Sarcina în pandemie de Coronavirus e o experiență pe care nu credeam că o să o trăiesc. Nu am avut o sarcină foarte grea, nu a fost nici ușoară, pentru că au apărut spre final ceva complicații care m-au ținut în casă încă de la finalul lui ianuarie, cu mult înaintea începerii izolării.

Cumva, când a început nebunia izolării pentru Coronavirus, eu eram destul de adaptată la regimul statului doar în casă. Copila a rămas și ea cu mine, ne-am descurcat ok din punctul ăsta de vedere, după cum povesteam aici, dar au apărut toate celelalte necunoscute. Situația era atât de incertă, încât am stat cu sufletul la gură și cu scenariile nasoale în cap, nu neapărat panicată, pentru că deja fuseseră atâtea schimbări încât mergeam cam pe pilot automat. Cred că încercam să fiu pregătită pentru orice. Nu prea am fost totuși pregătită pentru ce s-a întâmplat.

Ultimele săptămâni de sarcină

36 săptămâni

Copiii mei s-au născut amândoi prin cezariană. Ambele operații au fost programate, dar niciuna nu a avut loc la data stabilită. Ambele nașteri s-au efectuat mai devreme din cauza unor simptome similare, dureri ca la menstruație și contracții, mai mult sau mai puțin regulate.

Întrucât cabinetul medicului meu este închis din cauza pandemiei, ultimul meu control a avut loc la 34 de săptămâni, când am aflat ca bebelușul se dezvoltase bine, rămăsese in prezentație pelviană, eu aveam cezariană in antecedente, așadar rămânea indicația de cezariană. În următoarele săptămâni am ținut legătura telefonic cu medicul care mi-a monitorizat sarcina, Geta Drăghici, și am făcut în săptămâna 35 analizele preoperatorii, astfel încât să fiu pregătită să nasc oricând. De când au început să apară primele cazuri, știind că va urma nașterea în pandemie cu Coronavirus, medicul mi-a recomandat să mă izolez în casă, ceea ce am și făcut. Am ieșit doar pentru analize și control medical din casă.

Când am născut de fapt

Când am intrat în săptămâna 38, am stabilit cu medicul ca nașterea să aibă loc pe data de 9 aprilie deoarece încă din săptămâna 26 îmi fusese montat pesar, un dispozitiv medical din silicon menit să țină colul închis, iar medicul nu a dorit sa riște să se declanșeze travaliul în aceste condiții. În mod normal, respectivul dispozitiv se dă jos după săptămâna 37, dar medicul a considerat că e mai precaut să rămân cu el având în vedere că la cabinetul privat nu puteam să ne vedem, iar în spital nu era chiar indicat să merg, decât în momentul nașterii.

Vrei să primești postările mele pe email?

Abonare Newsletter

* Câmp obligatoriu.

Pe 7 aprilie am început să resimt dureri, am luat legătura cu medicul, ea mi-a indicat medicația potrivită pentru a relaxa uterul, ne-am auzit de câteva ori la telefon în ziua respectivă. La ultima discuție, în cursul serii, ea mi-a zis că, dacă trec noaptea acasă, în dimineața următoare o să ne vedem la spital pentru operație, deoarece nașterea e iminentă de acum.

Cum s-a desfășurat nașterea în pandemia de Coronavirus

Pe data de 8 aprilie, la ora 7:15, am vorbit cu medicul la telefon, am stabilit sa ne vedem la spital la 8:30. Am făcut duș, am pus ultimele lucruri in bagaj, mi-am luat la revedere de la Copilă și am plecat însoțită de Colegul de apartament la maternitate, cu declarațiile pe proprie răspundere completate și cu măștile pe față.

Primul popas a fost la cortul de triaj epidemiologic, unde medicul infectionist m-a băgat în față și am trecut repede de etapă deoarece eram deja izolată de mai bine de o lună, fără contacte suspecte de Covid.

