Buna sa va fie dimineata de duminica!
Inca o saptamana s-a mai scurs, eu tot cafeaua cu spuma de lapte o beau. Chiar sunt indragostita de varianta asta, eu oricum eram fana a cafelei cu lapte, acum am obtinut un cappuccino delicios.
Oh, fac ce fac si tot la cafea ajung, dupa cum veti vedea si in aceasta duminica si dupa cum, probabil, stiti deja daca ma urmariti de ceva timp. De fapt, trebuia sa las cafeaua si sa va povestesc inainte de toate ce eveniment frumos am sarbatorit saptamana asta: #7anideSeptembrieJoi. Hashtag-ul asta va va duce catre o serie de concursuri, pe blog, pe Instagram sau pe Facebook unde puteti castiga niste premii faine tare, sunt convinsa ca veti fi de aceeasi parere. Deocamdata am pornit 3 concursuri, dar in total vor fi… ati ghicit, 7! Ultimul va fi de ziua mea, care urmeaza acus, acus, in septembrie, desigur.
Vrei să primești postările mele pe email?
Fix in fericita zi am iesit la o plimbare alaturi de Copila si prietenii nostri, Cristina si Dragonelul ei. Intotdeauna plecam de la magazinul de cafea cu 4 pahare, 2 cu cafea pentru mame si 2 goale, pe post de jucarii pentru copii.
Daca sunteti din Bacau, ne veti regasi adesea la plimbari in aceasta formula. Ne-am revazut din nou intr-una din aceste zile ca sa mergem la Oriflame Beauty Box, care a fost deschis pana ieri. Am baut o cafea (vedeti un tipar aici?), ne-am jucat putin cu noutatile Oriflame, am testat un fond de ten cu pipeta, i-am uitat numele, dar mi-a placut textura si acoperirea. Imi place sa vad ca se misca lucruri si in Bacau si se organizeaza chestii frumoase.
Intr-o alta zi am fost la cumparaturi – pentru mine si pentru Copila. Urmaresc promotiile Lidl pentru ca au adesea chestii simpatice pentru bebelusi, cum e si cazul acestei jucarii. Copila nu o poate manui pentru ca e departe de varsta minima recomandata, dar macar ii atrage atentia si zbarnaie piesele din lemn. Pentru mine am gasit din nou la oferta crema de maini si balsamul de buze Bioderma Atoderm. Aveam nevoie de un balsam nou pentru ca i-am dat Copilei sa se joace cu portfardul meu si balsamul vechi a ajuns pe dupa pat.
Spre finalul saptamanii mi-am luat si un rucsac nou si, in timp ce il umpleam cu lucruri, ma gandeam cum ar fi sa fac acum o noua postare de tipul What’s in my bag. Veti mai gasi unele pe blog din vremuri pre-bebelusesti (aici sau aici), dar credeti-ma cand va spun ca acum nu mai seamana….
Inca o noutate a fost crema de protectie solara Frezyderm Second Skin SPF50+, care are o textura deosebita. E foarte siliconata, se simte ca un primer si se si comporta asa – de fapt, de aceea mi-am si dorit-o. Deocamdata, am folosit-o in combinatie cu crema colorata Laura Mercier si mi se pare ca arata foarte misto crema colorata aplicata peste.
Partea cea mai interesanta e ca, dupa ce a fost nevoie de eforturi ca sa intru in posesia cremei (mersi, Maria!), am descoperit ca exista cateva produse Frezyderm si la un lant de farmacii local, Salofarm. O sa ma interesez daca au sau aduc varianta cu SPF30 a acestei creme, pentru toamna-iarna.
Cred ca am mai zis de multe ori ca blogul mi-a adus multe, palpabile si nepalpabile, dar cel mai mult ma bucur ca mi-a adus oameni aproape. Ei bine, inca o cititoare, Marinela, mi-a devenit prietena (nici nu mai stiu a cata) si de data asta ne-au adus impreuna blogul si zmeura. Am ajuns la gospodaria parintilor ei (una impresionanta) pentru a-mi face provizii de zmeura pentru iarna – atat pentru mine, cat si pentru Copila, si am plecat de acolo cu multa zmeura si mure, cu un zambet larg, cu dorinta de a fi stat mai mult de vorba si…
Cu un cadou de la draga cititoare, un parfum de la Yodeyma, despre care mi-a tot povestit. L-am adaugat micii mele colectii, momentan nu am reinceput sa ma dau zilnic cu parfum, mai degraba la ocazii, pentru ca umblu mult cu Copila in marsupiu si nu vreau sa-i zapacesc nasul, dar o sa incep cat de curand, pentru ca mi-e dor de parfumuri…
Asadar, s-a scurs inca o saptamana si a fost una bunuta, cu evenimente placute, oameni frumosi, multe zambete de Copila si cafea… am zis deja de prea multe ori de cafea in textul asta?
Voi ce-ati facut saptamana asta?
Comments
Cocoreanu MonaAugust 27, 2017
eaLegănușAugust 27, 2017
Valeria ChertesAugust 27, 2017
LoredanaAugust 29, 2017
Adina//SeptembrieJoiSeptember 8, 2017