Paula's Choice Clear Exfoliating Body Spray 2% BHA

Una din marile mele descoperiri in ceea ce priveste ingrijirea pielii au fost exfoliantii chimici: chiar am vazut o diferenta majora in aspectul pielii, si-a imbunatatit textura si a fost afectata tot mai rar de cosuri. Din acest motiv, salut cu mare caldura lansarea Paula’s Choice Clear Exfoliating Body Spray 2% BHA, un produs destinat pielii corpului care sufera din cauza acneii, porilor inflamati si a Keratosis Pilaris.

Ca sa va explic mai bine bucuria mea, trebuie sa va povestesc ca ma confunt de cativa ani cu pori inflamati si cosuri pe spate si pe piept. Practic, nicicand nu e bine: vara transpir, mi-e cald si imi apar cosuri, iarna ma imbrac gros, intru la caldura, transpir, mi-e cald si imi apar cosuri. Ma deranjeaza nu atat cosurile, cat mai ales semnele cu care am ramas pe spate si pe piept, pentru ca inevitabil nu am aceeasi disciplina ca la ingrijirea tenului, ma trezesc scarpinandu-ma si rupand cojitele, la dus la fel, sunt mai agresiva decat sunt cu spalatul tenului si-am ramas cu ceva semne nu tocmai estetice.

De cand am descoperit exfoliantii chimici, eu m-am straduit sa-i aplic si pe corp, dar presupunea o gimnastica destul de complicata sa aplic lichidul sau sa intind lotiunea pe spate, chiar si cu mainile mele lungi. De cele mai multe ori ma cam lasam pagubasa dupa doua, trei seri, iar rezultatele nu prea au aparut.

paula's choice clear body spray 2% bha

Intra in scena Clear Exfoliating Body Spray, care are in primul rand un ambalaj user-friendly, pompita faciliteaza aplicarea si poate pulveriza produsul chiar si daca sticla e cu fundul in sus. Imi place si cum se disperseaza produsul uniform, ca nu il improasca intr-un singur loc dupa care sa ma chinui eu sa il intind. Eu am iesit din dus, am uscat pielea cu prosopul, am pulverizat rapid pe zonele in care am probleme, s-a absorbit in piele foarte repede si m-am putut imbraca aproape imediat.

Nu am simtit sa lase vreo pelicula lipicioasa, asta e foarte important pentru mine la un produs pentru corp pentru ca nu am intotdeauna rabdare sa intind, sa aplic, sa astept, sa stau in cap si de cele mai multe ori, orice tratament pentru corp care necesita o munca laborioasa ramane abandonat. Insa doua fas-fasuri dupa dus orice lenes poate sa dea si sa se bucure de rezultate!

Paula's Choice Clear Exfoliating Body Spray 2% BHA

Apropo de lene, motivati-va sa nu neglijati protectia solara! Ori de cate ori mi se cere un sfat despre produsele anti-acnee si recomand exfoliantii chimici spun si repet despre importanta protectiei solare. Nu folositi exfolianti fara protectie solara, ei determina fotosensibilitate la nivelul pielii si, fie iarna, fie vara, produsele cu SPF trebuie sa fie cele mai bune prietene ale voastre. Pentru mine la indemana a fost sa aplic Bioderma Photoderm Spray SPF 30, tot pe principiul lenei si al usurintei aplicarii. Toamna este cel mai bun moment pentru a incepe un astfel de tratament pentru ca intensitatea radiatiilor solare va fi din ce in ce mai scazuta, iar pielea mai putin predispusa la sensibilizare.

Formula lui Clear Exfoliating Body Spray este putin mai blanda decat Skin Perfecting 2% BHA Liquid Exfoliant, pe care eu l-am folosit pe ten si uneori mi se parea putin prea mult. Cum Clear Exfoliating Body Spray nu este la fel de puternic, o sa-l incerc si pentru ten, el avand o formula potrivita pentru tenurile grase si mixte – daca aveti tenul normal s-ar putea sa fie un pic prea mult pentru voi si sa va trebuiasca un alt produs. Pe corp insa il puteti aplica indiferent de tipul de ten, pielea este mult mai toleranta decat cea a tenului. Ca inainte de a incepe orice tip de tratament, va recomand sa cititi foarte atent informatiile despre produs, in special despre modul de folosire, si sa respectati sugestiile de acolo.

Clear Exfoliating Body Spray BHA 2% a fost lansat in aceasta saptamana si poate fi cumparat de aici. Are 118 ml, o cantitate suficienta pentru cateva luni bune de tratament, si costa 121 lei, cam cat o poseta de calitate medie. Stiu ca suma reprezinta un efort financiar pentru multe persoane, insa fac aceasta comparatie pentru ca multe dintre cunostintele mele sunt dispuse sa dea 100 de lei pe o geanta pe care eventual nici sa n-o poarte prea des, dar sunt dispuse sa cheltuie mult mai putini bani pentru ingrijirea pielii… Atunci le intreb ce e mai important, o geanta care se demodeaza sau pielea, pe care o purtam pana la finalul vietii?! Cred ca pana la urma e vorba de prioritati pentru unii dintre noi.

Va confruntati cu acnee pe corp? Ce tratamente ati incercat si ce a dat rezultate? V-ati imprietenit cu exfoliantii chimici?

★ Beauty Blogger
★ Skincare Addict
★ Coffee Lover
★ 30
★ Bacau
★ adina@septembriejoi.com
(Visited 881 times, 1 visits today)