In septembrie m-am gandit sa organizez o petrecere virtuala pe blog, pentru aniversarea mea si pentru ca este luna blogului, iar invitatele imi daruiesc cate un mic rasfat teoretic. Acesta este un guest post semnat de Ilda (Lavender Thoughts), o surpriza oferita cititoarelor de catre prietenele mele bloggerite in luna care da numele blogului.
Septembrie, joi se afă în grupul special al blogurilor pe care le-am citit atunci când am prins gustul acestor lecturi online. Eram doar follower la acea vreme, nu aveam un blog şi nici nu gândeam că voi avea vreodată. Cum de am pierdut pentru o vreme adresa acestui colţişor al Adinei, chiar nu îmi explic! Cert este că regăsirea a generat un sentiment foarte plăcut! Acum îmi e familiar hăţişul căilor blogosferice, nu mai există riscul să rătăcesc drumul.
Adina… m-a făcut să conştientizez un lucru: îmi sunt dragi băcăuanii. E uşor riscant să faci astfel de afirmaţii de ordin general, dar legăturile afective foarte puternice dintre mine şi o persoană născută pe aceste meleaguri – persoană ce mi-a marcat dezvoltarea personală (de-a lungul mai multor etape ale vieţii), o femeie cu totul specială – mă determină să fac acest transfer emoţional. Acesta e doar unul dintre numeroasele motive pentru care o îndrăgesc pe Adina. Felul în care gândeşte, maniera caldă în care scrie, seriozitatea şi perfecţionismul cu care se ocupă de acest proiect al ei, tenacitatea, sinceritatea, deschiderea şi sensibilitatea ce reies din articolele sale.
Finalul lunii august şi începutul de septembrie reunesc aniversarea blogului Adinei şi ziua sa de naştere. Am răspuns fără ezitare invitaţiei de a participa la un party virtual organizat în cinstea acestor două evenimente importante!
Vrei să primești postările mele pe email?
De-acum, mă las purtată de imaginaţie sperând că ale mele gânduri-dorinţă se vor materializa într-o frumoasă zi…
E o zi de weekend din intervalul de timp mai sus menţionat. De ce nu am ales chiar ziua aniversară a Adinei? Păi… ştiu că are o familie mare şi frumoasă şi mi-am spus că e mai bine să nu aibă sentimentul că trebuie să aleagă sau să se împartă între cei foarte apropiaţi şi toţi ceilalţi din viaţa sa, chiar dacă şi aceştia din urmă îi sunt dragi!
Am complotat cu Alina – Just an Angel, mi-a fost ajutor de nădejde. Cu ea m-am sfătuit şi am tras sforile pentru a face o programare la un salon de înfrumuseţare: de un masaj relaxant se va bucura Adina. A fost ales cu grijă locul, m-am asigurat de profesionalismul personalului şi de faptul că locul are o anumită aură datorită atmosferei liniştite, plăcute. Culori pastelate, lumină caldă, decor de bun gust, muzică ambientală în surdină, zâmbetele şi calmul persoanei de la recepţie… de toate acestea va fi întâmpinată Adina care va prezenta surâzând voucherul-surpriză pe care i l-am trimis prin mail.
După şedinţa de masaj, Adina va ieşi pe uşa salonului cu sentimentul de a avea trup uşor ca un fulg şi mintea golită de gânduri şi de orice griji. Zâmbeşte fără a şti de ce şi… are parte de o altă surpriză! Va fi aşteptată de mine şi de Alina. I-am pregătit un aranjament de flori de câmp, flori nemuritoare; printre ele, am strecurat şi câteva fire de levănţică. Vreau să îi amintească pentru mult timp de întâlnirea noastră. Ne îmbrăţişăm cu bucurie, schimbăm impresii şi îi propunem să continuăm poveştile la o cafea…
Din această postare a Adinei, mi-a rămas în minte un loc foarte drăguţ şi elegant: Cafeneaua Literară din Oneşti. Acolo vom merge toate trei şi vom lăsa aroma poveştilor noastre despre blogging, despre cosmeticele preferate, despre viaţa personală să se împletească cu cea ispititoare a cafelei şi a croissantelor.
Voi şti când va fi momentul potrivit şi îi voi oferi un cadou ales cu mare drag! Adina, cu eleganţă înnăscută, va deschide cutia frumos ambalată în hârtie cu design vintage. Bucuria sa va fi şi a mea atunci când va descoperi conţinutul acesteia!
Clipele trec ca vântul şi ca gândul, iar noi nu ne îndurăm să ne despărţim. Spontan, decidem să lăsăm oraşul în urma noastră şi să dăm o fugă până la Slănic Moldova. Paşii ni se vor îndrepta pe un traseu scurt ce duce la un platou numit Belvedere. De acolo vom putea admira de la înălţime întreaga staţiune.
Ne relaxăm, râdem pentru nimicuri dar ne înţelegem şi în tăcere… Aerul şi cărările de munte ne amintesc prozaic că am uitat de foame şi că ar cam fi cazul să ne gândim şi la asta! Gata! Direcţia: păstrăvăria din Slănic! Se mănâncă acolo o ciorbă de păstrăv… o nebuuniiiee! Şi-un păstrăv la grătar cu saramură!
Ne-am simţit extraordinar, iar sentimentul de a fi prietene ce se cunosc de-o viaţă ne-a însoţit permanent! Am făcut fotografii multe, sunt amintiri pe care le vom preţui… Ziua asta atât de frumoasă a trecut pe negândite parcă. Vrem să repetăm întâlnirea, e reciprocă dorinţa! Şi vom face asta!
Mărturisesc, am tras cu ochiul printre celelalte articole din această serie şi am vrut să vin în completarea răsfăţului pus la cale de fiecare dintre bloggeriţele dragi care au răspuns cu entuziasm propunerii sărbătoritei noastre!
Happy Birthday, Adina!
Happy Birthday, Septembrie, joi!
Îţi şi cânt acum, împreună cu câţiva băieţi… aici! :)
* * * * *
Din aceeasi serie puteti citi si ce au scris Georgiana, Ramona si Anca:
- [Invitat special] Georgia’s Mirror
- [Invitat special] Fashion Whispers
- [Invitat special] Makeup Your Mind
Comments
Alina VrinceanuSeptember 23, 2015
Adina//SeptembrieJoiSeptember 24, 2015
LoredanaSeptember 23, 2015
Adina//SeptembrieJoiSeptember 24, 2015
Ce-am facut saptamana asta #20 - Septembrie, joiSeptember 27, 2015