Buna sa va fie dimineata de luni!
Saptamana asta a fost una foarte friguroasa, dar sfarsitul a fost calduros pentru noi in ciuda frigului de afara. Ne-am infofolit bine si am profitat de ziua libera de vineri sa plecam la bunici, la care nu mai fusesem de pe vremea pantalonilor scurti. A fost un weekend plin cu familie si prieteni, cu sarbatorit si cu incarcat baterii pentru o perioada care se anunta intensa.
Eu am lasat-o mai moale cu imbracatul frumos, ca sa-l numesc asa, si am apelat la straturi peste straturi ca sa ma mentin calda in diminetile friguroase si sa ma fac comoda la birou. Copila nu a fost foarte incantata de iesitul din casa dimineata prin frig, dar macar saptamana la gradinita s-a incheiat frumos, cu o activitate impreuna cu parintii.
Vrei să primești postările mele pe email?
Legat de Centenar, ceea ce a vrut sa sarbatoreasca si activitatea de la gradinita, am tot citit pareri pe marele Internet. Sora mea a studiat si lucreaza in zona asta a istoriei, asa ca eu mi-am pastrat perspectiva mea asupra evenimentului, influentata poate si de pasiunea ei. Ce zic eu ca sarbatorim nu e Romania de azi, nu e felul in care suntem condusi, nu e situatia spitatelor, educatiei si orice altceva ne mai nemultumeste la tara noastra. E vitejia faptelor unor romani care au trait acum 100 de ani, e importanta reusitei lor de atunci. La asta mi-a stat mie gandul pe 1 decembrie si imi doresc ca a mea Copila sa-si primeasca lectiile de istorie de la matusa cea pasionata.
Sarbatoarea noastra cea mare a fost pe 30 Noiembrie, cand ne-am reunit sa serbam un Andrei cu tort, pahare pline si voie buna. Nu ne mai reunisem intr-un cadru larg de la ziua Copilei si tare bine a fost. Faptul ca a fost weekend-ul prelungit mi-a dat ocazia sa ma vad cu o prietena buna si fetita ei, iar cele doua mandre mici s-au inteles super-bine. A venit si verisoara mea, chiar m-am incarcat cu energie pozitiva din intalnirile astea si mi-am reamintit cat de mult conteaza pentru mine oamenii astia si socializarea cu ei.
Din categoria de noutati, s-a dus de cateva zile crema Ivatherm Aquafil Hydra Light (review) si printre rezervele strategice din casa am gasit crema Institut Esthederm. Pare destul de onctuoasa in cutiuta, dar intra repede in piele, asa ca merge de minune dimineata, iar peste ea pot sa aplic SPF-ul SVR Sun Secure Fluid (review), la care inca nu am renuntat nici pe timp de iarna. Celelalte miniaturi nu le-am incercat inca, astept o vacanta sa le pun in bagaj… oare cand o sa vina?
Ca tot ziceam ca am avut ceva mai mult timp in weekend, si motive sa ma machiez, dupa saptamani bune de machiaj basic, am avut pretextul ideal sa ma destrabalez cu ceva farduri: am primit paleta Maybelline Countdown, care abunda in nuante calde, de cupru, ruginiu, rose-gold. Sunt numai bune pentru ochii mei verzulii, ma duce cu gandul la Urban Decay Naked Heat, pe care am incercat-o de la sora-mea (mai multe poze aici).
Din pacate, poza cu machiajul nu e foarte reusita, front camera a cam dat rateu, iar eu nu am fost suficient de inspirata sa folosesc Canon-ul meu pe care ma pot baza. Totusi, ca o prima impresie va pot spune ca se lucreaza usor cu nuantele, am incercat vreo 5 dintre ele. Mi se pare echilibrata ca tonuri, are si inchise, si deschise, si medii. Am simtit insa lipsa a doua nuante mate: una deschisa pentru arcada si una medie, astea m-ar ajuta sa fac tranzitiile mai usor. E drept ca de cand imi las sprancenele sa creasca, nu prea am mai folosit nuante deschise pentru arcada, nici macar mate, pentru ca am multe fire in plus pe care nu ma indur inca sa le pensez, vreau sa vad cum se vor incadra in forma finala a sprancenelor.
Rezistenta fardurilor din Maybelline Countdown mi s-a parut foarte ok, eu imi uitasem primerul, asa ca am pus peste fond de ten si pudra, combinatie care nu e de ajuns pentru mine intotdeauna. Am vazut paleta ieri la 45 de lei la Cora, asa ca daca o vreti pentru voi sau vreti sa oferiti cadou unei prietene incepatoare sau pasionata de machiaj, mie mi se pare o idee buna.
Ca tot veni vorba despre Cora, am fost weekend-ul trecut in cautare de tus maro, pe care nu l-am gasit. M-am intors ieri, inarmata cu sfaturile si sugestiile voastre, insa ce sa vezi? Am uitat de la mana pana la gura de cateva dintre ele. Mai exact, dupa ce la raionul de produse de machiaj din Cora iar nu am gasit niciun tus (de data asta, am intrebat o angajata si de variantele la borcanel), am trecut pe langa insulitele Kallos si Trendy glont… Bine, stiu de unde mi se trage, eram insotita de Copila, care-si cam pierduse rabdarea dupa ce m-a asistat sa probez niste cizme.
Imi doresc o pereche noua, insa din pacate am senzatia ca am trecut la mustata pe langa doua perechi foarte misto. Prima dintre ele era la CCC, aveau pe maro, imi veneau bine la talpa si ar fi trebuit modificate pe gamba (eu am piciorul foarte subtire si port si numar mare, deci slabe sanse sa gasesc ceva in magazin sa-mi vina bine). Numai ca sunt maro si mie mi-ar fi utile unele negre – iar la pretul lor, nu prea imi convenea sa iau mai multe culori, daca ma intelegeti. Le-am gasit si pe e-pantofi, pe negru, dar indisponibile. Daca vreti totusi sa le vedeti, le gasiti aici.
Apoi am intrat la un magazin local, Capricia, unde am dat peste niste cizme de la Caprice. Le vazusem pe *Answear* acum vreo saptamana jumate, nu le-am luat atunci pentru ca erau vreo 450 lei si mi s-au parut scumpe, m-am gandit ca sunt sanse mari sa nu-mi vina bine si sa nu fi meritat caciula de bani date pe ele. Iar azi, desi le-am gasit si mai scumpe, la 600, am zis sa le probez macar sa vad ce am pierdut. Si da, am pierdut, pentru ca imi veneau super pe gamba, nu trebuiau deloc modificate, iar in magazin nu aveau decat 39, deci si daca eram dispusa sa dau suma de bani, tot nu aveam pe ce ca 39 imi erau deranjant de fixe, imi trebuia 40. Iar acum nici pe Answear nu mai e disponibil numarul meu si pretul e tot aproape 600 lei, le-am gasit pe E-pantofi la un pret mai ok, 420 lei, dar tot nu au marimea mea. Asa ca o sa mai caut, poate voi mai gasi ceva cizme lungi si subtirele… Oricum, m-am cam socat de preturi.
Voi ce-ati facut saptamana asta?
Comments
DianaDecember 3, 2018