E ciudat felul în care mă port cu cel de-al doilea meu născut. Încerc să-i ofer condensat tot ce i-am oferit surorii sale mai mari. Sunt conștientă că nu pot. Mă frustrez, mă iert, îl pup din nou cu puterea a trei pupi, îl țin în brațe relativ puțin, căci cele două brațe îmi trebuie și la altceva decât ținut trupuri și suflete de copii, iar el, mititelul, parcă mă înțelege și mă acceptă așa cum sunt și atât cât pot. Așa îmi este mai ușor să mă iert atunci când aș vrea să pot, dar nu sunt de-ajuns.

Băiețel de 4 luni e tot mai zâmbăreț. Încă mai aștept hohote prelungi, dar pana acum singura care l-a făcut să râdă am fost eu.

Băiețel de 4 luni preferă să stea pe burtă când e treaz – i-a ajuns să stea la orizontală. Bine, dacă l-ai ține, el ar sta și în fund, atât e de nerăbdător să vadă.

Băiețel de 4 luni a reușit să se întoarcă de pe spate pe burtă cu prilejul aniversării. Mai are de lucru în a stăpâni mișcarea, dar îi iese.

Băiețel de 4 luni duce spre 8 kile, spre deliciul ochilor noștri la vederea bulănașelor și oroarea spatelui meu obosit.

Băiețel de 4 luni concurează cu mine la pierdutul părului, atâta doar ca numai lui ii stă bine cu semi-chelie dintre noi doi.

Băiețel de 4 luni este ușor de distras când mănâncă, afară e suficient o pală de vânt sau o frunză ca să abandoneze lactobarul…

Băiețel de 4 luni începe să câștige inima Copilei, care mai are de vindecat răni, dar pare că începe să îl iubească pentru ceea ce e, nu doar pentru ceea ce reprezintă. Și intre noi fie vorba, când trăiești cu un three-nager intempestiv in casă începi sa apreciezi cu adevărat ce înseamnă bucuria sincera a unui bebeluș, care zâmbește pur și simplu pentru că te vede și atât.

S-au scurs deja sau abia 4 luni. Nu știu încă în ce fel mă raportez la data nașterii lui (care e 8.04.2020, doar ca timpul nu mi-a fost prieten și n-am apucat să scriu atunci), cred ca e și, și, după cum circulă și o vorbă între mame: când copiii sunt mici, anii trec repede, dar zilele trec greu.

Simt deja dorul bebelușelii mici, care n-a fost deloc ușoară, dar cel mai probabil va fi ultima mea experiență de acest fel. Iar el s-a schimbat enorm în câteva săptămâni și schimbările cred că se vor accentua și mai mult de-acum încolo.

P.S.: M-am tuns din dorința de a-mi îngriji părul mai ușor și ca să mi se pară mai puțin traumatizantă căderea părului post partum. Țeapă, tot mă înțeapă inima când mă uit la perie. Și-nc-o țeapă: abia aștept să-mi crească părul măcar la jumate din cât a fost.

P.S.: Dacă vă plac textele despre Băiețel și Copilă, găsiți aici mai multe.