De aproape 2 luni, Copila mea merge la gradinita si de tot atata timp m-am intors si eu la birou. Nu consider ca se simte pe deplin in largul ei in colectivitate, insa cred ca partea cea mai grea din acomodarea la gradinita a trecut si as vrea sa povestim putin despre cum a fost, ce a ajutat si cum m-am simtit eu in acest proces.

Cum (de) am ales gradinita pentru Copila?

Nici eu si nici tatal Copilei nu am fost incantati de ideea unei bone pentru ca nu cunosteam pe nimeni care ar fi putut face asta si nu am vrut sa alegem un necunoscut din mai multe motive: ne-am temut de comportamentul pe care l-ar fi putut avea fata de fetita, de neconcordantele intre felul in care vedem noi educatia Copilei si cum ar vedea-o bona, de eventualitatea ca ne-am putea trezi fara bona pe nepusa masa, de alte probleme ce pot aparea cand aduci un necunoscut in casa si pe care le intuiti si voi.

Asa se face ca am decis destul de repede ca o vom da la gradinita pe Copila atunci cand eu ma voi intoarce la birou, am cautat una din timp si am inceput sa ma gandesc la cum sa o familiarizez cu ideea. Despre gradinita va pot spune ca aveam asteptari foarte mari si-mi doream o multime de lucruri de la ea, in final am fost nevoita sa-mi ajustez asteptarile in functie de ce am gasit si, pentru mine au contat cel mai mult cateva aspecte:

• copiiilor li se ofera un meniu variat, cu mancare pregatita local, si nu catering (cum au majoritatea gradinitelor din Bacau); primesc zahar, dar ocazional
• grupele sunt micute, gradinita are un numar limitat de locuri si am observat ca a mea Copila se simte mai confortabil cu un numar mai mic de copii in jur
• curtea mare in care sunt scosi zilnic, daca vremea o permite
• faptul ca nu am fost incurajata sau conditionata sa intarc Copila sau sa o dezobisnuiesc de scutec intr-un timp scurt, in care oricum ar fi urmat o schimbare majora care ar fi bulversat-o suficient
• numarul mic de zile de vacanta, in care nu am fi avut cu cine lasa Copila daca erau mai multe decat zilele noastre de concediu.

Cum am pregatit de acasa adaptarea la gradinita?

Situatia a facut sa nu ii pot oferi acomodarea treptata pe care mi-am dorit-o pentru ca in toata luna august gradinita a avut vacanta, iar aceea era ultima mea luna de concediu de crestere a copilului. Stiind deci ca va merge din septembrie full time din prima zi la gradinita, am dus-o cateva zile la program redus in luna iulie. A fost util pentru ea sa se familiarizeze cu mediul, dar m-a si speriat faptul ca a plans destul de mult, iar eu m-am demoralizat destul de tare la inceput,

Apoi am inceput sa caut solutii pentru ultima perioada ramasa de petrecut impreuna, pe langa povestile despre gradinita pe care oricum i le spuneam de ceva timp:

• am citit in fiecare seara in luna dinainte si in primele saptamani de gradinita cartea Conni merge la gradinita (pe care amandoua o stim aproape pe de rost, in consecinta). Pe masura ce citeam, faceam legaturile cu gradinita ei: pe educatoarea lui Conni o cheama Hana, pe educatoarea ta stii cum o cheama? X! sau: uite, Conni isi aduce micul dejun de acasa, la tine la gradi este o doamna care pregateste masa pentru toti copiii si o cheama Y. Cand a ajuns la gradinita, stia deja numele tuturor oamenilor importanti.
• am povestit adesea despre programul de la gradinita si am incercat sa-l fac pe al nostru sa semene cu desfasurarea actiunii de acolo – orele de masa si de somn le-am apropiat de structura de la gradinita, am trecut foarte des pe langa gradinita si am salutat-o – salutam doar poarta, dar ea a invatat rapid drumul si recunostea cladirea si atunci cand treceam cu masina.
• ne-am jucat cu plusurile in saptamanile dinainte de-a gradinita, in joc incercam sa reproduc programul de la gradinita: pregateam masa pentru ele si ii povesteam ca asa o sa faca si bucatareasa de la gradinita, am improvizat “patuturi” pentru ele si ii spuneam ca asa dorm copiii la gradinita, fiecare in patutul lui, si ca asa o sa doarma si ea la gradinita, iar seara acasa o sa dormim amandoua ca si pana acum. Am facut asta pentru ca am vrut sa o familiarizez cu ideea de a dormi singura in patut, sa nu aiba un soc cand o sa vada asta, tinand cont ca acasa a adormit numai cu mine, la san. Tot in joc, exista purcelusa Peppa care plangea cand o lasa mama, un alt plus, la gradinita, si atunci venea educatoarea Iepuras si o mangaia pe spate si o asigura ca mama va veni dupa ea si o invita la joaca. La fel, Peppa plangea la somn ca ii era dor de mami, iar Iepuras o mangaia pe spate si adormea. La un moment dat, Peppa incepuse sa nu mai planga dupa mami, ii explicam eu Copilei, pentru ca stia ca mami o sa vina si ca ea la gradinita se poate juca in voie.

Cum a decurs efectiv acomodarea la gradinita?

