Multe femei din jurul meu se plang de rezistenta scazuta a manichiurilor pe care si le fac acasa. Inteleg frustrarea, te oftici cand stii ca ai petrecut o jumatate de ora ingrijind si pictand unghiile si inca o jumatate cu mainile in sus, asteptand sa se usuce frumusete de oja, eventual si una scumpa. Dar ca sa avem o manichiura rezistenta, nu e suficient sa avem oje de calitate – o diferenta foarte mare o face basecoat-ul pe care il folosim. Ganditi-va la un basecoat ca la o pereche de pantofi de calitate, pe care ii folositi zi de zi si in care merita sa investiti.

orly-bonder-review

De doi ani eu ii sunt fidela lui Orly Bonder – nu mai stiu cine m-a inspirat sa il cumpar, dar stiu ca am auzit muuuulte laude la adresa lui. E un produs despre care nu am citit prea multe in blogosfera romaneasca, eu l-am pomenit de cateva ori pe blog, a facut parte dintre preferatele din 2014 si 2015, insa nu i-am facut un review dedicat, asa cum merita.

Il aplic mereu pe unghiile curate, intr-un singur strat si se usuca repede. Am scapat de acest inconvenient de care se plang unele persoane, ca daca aplica atatea straturi pe unghii, se usuca intr-un secol. Nu e cazul, eu aplic Orly Bonder la o mana, apoi la cealalta si trec imediat la oja, aplicand-o in ordinea in care am aplicat si basecoat.

Are o textura usor cauciucata, asa cum il si descrie producatorul, care sustine ca acesta e secretul rezistentei pe care o ofera manichiurii: faptul ca nu e complet lucios permite lacului colorat sa faca priza mai buna, sa adere si sa reziste mai mult. Cred ca aceeasi textura cauciucata ii ofera si o elasticitate mai buna – v-am povestit deja ca ojele rezista mai bine pe unghiile flexibile, care se pot indoi fara sa crape atunci cand sunt supuse socurilor.

Vrei să primești postările mele pe email?

Abonare Newsletter

* Câmp obligatoriu.

Nu va imaginati ca textura il face si gros. Orly Bonder este destul de lichid si se aplica intr-un strat subtire pe unghii. Din acest motiv este si spornic, eu am folosit o sticla timp de un an si 10 luni, la absolut fiecare manichiura si am cumparat o a doua sticla atunci cand ramasese putin pe fundul primului recipient.

orly-bonder-swatch

Orly Bonder permite ojei sa se aplice mai neted si mai lin, fara sa se formeze bule de aer sau dungulite – aici depinde si de calitatea ojei, dar am observat ca ajuta lacurile mai dificile sa arate mai bine. Tenta portocalie pe care o are in sticla se transfera putin pe unghii, asa ca nu mi se pare potrivit pentru a-l purta singur pe unghii. In schimb, nu mi-a patat niciodata unghiile, ba din contra, previne patarea lor cu pigmenti din oje, mai ales daca folosesc oje in nuante inchise.

Din punctul de vedere al formulei, Orly Bonder, ca si celelalte oje ale brandului, face parte din categoria produselor Big 3 Free, adica nu contine Formaldehyde, Toluen sau DBP.

Ca sa dau un verdict in privinta rezistentei, la mine oja sta pe unghii intre 4 si 7 zile, in functie de timpul si cheful pe care-l am sa-mi refac unghiile. In ultimul timp, avand unghiile puternice si flexibile si alaturand basecoat-ului eficient si un topcoat bun, port o manichiura 7 zile fara semne mari de uzura, chiar si daca oja este intr-o culoare puternica. Am testat reteta cu China Glaze Peppermint To Be si OPI First Class Desires.

Sticla pe care o folosesc acum este de la Beauty In The Bottle, unde costa 42 lei, l-am vazut si pe Aoro cu 35 lei. Orly Bonder are 18 ml si, dupa cum mentionam mai sus, am folosit unul timp de un an si 10 luni, asa ca din punctul meu de vedere, merita!

Voi folositi basecoat? Ati incercat Orly Bonder?

(Visited 789 times, 1 visits today)
Ți-a plăcut? Împărtășește și altora!