Va mai aduceti aminte de postarea asta? Promisesem un review uleiului de par pe care il folosesc, dar lenesa cum sunt, am tot amanat momentul. Mi-am zis ca e cazul sa scriu acum despre el dintr-un motiv despre care o sa va vorbesc mai pe la sfarsit.

Treaba cu uleiul a inceput cand mi-am cumparat un set de la Avon cu produse pentru par, set ce continea si un ulei pentru varfuri deteriorate (acela cu ambalaj cu verde). L-am folosit ocazional, cand imi aminteam de el pana undeva in toamna cand mi-am dat seama ca m-ar putea ajuta sa controlez “umflarea” parului meu datorata umezelii. Cand am facut bagajele la Bucuresti, sticluta a ajuns intr-un sac, asa ca m-am vazut nevoita sa-mi achizitionez altul. M-am orientat catre uleiul Kallos (sau fluidul bla bla bla, cum l-au numit ei) din lipsa de alte optiuni, dar pana la urma bine am facut!

kallos glossy restructural crystal fluid

Descrierea lor: Este un produs cosmetic destinat infrumusetarii si ingrijirii parului. Datorita folosirii uleiului, parul isi recapata moliciunea, elasticitatea si stralucirea naturala. Este ideal pentru parul incretit cu permanent, vopsit sau oxigenat. Opreste deteriorarea firului de par pe lungime cat si despicarea varfurilor. Parul redevine matasos si stralucitor si datorita efectului antistatic. Protejeaza parul de efectele nocive ale razelor ultraviolete.

Parerea mea: Ne intelegem foarte bine! La partea cu umezeala, e relativ OK, dar tot incerc sa evit ca apa sa-mi ajunga direct in par, insa fata de scopul initial pentru care-l cumparasem, am inceput sa-l folosesc pe post de protectie termica, intrucat Gerovital Plant had failed. Ocazional, mai aplic putin si pentru “domolirea” parului deja uscat care tinde sa o ia razna.

OK, cum functioneaza? Imi spal parul, il las sa se zvinte natural pentru o ora, doua, apoi incep procesul de coafare (despre care v-am mai scris aici). Eu folosesc intai laptele Balea, apoi pun cam doua pompite de ulei Kallos Glossy pentru fiecare suvita de par si intind bine (evit radacinile). Apoi procedez la coafare, iar treaba merge ca unsa. Il folosesc din octombrie la aproape fiecare spalare si s-a consumat doar o treime din el, deci este foarte spornic (contine 80 ml). Despre proprietatile de protectie termica pot sa va spun ca eu chiar le consider reale, varfurile arata mult mai bine decat cu sprayul Gerovital, plus ca tot parul are o alta tinuta si textura, este mai moale si mai lucios. Nu am sesizat sa imi ingrase parul, dar keep in mind, eu am o claie neimblanzita, asa ca pentru un par foarte moale nu stiu daca e potrivit (doar pe varfuri).

Vrei să primești postările mele pe email?

Abonare Newsletter

* Câmp obligatoriu.

Si acum sa va dezvalui si de ce m-am hotarat sa scriu despre uleiul Kallos Glossy: va spuneam ca mai am si uleiul Avon, care a costat 10 lei (la pret promotional) si contine 30 ml de produs. Ei bine, Kallos Glossy a costat 18 lei (la un magazin de cartier cu adaosuri maricele – dar pe net l-am gasit si cu 22 lei) si contine 80 ml de produs, iar ca efecte nu pot sa spun ca vad diferente, asadar cel de la Kallos e mult mai rentabil. Am vazut ca in noua brosura Avon este disponibil uleiul la pretul promotional, asa ca pentru multe fete care vor sa incerce sau folosesc deja ulei va fi foarte tentant. Ei bine, eu am vrut sa va supun atentiei un produs putin mai scump, dar care contine aproape triplu fata de cel Avon si care (daca aveti o claie de par lungut, ca si mine), va va ajunge pentru aproape un an de zile… Il gasiti si online, la Aoro.

Verdict: YES! Un produs caruia ii raman fidela si pe care il recomand cu mare caldura tuturor!

Folositi ulei de par? V-ar tenta Kallos Glossy Restructural Crystal Fluid?

★ Beauty Blogger
★ Skincare Addict
★ Coffee Lover
★ 30
★ Bacau
★ adina@septembriejoi.com

(Visited 4,723 times, 1 visits today)