Daca te uiti la un film bun si nu spui si altora despre el, jumatate din farmec se pierde! Asa ca vreau sa va impartasesc azi trei filme care m-au dat pe spate in ultimii ani si pe care mi-as dori sa le vedeti, daca nu ati facut-o deja, si sa dezbatem un pic in comentarii cam care e treaba cu ele, daca mai stiti si altele la fel de faine.

Ma tot gandesc demult cum sa scriu textul asta ca sa va imbii sa vedeti filmele, fara sa dau prea mult din casa si sa va stric placerea vizionarii dezvaluind prea multe… sper sa-mi iasa! La treaba, deci!

Relatos Salvajes

L-am vazut in urma cu cativa ani, dar mi-a ramas in minte filmul asta, e altceva. Am aflat despre el de la o bloggerita, Antonia, in ale carei gusturi m-am regasit de multe ori. Ne-a placut si mie, si colegului pentru ca e total diferit de ce am mai vazut pana acum. Filmul e o colectie de povesti inedite, absurde chiar, care sunt insiruite, nu intercalate. La finalul fiecareia, am ramas stupefiati si ne intrebam: What the fuck?!

Asta e chiar un film de vazut cu prietenii, va va schimba perspectiva asupra anumitor aspecte din viata si arata cum un mic detaliu, o decizie marunta poate schimba o viata.

Vrei să primești postările mele pe email?

Abonare Newsletter

* Câmp obligatoriu.

We need to talk about Kevin

O mama isi vede fiul fiind altfel si se chinuie teribil sa si-l apropie, sa-l schimbe, iar in final doar sa-l accepte, insa finalul este departe de ceea ce isi dorea. Filmul mi s-a parut grozav intr-un mod extrem de dureros, am empatizat puternic cu personajul principal si durerea sa, fara sa vreau m-am pus in papucii mamei respective aproape in fiecare secunda si m-am gandit cum ar fi daca mi s-ar intampla mie.

Mientras duermes (Sleep Tight)

Pe acesta l-am prins din mers, se uita Colegul de apartament intr-o seara si am ratat inceputul. La inceput mi s-a parut doar ok-ish, asa, dar pe masura ce actiunea avansa, ma tot lasa cu gura cascata pana unde se poate merge.

Un administrator de bloc face o obsesie pentru una din chiriase si, in obsesia sa, ajunge sa ii distruga viata femeii respective – iar actiunile sale se petreceau in timp ce tipa dormea, de unde si titlul filmului. Pe cat de socant mi s-a parut subiectul, pe atat de surprinzator mi s-a parut finalul.

Sper sa va placa macar unul dintre ele si astept impresiile, precum si recomandarile voastre in comentarii!

Vizionare placuta!

(Visited 1,312 times, 1 visits today)
Ți-a plăcut? Împărtășește și altora!