Asa cum am mentionat mai sus, acomodarea initiala la gradinita a fost cu o luna si ceva inainte sa inceapa efectiv. Asadar nu a fost acomodarea treptata care in general ii ajuta pe copii, pentru ca la inceputul lui septembrie ea a ramas de la inceput de dimineata pana la ora 4. In primele 3 zile a dus-o tatal ei in jurul orei 10-11, pentru ca incepea mai tarziu, am preferat varianta asta ca sa nu mai vada si valul plangaciosilor de la ora 8, cand sunt lasati toti copiii, mai ales ca toti se intorceau dupa vacanta.

Copila a dormit din prima zi la gradinita, la inceput destul de putin, in jur de 30 minute, o ora. A adormit de oboseala, din cate ne-am dat noi seama, insa m-am bucurat ca totusi a reusit sa se odihneasca un pic. In diminetile urmatoare a plans mai tare decat in prima zi la despartire, atat acasa, cand stia ce urmeaza, cat si acolo, cand noi trebuia sa plecam. Cand o luam uneori o mai gaseam scancind, incercam sa ajung cat mai repede sa o iau ca sa nu vada ca vin multi parinti dupa copii si ea ramane acolo. In saptamana a doua, vineri, am lasat-o fara sa mai planga deloc, insa cum s-a mai si imbolnavit, a facut pauze destul de dese si o cam luam de la capat cand mergea din nou.

Noi am intuit tot timpul ca problema era dorul de noi si lucrurile familiare ei, ca gradinita i s-ar fi parut ok daca eram si noi cu ea acolo. Am observat ca s-a atasat de educatoare si de ingrijitoare, le-a oferit pupici la plecare in cateva zile si eu o stiu retinuta cu pupicii. In perioada aceea de inceput cauta oricum atentia adultilor mai mereu, nu se juca prea mult cu copiii, facuse practic fortat un transfer de incredere intre noi si cei de la gradinita. Iar in joaca ei de acasa cu papusile, o auzeam zicand mereu (si inca mai zice): Nu plange! Vine Adina, vine mami! Gata, nu mai plange. Vine mami la patru. 

Apropo de papusi, din prima zi a insotit-o o anume papusa despre care stiam ca ii este foarte draga. Sigur si asta a ajutat, am observat ca tinea papusa dupa ea in cam toate pozele cu ea de la gradinita, iar cand am gasit-o dormind, alaturi de ea dormea si papusa respectiva. Abia in ultima saptamana am gasit o data sau de doua ori papusica in dulap cand am venit sa o iau, semn ca nu mai are atat de multa nevoie de consolarea obiectului de acasa. Desi politica gradinitei nu prea permite aducerea jucariilor de acasa, ne-au zis ca e ok atat timp cat o ajuta pe ea sa fie linistita, doar ca ne asumam riscul ca papusa sa sufere vreun accident (ceea ce, slava Domnului, inca nu s-a intamplat).

Cu despartirile astea dramatice, credeam ca va dura mult si bine pana n-o sa mai planga, insa am avut surpriza ca dupa prima luna mai zbuciumata, cu plansete intense si cateva episoade de boala, sa inceapa treptat sa planga cat mai aproape de momentul despartirii pana nu a mai plans deloc.

Cum stau lucrurile acum, cand consider incheiata acomodarea la gradinita?

Sunt deja vreo 3 saptamani de cand nu mai plange, asa ca diminetile noastre sunt mult mai linistite acum. As zice ca dupa-amiaza e ceva mai greu, se vede ca acumuleaza frustrari pe timpul zilei (firesti, de altfel, si noi, adultii, patim asta), iar cand ajungem acasa mai face crize de plans prin care se racoreste. Incerc sa-mi adun resursele de rabdare si empatie pentru momentele acelea, pentru ca om sunt si eu si uneori simt ca as lua-o pe campii, insa reusesc sa ma adun si sa o ajut sa depaseasca momentul cand este pregatita.

Ritualul nostru de despartire acum e doar un pupic, o imbratisare, un Pa si ne vedem la patru! Mai nou a invatat zilele saptamanii si stie in care merge la gradinita si in care stam impreuna acasa. De fapt, vad multe progrese la ea si descopar aproape zilnic ceva nou invatat de la gradinita: fredoneaza bucati de cantecele, repeta anumite deprinderi bune (de genul sa ne asezam cu totii la masa sau sa facem liniste cand altcineva din casa doarme), stie numele tuturor colegilor si al persoanelor care lucreaza la gradinita, a inceput sa recunoasca si o parte din parinti, are mai multa rabdare si se joaca mai mult singura (pana la gradinita nu se juca singura aproape deloc), se concentreaza pe o anumita activitate mai mult, ba chiar am descoperit ca stie si o poezie (una pe care o tot spunem acasa, dar totusi e ceva nou).

Avem ceva probleme cu atitudinea fata de copii, in sensul ca tinde sa impinga – lucru pe care il face de multe ori defensiv, adica se teme cand se apropie un copil prea mult de ea si i se trage de la un episod in care ea a fost cea impinsa si care nu s-a petrecut la gradinita. Partea buna e ca are si cativa prieteni, in special un baietel cu care se intelege foarte bine si cu care ne si intersectam dimineata, asa ca mi se pare ca a jucat si asta un rol in faptul ca nu a mai plans.

Aceasta a fost, deci, experienta noastra cu acomodarea la gradinita. Ce am facut bine si ce am facut rau, sper sa va ajute cate ceva din ce v-am povestit si va doresc

acomodare lina la gradinita!