septembrie joi

Saptamana acesta a fost una dedicata odihnei si relaxarii si, desi nu eram sigura ca o sa reusesc sa postez la timp despre asta, astrele s-au aliniat in favoarea blogului si impotriva plajei, asa ca luati-va cafeaua, ceaiul sau ciocolata calda si plimbati-va alaturi de mine.

Suntem in Grecia de marti, astazi vom pleca spre casa, si cum am avut Internet la dispozitie la hotel si o vreme nu tocmai buna de plaja, am avut timp suficient cat sa fac poze si sa va povestesc cate putin despre Platamonas si Nei Pori, statiunile prin care ne-am plimbat.

platamonas grecia

Platamonas se afla la 45 km de Paralia si aproximativ 100 km de Salonic, este o statiune mica, linistita, aproape de munte, cu plaja placuta, cu putine pietricele. Ne-a placut mult peisajul, contrastul dintre mare si muntii impaduriti si adesea inconjurati de ceata ne-au oferit o priveliste placuta.

Vrei să primești postările mele pe email?

Abonare Newsletter

* Câmp obligatoriu.

olympion melathron platamonas

Am fost cazati la hotelul Olympion Melathron, pe care l-am ales datorita opiniilor pozitive de pe Tripadvisor, am petrecut mult timp pe site cand ne-am cautat destinatia de vacanta si a fost asa cum ne-am asteptat: curat, linistit, primitor. Ca si pozitie, hotelul se afla aproape de capatul statiunii Platamonas si foarte aproape de Nei Pori, as spune ca este la distanta egalata fata de centrul statiunilor. Plaja este la 3 minute de mers pe jos, foarte linistita, amenajata inclusiv cu locuri pentru schimbat si dus, cu bar, sezlonguri si toate cele trebuincioase, ca sa savurezi plaja si marea – da, aici chiar poti sa auzi marea, nu o acopera muzica.

platamonas grecia

platamonas grecia

In zilele cu vreme nepotrivita pentru plaja, ne-am plimbat prin statiuni. Am inceput cu Platamonas, cu o vizita la plaja.

platamonas port

platamonas grecia

platamonas port

platamonas grecia

platamonas grecia

Am continuat apoi cu centrul statiunii. Mie mi-au placut extrem de mult terasele colorate, te imbiau sa poposesti la o cafea sau o alta bauturica.

platamonas xaris taverna

La hotel am avut demipensiune, asa ca am pranzit in oras la un restaurant din port. Eu am ales cod pane, iar Colegul de apartament a savurat un platou cu fructe de mare. Bauturile si desertul delicios din fotografie a fost din partea casei.

nei pori grecia

nei pori grecia

nei pori grecia

nei pori grecia

Urmatoarea vizita a fost in Nei Pori. Asa cum spuneam, mi s-a parut ceva mai animata statiunea, multe familii cu copii, plaje la fel de frumos amenajate si terase cu multa verdeata – cred ca e foarte misto sa pasesti intr-o astfel de oaza cand afara e insuportabil de cald.

gyros

Am mancat gyros in doua locuri, am servit si un foetaj cu branza sarata. Preturile ni s-au parut foarte ok la mancare, un gyros mic a fost 2 euro, portiile mai mari, pentru un pranz gurmand erau cam 5-6, pizza intre 6-10 euro, alte specialitati locale cam tot asa. In plus, in Grecia oriunde mananci nu mori de sete: noi am primit apa atat la terasa patiseriei unde am mancat eu, cat si la restaurantul unde am servit gyros.

platamonas grecia plaja

platamonas grecia

platamonas grecia plaja

platamonas grecia

Am avut spre finalul saptamanii (si al sejurului) vreme mai bunisoara. Intai am tatonat marea cu o plimbare la plaja si nitica joaca prin apa.

platamonas grecia plaja

platamonas grecia plaja

platamonas grecia plaja

Cand ne-am asigurat ca vremea e buna si soarele straluceste frumos, a inceput cu adevarat distractia si eu am lasat-o mai moale cu pozele. Am facut putina plaja (noroc cu revista si cartile din valiza, ca nu am rabdare sa stau pur si simplu la plaja), bai in mare, snorkling sau esuatul prin valuri, cam astea ne-au fost ocupatiile cand am avut vreme buna.

frozen yogurt

Am incercat si cateva chestii locale: iaurtul inghetat, care ni s-a parut bunisor, si smochinele proaspete, care mie nu mi-au placut deloc. Ba chiar arata cam aiurea cand le desfaci, continutul seamana cu niste viermisori mititei… Nu, nu le-am terminat eu, desi eu mi-am dorit sa le incerc. Premiu de consolare mi-a fost un cappuccino Starbucks Discoveries pentru drumul spre casa. Am incercat si Seattle Latte cu cateva zile inainte si mi-a placut.

Cam atat cu pozele si povestile de vacanta, daca ati avut rabdare sa ma insotiti in aceasta calatorie va multumesc sincer. Si daca mai vreti poze (in afara de cele 545897 puse deja in aceasta postare, mai gasiti pe Facebook sau pe Instagram.

Unde v-ati petrecut ultima vacanta? Ce v-ar placea sau ce v-a placut sa vizitati in Grecia? 

(Visited 800 times, 1 visits today)