… de cand am intrat prima data intr-un birou ce avea sa se cheme “noul meu loc de munca”. Am stiut de la inceput ca va fi unul temporar pentru ca asteptam un alt post, insa cum mai aveam de asteptat, m-am gandit sa nu pierd timpul si sa fac altceva, posibil o activitate aducatoare de venituri. Asa a inceput aventura mea in campul muncii!

Mi-ar fi placut sa fiu la fel de sexoasa precum personajul Christinei Hendricks din Mad Men (serial pe care vi-l recomand, de altfel), insa eram timida si speriata ca un mielusel. Fiind cea mai mica, eram mereu supranumita “Copilu'” sau mi se adresau cu diminutivul numelui meu, ceea ce era un usor paradox la inaltimea mea de 1,83…
Munca in sine mi se parea o corvoada, ori aveam de treaba de nu stiam unde imi era capul si atunci suna si telefonul si mai voia cineva nu stiu ce, ori ma plictiseam de imi bubuia capul. Atunci m-am apucat de citit bloguri, dar nu descoperisem comunitatile de beauty-blog si cu atat mai putin mi-a trecut prin cap sa imi fac eu un blog… Asta sigur mi-ar fi umplut zilele lungi intr-un mod placut!
Dupa patru luni am plecat de acolo, insa n-o sa-mi uit niciodata colegii minunati pe care i-am avut, team-building-ul in care am fost impreuna, petrecerea de Craciun, cadoul primit atunci (un set cu urechi, papion si codita de iepuras roz :)) ), portiile de paste impartite cu unul dintre colegi… Si mai ales ca e mult mai bine sa lucrezi printre colegi decat printre colege.
Dragii mei fosti colegi, v-am mai vizitat eu asa ca stiti deja ca mi-ati fost dragi! Mi-ati fost primii colegi de serviciu si i-ati zambit frumos mielusitei speriate de bombe care a venit in dimineata aceea si nu reusea sa invete cum va cheama.
Multe se schimbara, au trecut inca doi ani de atunci, in curand o sa imbatranesc si oficial asa ca nu pot sa ma gandesc decat la atat: daca am ceva de facut, bine-as face daca m-as apuca acum de treaba, ca prea repede trece timpul asta (dupa cum spunea si un bun amic, opreste, Doamne, clipa cu care masori eternitatea…