Am 34 de ani.

Sunt uimită și eu când realizez asta.

În majoritatea timpului, încă mă văd ca o puștoaică de liceu, cel mult de facultate, deși ambele etape s-au terminat de (foarte) mult.

Cred că nu reușesc să văd câtă responsabilitate am și duc în spate de fapt. Poate e mai bine așa, mă simt mai puțin coplesită. Poate e mai rău pentru că nu realizez cât sunt de capabilă de fapt.

Anul trecut de ziua mea știam că va veni Băiețel. Abia ce se cuibărise în pântecul meu, iar eu devenea mamă de doi copii.

Vrei să primești postările mele pe email?

Abonare Newsletter

* Câmp obligatoriu.

Îmi amintesc că exact când ne-am sărbătorit ziua, eu și El, căci suntem născuți la diferență foarte mică, ne-am anunțat familia despre existența sa.

Anul acesta îl țin în brațe. A fost un an foarte greu, de la 33 la 34, cu o sarcină cu ceva risc, cu izolare acasă pentru mine încă din ianuarie, când pandemia de Coronavirus era ceva ce vedeam doar la TV. Iar când abia începusem să îmi recapăt un strop de independență, am intrat în casă din nou, cu o amenințare care nu mă mai privea doar pe mine și pe Băiețel, ci pe toți cei dragi. N-a fost deloc ușor să fiu însărcinată în timpul pandemiei.

Nașterea lui a fost ceva ce m-a marcat, iar zile grele acasă am crezut că nu se vor termina. Nu credeam ca voi fi în stare să mă descurc singură cu amândoi acasă, prima zi mi s-a părut o piatră de hotar.

După un an în care mai mult am șomat pe blog, a venit iar vremea sa scriu, pentru că, așa cum mă și așteptam, am simțit nevoia. Familia, prietenii si blogul sunt sursele mele de energie, de aici mă încarc și la ele ajung mereu.

Așa se face că azi, când a venit din nou acea zi din septembrie în care m-am născut, am revenit aici, pe blog. Să mai pun o fărâmă de suflet, să mai primesc niște energie înapoi.

******

(Visited 3 times, 1 visits today)
Ți-a plăcut? Împărtășește și altora!