picăturile, fie dimineața, fie seara.

Ce rezultate am obținut cu picăturile autobronzante

Mi-a fost imposibil să surprind în poze efectul picăturilor autobronzante pentru că mi-am și dorit un efect discret și nu am sărit de 4 picături la aplicare. Vă pot spune că eu, cu ochiul liber am observat un glow al tenului, o nuanță mai sănătoasă – și zic asta pentru că de multe ori mi se spune că sunt foarte albă la față și sunt întrebată dacă mă simt bine.

Deci în oglindă eu am observat o nuanță discret mai închisă, într-atât încât fondul de ten L’Oreal True Match Nude încă mi se potrivește – el fiind mai adaptabil la nuanța tenului, dar dacă folosesc fondul de ten By Terry Hyaluronic, pe care îl am în nuanța cea mai deschisă, devine evident că e o diferență între fondul de ten și pielea mea.

Sugestia mea e să țineți cont și de asta când alegeți câte picături să folosiți, dacă sunteți sau nu dispuse să schimbați și fondul de ten. Pentru mine nu ar renta să cumpăr un fond de ten mai închis, l-aș folosi prea puțin.

Ce mi-a mai plăcut mie la aceste picături autobronzante e că nu am observat nimic neplăcut în privința porilor. Când foloseam loțiunea Clarins mai multe zile consecutiv, observam că porii de pe nas tindeau să se închidă la culoare – probabil sebumul mai mult din zona respectivă se colora mai intens de la DHA din produs. Aceste picături autobronzante Garnier Ambre Solaire nu au, din fericire, acest efect și am urmărit cu atenție aspectul.

În încheiere, sunt tare curioasă dacă

vă tentează să folosiți picături autobronzante Garnier Ambre Solaire sau produse cu acest scop în general sau preferați pielea în nuanța sa naturală?

(Visited 497 times, 1 visits today)
Ți-a plăcut? Împărtășește și altora!