Îi sunt datoare lui Băiețel cu multe pagini de jurnal de pe blog, care lipsesc din viața lui pentru că nu am avut răgaz sau energie să le scriu. Ultima dată am scris despre el la 4 luni.

Așa că acum, deși a trecut de un an și nu mai sunt la fel de importante aceste mici aniversări lunare, ca să le numesc așa, m-am gândit să vă povestesc cum e Băiețel la un an și două luni.

Păi în primul rând Băiețel e ditamai băiatul acum, are aproximativ 87 cm și 12 kile – nu l-am mai masurat și cântărit ca să îi știu coordonatele exacte (așa e când mai cresc și nu mai e stresul cântarului). Poartă demult 86 la haine, dar pentru vară i-am cumpărat 92 să îi vină și în august și nu arată prea mari pentru el.

Personalitatea lui Băiețel

Băiețel e curios din cale afară și, fie că sunt eu mai ruginită sau am mai puțin timp acum, am trecut la asigurarea spațiilor periculoase cu protecții – încui ușa de la sufragerie, acolo sunt mai multe potențiale pericole, am blocat ușile dulapurilor din bucătărie, am acoperit prizele cu dispozitive speciale – lucruri pe care nu le-am facut când sora lui era de aceeași vârstă.

Băiețel s-a ridicat în funduleț cu cateva zile înainte să împlinească 6 luni. A început să meargă de-a bușilea relativ repede, dupa 6-7 luni, și s-a ridicat tot repejor, iar pe lângă mobilă a pornit a merge pe la 9 luni. Primii pași nesusținut i-a făcut la 1 an si 2 săptămâni, iar de mers efectiv cred că a mai durat o lună. Oricum, și la mersul de-a bușilea, și la mersul în picioare a căpătat rapid stabilitate și viteză și cred că tot curiozitatea a fost cea care l-a mobilizat atât de rapid.

Îl pasionează să pună și să scoată chestii din recipiente, sertare, dulapuri, mașina de spălat. Ascunde lucruri sub mobilă sau în dulapuri de le găsești pe unde nu te aștepți după ce ai căutat cu zilele. Și deși sună a mic “pericol public”, am mai mult curaj să îl las să exploreze decât aveam cu sora lui pentru că îl văd abil și independent. Probabil este o combinație între firea lui și exemplul ei, pentru că o urmează îndeaproape și încearcă să facă și el ce face ea.

De fapt, Copila e muza lui. O caută cu privirea sau, mai nou, de-a dreptul, o urmărește prin casă, se inspiră din ce face ea și copiază atât cât poate. Plânge după ea când pleacă la grădiniță și ne despărțim la ușa de la intrare și o caută în casă dimineața imediat ce îl dau jos din pătuț.

Eu am fost prima pe care a îmbrățișat-o și a pupat-o, dar văd că face tot mai des gesturile acestea de afecțiune și cu ceilalți membri ai familiei. Mângâierile pot fi uneori un pic mai brutale, dar e pe calea cea bună.

Diversificarea și alergiile lui Băiețel

În privința meselor, Băiețel a fost interesat de mâncare încă de la prima masă. A fost în mare parte autodiversificat, dar având în vedere nevoia mea de a găti separat cât mai puțin și de a oferi același fel de mîncare, cu mici adaptări, pentru toată familia, l-am și hrănit cu lingurița și asta nu i-a tăiat din interesul pentru mâncare și mai ales pentru a mânca singur. Mai nou, stăpânește furculița destul de bine.

Micul dejun i l-am oferit foarte rapid, deoarece stătea cu mine și sora lui la masă și începea să plângă, nu mai voia doar jucării. Iar cina a apărut și ea în program pe la 7 luni, după ce am descoperit că două mese solide în prima parte a zilei îl făceau să fie înfometat noaptea, așa că a primit și cina. Gustările au venit firesc în program, ceva mai târziu, când am rărit și alăptările pe timpul zilei, a rămas cu supturile asociate cu somnul.

Având alergie la proteina din lapte de vacă, o lungă perioadă nu a primit lactate. Am început să îi ofer iaurt și mai apoi alte lactate de capră undeva spre 9 luni, iar de câteva săptămâni, am gătit feluri de mâncare care includ și lactate de vacă, dar în proporții mici, și pare să le tolereze ok.

Ce îi place să facă și cu ce îi place să se joace

Băiețel e pasionat de dans și muzică, iar mai nou cere muzică spunând ma-ma. Îi place la nebunie *boxa mea portabilă JBL* , dar ascultă și radio, și în mașină, oriunde. Mai nou, îmi cere să îi cânt eu și, după câteva improvizații ale mele, cântă și el ia ia ia.

Momentan vocabularul lui e limitat la mama, tata, dada (Copila), gata/gaca, niam niam (care e și apă, și mâncare), Dodo (jucaria cu care doarme) și alte câteva onomatopee pe care le dibuim noi. Însă pare să fie un copil tare vorbăreț căci mereu îndrugă câte ceva. Țipă destul de mult, fie de frustrare, fie de bucurie, ceea ce e destul de obositor pentru mine uneori.

Băiețel este atras și se descurcă destul de bine cu jocurile care necesită motricitate. Avem un set de pestișori moștenit de la Copilă, care trebuie capturați cu undițe cu magnet, pe acesta îl stăpânește deja de vreo 4 luni. De ziua lui a primit un joc de îndemânare cu o ciocănitoare care prinde viermișori care îi place foarte mult și îl scoate zilnic din dulapul cu jucării. Îi plac și jucăriile care îi vorbesc atunci când el le face ceva, nu prea avem unele potrivite pentru vârsta lui, dar le găsește pe ale Copilei.

Îi mai place să miroase cănile de cafea. Treaba asta a început pentru că lui îi place să dea noroc cu sticluța lui și, dacă îi întindeam cana mea, cerea să bea. Așa că îi explicam, îi arătam că e cafea și cum să miroase să vadă că nu e apă. Și se pare că îi place cam mult mirosul.

Ieși, Copile, cu părul bălai…

Băiețel e blond, spre uimirea noastră, a tuturor. Când era foarte mic, era copia fidelă a surorii lui la aceeași vârstă, dar după 3 luni diferențele au devenit din ce în ce mai evidente. El e blond, cu părul foarte puțin ondulat, cu ochi albaștri, iar ea a rămas cu părul șaten și plin de bucle și ochii verzulii. Seamănă și nu prea, mai mult văd asemănări în mimică decât in trăsături, și e foarte interesant să vezi cum au ieșit relativ diferiți, deși au același material genetic. Un lucru e sigur, amândoi par mai mari decât vârsta pe care o au în realitate.