Aflându-ne în pandemie, Colegul de apartament a fost nevoit să mă lase la ușa maternității, cu bagajul pentru ATI și cel postoperator lângă mine. Mi-am făcut formalitățile pentru internare, m-am schimbat la garderobă, o infirmiera mi-a preluat bagajele și m-a dus la sala de operație. Aproape tot personalul medical era echipat cu măști, viziere, bonete și halate de vizitatori peste ținută de spital.

Mi-am petrecut vreo 4 ore într-un salon preoperator, unde am discutat cu anestezistul de două ori (istoricul meu cu boala Lyme ridica semne de întrebare anesteziști lor, din ce am sesizat) și cu asistenta ginecologului meu. A durat mai mult pentru că, atunci când am ajuns eu, abia începuse o altă operație și a durat până s-a încheiat și a fost pregătită din nou sala.

Ultima poză cu Băiețel pe dinăuntru

La 12:20 am întrat în sală, am fost pregătită pentru rahianestezie, după cum a decis anestezistul in final și îmi doream și eu, pentru a-l vedea pe Băiețel imediat după extracție. Anestezia însă nu a prins suficient de bine, am simțit durere, iar medicul mi-a administrat și alte medicamente, așa că mai mult am dormit pe timpul operației. Pe Băiețel l-am văzut ca prin vis, îmi amintesc că intideam mâna spre el, noroc cu asistentele din sala de operație, cineva a făcut câteva filmulețe și poze după extracție.

Recuperarea la ATI n-a fost foarte drăguță, după cum era de așteptat. M-a ținut pe linia de plutire faptul că mi s-a spus că Băiețel e bine, a avut 3800g la naștere și m-am întărit psihic sa rezist durerii ca să ajung mai repede la etajul pentru lăuze ca să îl iau “în primire”. Stătusem oricum vreo 22 de ore la ATI, departe de el și scăpăram de nerăbdare să îl strâng în brate și sa îl pun la sân.

Cum a fost prima zi după naștere de fapt

Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, din păcate, și nici nu știam ce mă așteaptă și ce rămâne din filmele mele din noaptea de la ATI despre cum o să îmi strâng eu în brațe bebelușul. În plus, având în vedere ca am născut în pandemie de Coronavirus, eu speram să nu ies din salon aproape deloc, să limitez contactul cu pacientele și personalul medical la minimum pentru a fi în siguranță, atât eu, cât și Băiețel.

De cum am ajuns în salon, am întrebat o asistentă de bebeluș și s-a întors cu o veste șoc pentru mine: Băiețel al meu nu era la etaj cu mine, urmând a-mi fi adus, ci la terapie intensivă neonatala, lucru de care eu am auzit prima dată atunci. Asistenta mi-a pus o perfuzie cu glucoză și calmante, să mă intremez și mi-a promis că va trimite o infirmiera să mă ducă la etajul de ATI neonato să aflu ce s-a întâmplat.

Până să fie gata perfuzia, a venit în salonul meu medicul neonatolog care luase copilul in primire, Dr. Munteanu, care mi-a explicat că Băiețel a părut ok la naștere, dar apoi a început sa prezinte semnele unei adaptări mai dificile și de aceea s-a luat decizia de a fi transferat la ATI, pentru o monitorizare mai atentă. I se luaseră analize și se așteptau rezultatele. I se făcuseră radiografii pentru a verifica dacă prezentația pelvină îi afectase in vreun fel oasele, având în vedere și lungimea sa mare la naștere și faptul că structura mea osoasă este mică, deci spațiu relativ puțin pentru el. Din fericire, totul era în regulă din punctul de vedere al structurii osoase.

În capul meu, ideea că se afla acolo mă ducea cu gândul la ceva grav, medicul îmi spunea că nu e, dar în capul meu nu se lega de ce ai ține un copil în stare bună la ATI și să plimbi mama pe paliere. E drept ca toată lumea îmi spunea să mă odihnesc și să urc abia în ziua următoare la el, însă asta mi se părea de neconceput. Iar vestea care mi-a pus capac și care în continuare mă făcea sa cred că fie nu pricep eu cât e de grav, fie sunt ei ultra-prevăzători, e că doctorița dorea să ne externăm abia luni, iar până atunci eu nu aveam să îmi țin copilul în brațe.

