Cred ca am mai zis de multe ori, am primit pachetul sampon, balsam si ulei de par Joico K-Pak Color Therapy de la Cristina, in urma unui giveaway si a fost unul dintre cele mai faine cadouri primite. Le-am primit exact cand ma intorceam de la inmormantarea bunicii si le-am folosit imediat, caci venisem plouata si infrigurata, pe langa toata tristetea si supararea care ma apasau. Au fost singurul lucru care mi-a facut ziua aceea mai buna, caci parul meu a aratat ca de revista!
O sa incep cu samponul:
Vrei să primești postările mele pe email?
Samponul curata bine reziduurile din par, chiar si atunci cand aplicasem inainte ulei (de masline, cocos sau samburi de struguri) pentru a-mi hidrata parul. Spumeaza ok, dar mai bine la a doua aplicare – eu intotdeauna imi samponez parul de doua ori, in principal pentru ca il si spal mai rar, la cinci, sase zile. Nu este nevoie de o cantitate mare de produs la fiecare spalare si, pentru parul meu lung, as estima ca mi-a ajuns cam pentru patru luni de folosire.
Problema cu dermatita mea seboreica nu s-a rezolvat definitiv si, pe perioada folosirii samponului, a fost nevoie sa aplic din cand in cand Selsun pentru a-mi pastra scalpul fara matreata (de curand am inceput o noua cura). Nici ingredientele din produs nu cred ca au ajutat prea mult, SLS-ul fiind la loc de cinste, asa ca tind sa cred ca o parte din vina pentru iritarea scalpului ar putea-o avea si samponul. Pe de alta parte, nu am avut probleme cu uscarea excesiva a varfurilor, acestea au putut fi descurcate usor cu balsamul din aceeasi gama – nu intotdeauna am avut aceasta placere.
Si balsamul:
Balsamul mi s-a parut cel mai bun din cate am folosit. Uneori nu am aplicat niciun alt tratament/masca, am folosit doar uleiul din gama inainte de uscarea parului, iar varfurile au fost in cea mai buna forma! Textura este densa, cremoasa, se intinde usor in par si mi-am putut descurca foarte repede parul aplicand-ul.
Conform instructiunilor, balsamul nu are nevoie de un timp de actiune indelungat, este suficient sa-l tin in par un minut. Totusi, eu in general il aplic pe par si apoi imi sapunesc bine corpul, parca am mai multa baza daca il las sa actioneze cateva minute in plus – asta e valabil pentru toate produsele.
In cele din urma, uleiul:
Uleiul este unul dintre cele mai bune produse de par pe care le-am folosit! O scurta privire asupra listei de ingrediente ar putea explica efectul puternic hidratant pe care il are asupra parului meu: contine mai multe uleiuri, printre care mult-aclamatul ulei de argan!
Cantitatea mica de produs m-a facut sa-l aplic rareori si cu zgarcenie. As zice ca cei 21,5 ml mi-au ajuns pana acum pentru 12-15 aplicari si inca mai am putin produs, deci este destul de spornic. Eu l-am folosit pe parul umed, dupa care m-am uscat si coafat cu peria asa cum o fac de obicei. Efectele le-am simtit inca de la aplicare: parul este mai moale si mai disciplinat. Insa diferenta cea mai mare se vede pe parul coafat: arata foarte bine, lucios si mult mai disciplinat decat cu alte produse, varfurile se aseaza foarte bine si nu sunt deloc uscate, buclele se patreaza bine si parul nu se pleosteste.
Singura problema cu aceasta gama este pretul foarte mare, cel putin pentru buzunarul meu. Samponul si balsamul de 300 ml costa 60-70 lei pe site-urile de cosmetice romanesti pe care le-am vazut eu, iar uleiul de 100 ml se gaseste pe aceleasi site-uri la preturi intre 90 si 110 lei.
Si pentru ca gama se numeste Color Therapy, ar trebui sa fac o mentiune legata de rezistenta culorii in par. Ei bine, nu am observat ca vopseaua sa persiste mai mult, insa eu ma vopsesc lunar, iar intre vopsiri apuc sa-mi spal parul de 6-7 ori maximum, deci nu prea imi spal vopseaua din par. In schimb, cum varfurile si in general parul pe lungime arata foarte bine, a avut cu siguranta un efect asupra pastrarii sanatatii parului si combaterii efectelor negative pe care le-ar avea vopseaua.
Daca as putea recumpara, as alege clar balsamul si uleiul – samponul a fost bun, dar inca mai caut unul pe care sa-l pot aplica si pe scalp. Din pacate, curand nu cred ca voi recumpara niciunul dintre produse, insa asta nu le face cu nimic mai proaste – doar bugetul meu e limitat. Pentru parul meu, diferenta cea mai mare o face uleiul si deja i-am gasit un inlocuitor mai accesibil la Chi (150 ml, 52 lei).
Ati folosit produse Joico? Investiti in produse profesionale pentru par?
Comments
miha.elaOctober 10, 2012
SadieOctober 10, 2012
September & October Empties | Septembrie, joi…November 4, 2012
[In&Out] September & October Empties | Septembrie, joi…March 22, 2013
O seara de rasfat cu aroma de toamna - Septembrie, joiNovember 14, 2015