Aproape că era să uit tradiția anuală de trecut în revistă ce produse preferate am avut anul trecut, însă mi-a amintit Ștefana pe Instagram și m-am gândit că nu pot să le menționez doar acolo, ar fi mai util să rămână impresiile mele pe blog, la îndemână pentru toate cele interesate.

Uitându-mă la poză, realizez că în 2019 am făcut câteva descoperiri foarte faine cărora intenționez să le rămân fidelă și care m-am făcut ca, după ce le-am introdus în rutină, sa nu mai fiu te tată să cumpăr și alte chestii din aceeași categorie. Chiar dacă unele sunt scumpicele, mi se întipărește tot mai clar că mai bine am un lucru, dar bun, decât trei, patru de care să nu fiu pe deplin mulțumită, dar pe care să fi dat mai mulți bani, în total.

Fond de ten Beauty Blender Bounce în nuanța 1.20C

Fond de ten Beauty Blender Bounce

Încă din 2018 am început să prefer fondurile de ten cu rezistență mare deoarece mă machiez dimineața foarte devreme și nu mai am timp să îmi retușez machiajul pe parcursul zilei. Am început cu Estee Lauder Double Wear, nominalizat intre preferatele de an trecut, dar l-am schimbat pe parcurs cu Beauty Blender Bounce deoarece aspectul pe ten mi se pare mai puțin încărcat când îl folosesc pe cel din urmă.

Am testat vreo 3-4 nuanțe înainte să îl cumpăr și cred că și nuanța aleasă mi se potrivește mai bine decât cea de la Estee Lauder. Eu am 1.20C, care nu este atât de rece pe cât ar recomandat-o numele. Tenul meu este neutru sau, după ultimele categorisiri, cu subton oliv. Aplic produsul cu burețelul Beauty Blender, care dă oricărui fond de ten folosit de mine în ultimii ani un aspect neîncărcat pe piele.

Blush Benefit Dandelion

Blush Benefit Dandelion

Un vechi prieten, blush- ul Benefit Dandelion a revenit în trusa mea de machiaj ca un cadou de ziua mea de la o prietenă dragă și îl folosesc zilnic. S-a mai numărat printre preferatele din anii 2015 și 2016, deci avem o istorie lungă.

Are o nuanță roz perfectă pentru pielea mea, nici prea caldă, nici prea rece și este ușor de estompat pe piele. Eu folosesc pentru aplicare o pensulă de blush Real Techniques pe care o am de mulți ani și încă se ține foarte bine.

Iluminator pudra Becca Moonstone

Iluminator pudra Becca Moonstone

Vrei să primești postările mele pe email?

Abonare Newsletter

* Câmp obligatoriu.

O descoperire ce datează încă de la începutul anului 2019, iluminatorul Becca Moonstone este foarte popular printre bloggerițe. Eu m-am lăsat convinsă de Anna, pentru că observasem că avem preferințe similare. Mai sunt și alte nuanțe foarte populare, Opal și Champagne Pop, dar am ales Moonstone pentru că e mai discret și potrivit pentru machiajul meu zilnic.

Paletă de farduri Urban Decay Naked Reloaded

Paletă de farduri Urban Decay Naked Reloaded

Paleta Urban Decay Naked Reloaded a venit sub forma unui cadou de ziua mea și mi-e cu atât mai dragă din acest motiv. Momentan, pe lângă ea, am păstrat doar Naked 2 și câteva farduri mono în trusa mea de machiaj, iar de când o am, Naked Reloaded a fost clar cea mai frecvent folosită. Fardurile sunt pigmentate și ușor de estompat, iar nuanțele merg și pentru un machiaj lejer de birou, și pentru ceva mai glam, de seară.

Creion de ochi Rimmel Scandaleyes Deep Wine

Creion de ochi Rimmel Scandaleyes Deep Wine

Având ochii căprui -verzi, am profitat fie de nuanțele calde, fie de cele movulii pentru a scoate în evidență irizații verzi. Creionul Rimmel Scandaleyes în nuanța Deep Wine, un mov- grena închis, este absolut minunat ca și culoare, dar și ca textură. Se aplică ușor, rezistă bine fără să curgă sau să se transfere, e și ieftin și ușor de găsit în supermarketuri.

Mascara Essence Volume Stylist

Și ultima descoperire din 2019 în materie de produse preferate de machiaj a fost rimelul Essence Volume Stylist, care mi se pare chiar mai fain decât un vechi preferat, Maybelline Lash Sensational (review) – dă mai mult volum genelor și le alungește mai fain. Costă până în 20 de lei și face o treabă excelentă!

Acestea sunt produsele mele preferate de machiaj din 2019, le-am folosit aproape zilnic și, cu două excepții, au fost și descoperite anul trecut. Mi-am planificat să fac review pentru fondul de ten Beauty Blender Bounce și pentru rimelul Essence Volume Stylist, ca să le vedeți mai bine în acțiune. Dacă vreți să Scriu detaliat și despre produse de mai sus, vă aștept sugestiile în comentarii. De asemenea, abia aștept să aflu:

Ce produse preferate de machiaj ați avut în 2019?

Scriu aici despre produsele cele mai bune din 2016 (linkurile devin active pe masura ce public articolele):

  • Îngrijirea tenului
  • Îngrijirea corpului și părului
  • Machiaj
  • Articole

Puteti citi si despre preferatele pentru machiaj din 2018, 2017 și 2016.

(Visited 818 times, 1 visits today)
Ți-a plăcut? Împărtășește și altora!