Am urcat la el cu ajutorul unei infirmiere după vreo oră și ceva, am fost primita și lăsată să îl văd, dar asistenta de acolo nu a vrut să îmi ofere nicio informație legată de starea lui. Nici măcar rezultatele analizelor nu a vrut să mi-l comunice. Am fost informată succint doar că accesul pe secția de ATI neonato este restricționat și că nu voi putea veni să îl văd decât o dată. Pe seară, am reușit sa aflu neoficial că analizele lui erau bune, așa că toată noaptea mi-am făcut în cap pledoarii și argumente să cer mai multe informații despre el și să insist fie să fim externați mai devreme, fie să mi-l aducă în salon, dacă starea lui este bună.

A doua zi după nașterea în pandemie – au început să sosească veștile bune

Vineri dimineață am avut o nouă discuție cu medicul neonatolog, care mi-a explicat în detaliu starea lui Băiețel. Privind în retrospectivă, îmi dau seama că la discuția inițială, eu eram într-o stare psihică atât de nasoală, încât medicul nu prea avea cu cine discuta.

Băiețel era bine, toate analizele erau bune și nu necesita investigații suplimentare, el se alimenta bine și totul era în regulă. Cu toate astea, opinia medicului a fost că ar fi bine sa rămână la ATI pentru monitorizare mai atentă, deși eu am insistat un pic să mi-l dea în salon, nu am reușit. Ea a propus externarea duminică, eu am insistat in continuare pe sâmbătă, explicându-i cât de important e pentru mine să alăptez bebelușul. Medicul mi-a sugerat să încep să exprim lapte pentru bebeluș în camera special amenajată, asigurându-mă că va fi hrănit cu lapte matern.

Protecția împotriva infecției cu Coronavirus – cu dus-întors

Una din grijile mele cele mai mari era faptul că, plimbându-mă pe holuri, voi intra în contact cu foarte multe persoane. Mergeam la cadrele medicale pentru a obține informații despre copil. Pentru a exprima lapte, procedura la maternitatea din Bacău este de a merge într-o încăpere special amenajată, la ore fixe, iar toate mamele vin în același interval orar, stau la nici un metru una de alta, iar unele dintre mame țineau masca superficial, doar în dreptul gurii, sau o dădeau jos.

Pe de altă parte, decizia de a limita contactul mamei cu nou născutul era menită să protejeze cadrele medicale de posibila contaminare de la mame… Lăsând la o parte situația mea, colega mea de salon și-a primit bebelușul în cameră, însă totul s-a petrecut extrem de succint: copilul i-a fost adus în pătuț, lăsat aproape de patul mamei, i s-a transmis doar: “Acesta este bebelușul dumneavoastră, de acum încolo va rămâne cu dumneavoastră!”. Femeia era la prima naștere, iar asistenta respectivă nu i-a dat nicio informație mamei în legătură cu îngrijirea nou născutului. Mai târziu, o altă asistentă s-a milostivit să îi mai arate una, alta legat de cum să pună bebelușul la sân și ne-a zis că au fost instruite să limiteze cât de mult contactul cu pacientele.

Deci din acest punct de vedere, cred că în maternitatea din Bacău mama este privită ca potențiala sursă de infecție, dar nu mi se pare că s-au luat măsuri de protejare a acesteia în ceea ce privește contactul cu celelalte paciente. Nu mai spun de dimensiunea umană și psihică a întregii experiențe, mai ales dacă naști primul copil în această perioadă, este traumatizant de-a dreptul.

Riscul infectării m-a bântuit pe toată perioada internării și a fost principalul motiv pentru care m-am agitat să fim externați cât mai devreme. Recunosc că nu am avut curajul să-mi susțin cauza și cu acest argument în fața medicului neonatolog, m-am gîndit că o să se simtă ofensată, pe secția de neonato se luau totuși măsuri de protecție, dar nu știu dacă ei erau conștienți de toate realitățile și pericolele cu care se confruntau mamele.

