In urma cu 2 ani, la ora 9 am aflat ca urma sa nasc Copila prin cezariana de urgenta, la 35 de saptamani si 5 zile. Eram departe de casa, singura in spital, Colegul de apartament facea de zor bagaje ca sa vina la maternitatea Cuza Voda din Iasi, speriata pentru mine, dar mai ales pentru ea. Nu stiam ce ma asteapta… chiar nu mi-as fi putut imagina ce avea sa urmeze.

Acum, la ora 9, impartasesc cu voi despre minunea vietii mele, cea care la 9:55 fix va implini 2 ani. Copila mea cea draga, pe care am asteptat-o indelung, care m-a schimbat enorm. Viata mea s-a schimbat atat de mult dupa ce a venit ea, iar vietile noastre impreuna s-au schimbat radical in ultimele 2 luni, asa incat momentan bajbaim dupa noul ritm.

Processed with VSCO with f2 preset

Acum 2 zile, dupa o dupa-amiaza complicata, m-am coborat langa ea si i-am zis ca am nevoie de o imbratisare. Ea m-a strans cu manutele ei (inca) pufoase, si mi-a zis: “Si un pupic!”, pe care mi l-a depus ceremonios pe obrazul stang si apoi a zambit sugubat. Nu m-am putut abtine sa n-o strang si eu si sa o pup pe ambii obrajori. Iar asta e doar un episod de dragalasenie dintre noi doua.

Copila la 2 ani

Copila de 2 ani vorbeste aproape non-stop. Nu pe limba ei, ci pe limba noastra, ne intelegem aproape perfect, in masura in care reuseste ea sa exprime ceea ce vrea sa spuna si ceea ce simte. E pasionata de carti, puzzle-uri, bebelusi, surubarit, butoane, nu neaparat in ordinea asta. Stie sa numere pana la 10, recunoaste unele cifre si culori, canta vreo doua cantecele si spune o poezie (dupa cum am descoperit intamplator), stie ce urmeaza in povestile pe care le citim des, isi cunoaste membrii familiei apropiate si le stie pana si masinile. Ii merge mintea brici si-mi da niste replici uneori de ma pufneste rasul.

Vrei să primești postările mele pe email?

Abonare Newsletter

* Câmp obligatoriu.

plimbare-in-familie

Toata casa e a ei la explorat, are ritualurile ei de plecat la gradinita (“pa, casa noastra! iavedeie, scara noastra!”) si de somn (“citim povestea!” si apare cu o carte in brate, de obicei isi alege singura ce vrea in seara respectiva, apoi ne spunem noapte buna si ne dam pupicul), zambeste intr-un anumit fel cunoscutilor de care se rusineaza si se ascunde timid dupa noi. Prefera rochitele, isi ia papusica peste tot cu ea, vrea sa se incalte si sa se imbrace singura – atata doar ca nu prea ii iese.

Este inca alaptata, momentan nu vreau sa schimb nimic la asta, dormim impreuna si e mai odihnitor pentru amandoua. Mananca bine la gradinita si acasa, stapaneste bine lingurita si furculita. Prefera pastele in ultima perioada si e tare fericita cand ii aduc cate un covrig sau facem clatite. De cand merge la gradinita, i-a scazut interesul pentru stat afara, banuiesc ca ii e dor de familiaritatea casei si timpul petrecut impreuna. Ma bucur ca gradinita pe care am ales-o pentru ea are o curte generoasa si vremea le permite sa petreaca ceva timp in ea.

Acum are in jur de 95 de centimetri si 14 kilograme, recent au aparut ultimii 2 premolari de jos – are in total vreo 18 dintisori pe care ii spalam dimineata si seara. Nu am inregistrat progrese semnificative cu mersul la olita, deocamdata pune jucarii pe ele, stie la ce folosesc, dar nu le indeplineste scopul. Am lasat-o si eu in ritmul ei, mi se pare ca au fost multe schimbari pentru ea in ultima perioada si de acum incolo voi incerca sa o familiarizez mai tare cu obiectele de genul. In ultimele saptamani parca incepe sa anunte tot mai eficient ca urmeaza ceva miscari in scutec.

In ceea ce priveste schimbarile de personalitate, pe masura ce s-a apropiat de 2 ani am simtit din plin tantrumurile si crizele de plans si furie. La ea perioada s-a si suprapus cu acomodarea la gradinita si intoarcerea mea la serviciu, asa ca a fost un cocktail de emotii de exprimat si descarcat sub forma acestor crize. Simt, de asemenea, cum testeaza limitele din plin, mai ales in zilele mai agitate, in care nu apuc sa-i dedic atat timp cat ar avea nevoie. Incerc totusi sa nu iau nimic personal, sa inteleg aceasta forma de exprimare ca o nevoie a ei, nu ca pe un alint sau o obraznicie (cuvantul asta nici nu-l folosesc vreodata in ceea ce o priveste pentru ca ma irita atat de tare).

Mama Copilei de 2 ani

Eu trec, la fel ca si Copila, printr-un proces de acomodare. Intoarcerea la birou i-a fost mai simpla decat ma asteptam, acolo ma simt ca pestele in apa si mi-am intrat in mana foarte repede. In schimb, trebuie sa acomodez si mama din mine la birou, sa invat sa gestionez sarcinile de acasa si timpul petrecut cu Copila intr-o bucata de zi mult mai mica decat cea cu care eram obisnuita – si totul imi pare prea inghesuit in cele 3-4 ore de cand o iau de la gradinita si o bag in pat la somn.

Psihic, stau mult mai bine, mai ales de cand ea a inceput sa nu mai planga si acum spune cu zambetul pe buze dimineata ca merge la gradinita. In schimb, am de lucru cu acele crize de furie ale ei, care ma storc emotional uneori. Oboseala de la birou are si ea impact asupra nivelului meu de energie, asa ca mai am de lucru la capitolul asta.

Copila-par-cret

De cand m-am intors la serviciu, simt o nevoie acuta de a ma domnisori – ceea ce se manifesta in special la capitolul vestimentar. De machiat, ma machiam similar si in parc, in schimb ma saturasem de tricou, blugi si adidasi, asa ca toamna asta am purtat mai mult de jumatate din timp pantofi cu toc si fuste. Am inceput, de asemenea, sa explorez purtatul parului cret – sunt cam 2 luni si jumatate de cand urmez the curly girl method, iar motivatia mea principala a fost parul cret al Copilei, se pare ca ma mosteneste.

Cred ca am simtit de fapt nevoia de a face si niste schimbari pe care sa le pot controla, pe langa toate celelalte asupra carora nu am deloc control. A fost modul meu de a gestiona lucrurile si, pana acum, cred ca am reusit sa trec cu bine prin etapa asta, mai ales prima luna, care a fost cea mai grea emotional. Mi-am propus sa scriu separat despre impactul pe care l-a avuta asupra mea acomodarea Copilei la gradinita, asa ca nu mai dezvolt acum. Ba chiar va rog sa-mi tineti pumnii sa pot pleca si azi, dupa momentul tortului, fara sa o las inlacrimata – caci i-am promis ca merg la petrecerea ei de la gradinita, va trebui sa ma intorc la birou dupa si nu o pot lua acasa.

Aventura continua!

(Visited 508 times, 4 visits today)

★ Beauty Blogger
★ Skincare Addict
★ Coffee Lover
★ 32
★ Bacau
★ adina@septembriejoi.com