Sa ma uit in oglinda… Un gest atat de firesc, comun! Imi spal fata, arunc o privire in oglinda, trebuie sa-mi retusez rujul, iau repede oglinjoara din geanta si ma uit repede, trec pe langa o masina, bun motiv sa-mi aranjez toata tinuta in reflexia ei. Insa una din cele mai faine senzatii e sa ma uit in oglinda, ma intalnesc cu mine si zambesc… Practic, asa facem si cand intalnim cunoscuti pe strada… Ei bine, de ce n-as face asta si cand ma intalnesc cu mine, in oglinda?

sursa

Fiecare dintre noi are complexe: suntem prea inalte, prea slabe, prea minione, prea plinute, nasul prea mare, fata prea lunga, parul prea cret/prea drept, fundul prea mare… Incadrarea in tipare e asa de limitata si atat de frustranta! Adolescenta mea a fost o suma de frustrari si inca n-am trecut in totalitate peste ele. Dar sunt atatea lucruri si artificii care te pot face sa te simti mai bine in pielea ta: o haina bine aleasa, un machiaj discret, care sa scoata in evidenta trasaturile, un par curat, lucios si sanatos, un pantof cu toc care sa te ridice la inaltime, admiratia celor din jur, dragostea si mai ales impacarea cu sine, care sa te faca sa te uiti in oglinda si sa-ti zambesti, ca si cum te-ai intalni cu cel mai bun prieten, nu cu un dusman pe care vrei sa-l desfiintezi, cautandu-i toate defectele.

Dintotdeauna m-au atras si-am admirat persoanele care umplu camera cu prezenta lor, frumuseti rapitoare sau nu, pur si simplu calcau pamantul intr-un anumel fel si aveau cate o replica pentru oricine. Indiferent de sex, de culoarea parului sau de suma cheltuita pe tinuta, increderea in sine este factorul comun. Si increderea aceasta reprezinta un echilibru atat de fragil pentru majoritatea femeilor, incat o parte renunta sa-l mai atinga.

Pentru mine, a venit tarziu si nu ma sfiesc sa ma folosesc de mici artificii: un ten curat, niste gene bine rimelate, un strop de culoare in obraji si pe buze, o oja rosie, empowering, un pantof cu toc doar pentru placerea de a-mi auzi pasii leganati (si care ridica multe sprancene: De ce porti tu pantofi cu toc daca si-asa esti inalta?! O replica ce ar inchide subit dialogul ar fi tocmai titlul articolului, nu-i asa?). Mi-as fi dorit sa fiu in adolescenta mai increzatoare, asa cum sunt acum, si sa nu ma mai macine faptul ca sunt prea inalta, silueta androgina si cate si mai cate.

Viata mi-a demonstrat ca exista baieti buni pe toate tiparele, iar cel de care m-am indragostit are 1,97 m. Viata mi-a demonstrat ca exista frumusete si in lipsa formelor generoase si-am vazut persoane superbe fara stima de sine. Viata mi-a demonstrat ca fiecare femeie e frumoasa, daca are inteligenta de a purta o conversatie, de a-si pune in evidenta calitatile si de a nu uita sa se admire ea inainte de a dori sa fie admirata de restul lumii. Caci cel mai important nu e sa-mi zambeasca un om de pe strada, cu care ma intalnesc cand si cand, ci sa-mi zambesc mie, persoana cu care convietuiesc zi de zi! Pana la urma, eu stiu cel mai bine ce vreau, ce pot si ce merit!

Acest articol a fost scris pentru Scoala de Beauty Blogging by L’Oreal Paris.

Sa-mi tineti pumnii! :)