La ora 12:00 am aflat că vom fi externați în ziua următoare, așa că psihic m-am liniștit destul de bine. M-am dus din 3 în 3 ore la sala de exprimat lapte pentru ca bebelușul să primească colostru și ca să-mi stimulez lactația, dar aveam inima cât un purice.

A treia zi după nașterea în pandemie cu Coronavirus – ușurarea de a pleca acasă

Drumul spre casă

Ziua a început cu vizita pentru exprimarea laptelui, pe la 5:30. M-am mai odihnit puțin când m-am întors în salon, mi-am facut duș și am mâncat. La ora 8:30 am urcat din nou la “fermă”, cum am numit eu camera pentru exprimare a laptelui, din motive evidente. Am avut o nouă discuție cu medicul neonatolog care fusese de gardă noaptea și mi-a zis că totul este în regulă și foaia de externare a lui Băiețel este gata.

Am început apoi formalitățile de externare și mi-am pregătit bagajele. Medicul meu m-a chemat la control, m-a instruit pentru perioada postnatală, am stabilit să ținem legătura prin telefon, ca și în ultimele săptămâni de sarcină.

Am urcat cu documentele mele și am lăsat hainele bebelușului pentru externare la etajul unde era el internat, mi-am luat bagajul din salonul meu. Cât m-am îmbrăcat eu, Băiețel a primit ultimul vaccin, a fost îmbrăcat de o asistență foarte drăguță, cu care am apucat să și vorbesc un pic și mi-a confirmat părerea că, trecând peste scopul preventiv al restricțiilor, pentru o proaspătă mamă este crunt ceea ce se întâmplă zilele acestea în maternitate.

Abia la ușa maternității mi-am luat pentru prima dată puiul în brațe. Colegul de apartament ajunsese și el, a luat bagajele, am pus totul în mașină și am răsuflat amândoi ușurați când ne-am văzut toți trei în mașină, în drum spre casă.

Prima dată când Copila l-a ținut pe Băiețel în brațe

În drum spre casă, ne-am oprit la o farmacie și, cât s-a ocupat Colegul de apartament de cumpărături, eu am tras un plâns de ușurare și bucurie că în sfârșit îmi pot tine copilul în brațe (bine, pe drum el a stat în scoică, dar ați înțeles ideea), de amărăciune că puiul asta de om îmi era străin și nu apucasem să îl cunosc în zilele de spitalizare, de regret că experiența ultimei mele nașteri a fost departe de ce credeam și îmi doream eu să fie.

Mamă de doi

Despre cum au fost zilele acasă o să vă povestesc separat, dacă sunteți curioși, pentru că m-am lungit deja foarte mult. Aș adăuga că am avut norocul ca Băiețel să se atașeze la sân imediat și să îl alăptez exclusiv, iar Copila îl iubește foarte mult.

Am scris mult, am simțit nevoia sa procesez și să descarc toată greutatea emoțională pe care am acumulat-o în acele zile. Poate unora vi se va părea că nu e mare lucru, poate în anumite maternități separarea mamei de copil e firească. Pentru mine nu e, Copila a stat alături de mine din a doua zi de viață, iar acum, pentru că am născut în pandemie de Coronavirus, mi se pare că mi-au fost răpite primele zile cu Băiețel, și nu meritam niciunul dintre noi asta.

Dacă ați ajuns până aici, vă mulțumesc! Știu că pandemia de Coronavirus ne-a furat tuturor momente, ocazii, prilejuri fericite și vă invit să îmi scrieți în comentarii ce vă doare și va lipsește cel mai tare din cauza pandemiei. Și sper că, dacă veți deveni mame în aceasta perioadă să aveți parte de experiențe mai împlinitoare decât a mea!

P.S.: Despre nașterea Copilei (care s-a petrecut la maternitatea Cuza Vodă din Iași) am scris aici.

(Visited 1,190 times, 3 visits today)