gel dus, lotiune corp

Placerea de a-mi ingriji pielea corpului mi-a lipsit cam dintotdeauna. Rare sunt momentele in care am chef sa ma dau cu o lotiune de corp, chiar si cand planific un ritual amanuntit de ingrijire si relaxare, imi cam piere rabdarea sau cheful cand ajung la partea asta. Mult timp nu am fost deloc atasata de cremele si lotiunile de corp, imi alegeam un gel de dus parfumat si hidratant si cam aici se incheia toata istoria. Poate o data pe luna ma apuca datul cu crema pe corp, poate nici atunci.

Cam de anul trecut mi-am impus sa nu mai omit pasul acesta si in mare am reusit sa folosesc lotiune de corp macar saptamanal. In continuare, mizez pe gelurile de dus pentru hidratarea si improspatarea zilnica a pielii, iar mai jos o sa vedeti care au fost preferatele mele pana de curand:

gel dus, lotiune corp

Gel de dus Elmiplant Senses Touch Freshen Up cu mango si acai berry

Proaspat lansatele geluri de dus Elmiplant Senses Touch au ajuns si la mine si pot declara linistita ca am rezerve strategice de aproape doua kilograme de geluri de dus in casa. Cum sunt destul de economicoasa la acest capitol – adica folosesc zilnic din ele, dar se consuma tare greu, cred ca n-o sa cumpar intr-un viitor prea apropiat geluri de dus. Mi-am ales repede preferatul, Freshen Up, pentru aroma revigoranta pe care o are – si ma bucur ca il am si in varianta travel-size. Passion Mood si Calming Spa sunt la fel de delicate cu pielea si de spornice.

Gel de dus Bioderma Atoderm

Vrei să primești postările mele pe email?

Abonare Newsletter

* Câmp obligatoriu.

Gelul de dus de vacanta, Bioderma Atoderm, a fost ales pe un principiu foarte simplu: nu am vrut surprize sub forma unei eruptii acneice pe corp si am mai patit chestia asta vara de la caldura, transpiratie si haine lipite. Asa ca am ales Atoderm pentru formula sa delicata (este lipsit si de parfum) si nu am avut niciun fel de problema cu el. Varianta travel-size pe care o am eu are 100 ml si cat se vede a fost consumat in 10 zile.

Lotiune de corp Elmiplant Silky Radiance [review]

Desi mai rar folosita pe timpul verii, Elmiplant Silky Radiance ramane preferata mea absoluta in materie de lotiuni de corp – hidrateaza eficient, intra repejor in piele si are o aroma dulce, de desert. Nu va spun mai multe, va invit sa-i cititi review-ul si postarile in care am mentionat-o (aici si aici).

Nature’s Gate Glow Lotion [review]

Scriam mai sus ca am folosit mai rar lotiunea Elmiplant in aceasta vara pentru ca am inlocuit-o cu lotiunea autobronzanta Nature’s Gate Glow Lotion. Dincolo de culoarea placuta si uniforma oferita pielii, un lucru foarte fain la aceasta lotiune e ca nu trebuie aplicata o alta lotiune hidratanta inainte pentru a asigura o aplicare uniforma a culorii. Nu, ea isi face toata treaba singura: hidrateaza, coloreaza si mirosul specific de autobronzant, desi existent, este mai putin deranjant decat la alt produs similar. Bronzul obtinut creste in intensitate pe masura ce aplicam produsul, eu am folosit-o o data la trei zile, insa am luat si pauze de cinci, sase zile, exfoliere temeinica si apoi reaplicata, ca sa nu ramana pete. Se ia pe haine cand este proaspat aplicata, pe prosop dupa fiecare dus, dar nu pateaza definitiv. Am mai scris prime impresii aici.

Lotiune Nivea Baby SPF 50

Dintre cele incercate de mine, lotiunea Nivea Baby este cel mai bun produs pentru protectia solara a corpului, bine formulat, cu pret prietenos si gramaj generos. Am folosit-o cu precadere pe decolteu, o zona des neglijata, dar care tradeaza varsta mai repede decat tenul. Si apropo de ten, daca nu aveti problema excesului de sebum, formula blanda o face posibil de aplicat si pe fata.

Care sunt produsele voastre preferate pentru corp?

*     *     *     *     *

Din seria Doar 5 puteti citi si alte articole:

(Visited 895 times, 1 visits today)
Ți-a plăcut? Împărtășește și altora!