Vreau sa va povestesc despre vopseaua pe care o folosesc de vreo 8-9 luni, am mai avut o perioada prin 2014 cand am folosit-o, dar atunci nu am scris despre ea. Se numeste Matrix Socolor Extra Coverage, este destinata parului incaruntit, asa cum este si al meu, pentru ca textura poroasa a acestui tip de par nu retine pigmentul la fel ca parul neincaruntit (o fi existand cuvantul asta?!).
Am foarte mult par alb, a inceput sa-mi apara de pe la 18-20 de ani si ritmul in care s-a indesit ma enerveaza groaznic. Am inceput sa ma vopsesc de nevoie de pe la 22-23 de ani, am si parul des, deci nu e o placere si nici nu reusesc sa ma fac singura, avand in vedere cat am de acoperit. Am mai si gresit culori, am facut si cateva decolorari (unele reusite, altele nu chiar), acum sunt cu o nuanta mai inchisa decat as vrea, dar pot sa traiesc cu asta momentan.
Ca tot am zis de ea, eu folosesc nuanta 506N, care e un saten deschis, cu siguranta eram mai inspirata daca alegeam 606N, ca sa merg pe blondul inchis obtinut de Bianca anul trecut, dar cum m-am sfatuit eu cu doamna de la magazin, am ales evident cam prost. Nu atat de prost incat sa ma decolorez iar, evident! Totusi, de vopsea sunt multumita, asa ca m-am gandit sa va povestesc despre ea, in cazul in care va confruntati cu problema incaruntirii, ca mine.
Vrei să primești postările mele pe email?
Matrix Socolor Extra Coverage este o vopsea profesionala, asta inseamna ca nu vine intr-un pachet cu toate cele necesare, ci trebuie sa cumperi separat oxidant, manusi. In cutia sa se afla efectiv vopseaua, care are 90 ml, deci e mai multa cantitativ decat o vopsea de supermarket (care contine 50 ml de vopsea si 50 ml de oxidant). La un astfel de produs, se alege oxidantul in functie de diferenta dintre culoarea parului si culoarea dorita. Eu folosesc oxidant de 6%, dar daca as vrea sa ma fac blonda, ar trebui sa merg pe 9% pentru un blond mediu si 12% pentru un blond mai deschis.
Asa arata parul meu crescut si nevopsit aproape 6 saptamani. Puteti vedea si cat e de alb parul crescut, dar si cam cat se decoloreaza parul vopsit in urma cu 6 saptamani. Eu de obicei vopsesc doar radacinile si cei cativa centimetri de mai jos, pe lungime aplic foarte rar vopsea. Culoarea se mentine destul de bine dupa cateva aplicari in felul asta, varfurile sunt putin mai decolorate, iar pentru ele folosesc de scurt timp o masca coloranta (dar despre ea o sa vorbim cu alta ocazie).
Si asa arata radacinile proaspat vopsite cu Matrix Socolor Extra Coverage. Vopseaua are amoniac, prinde putin mai deschis pe parul alb, insa per total efectul e uniform. Singura chestie la care trebuie sa fiu foarte atenta este sa respect proportiile. Mi s-a intamplat sa pun, accidental, mai mult oxidant si vopseaua nu a prins uniform. E mai greut de turnat cu exactitate dintr-o sticla mare de oxidant, asa ca inca mai caut metode de a nu gresi la amestec.
Dintr-un tub de vopsea Matrix Socolor Extra Coverage eu ma vopsesc de doua ori, folosesc 45 ml la fiecare vopsire si imi ajunge pentru radacina parului aceasta cantitate. In contextul asta, mi se pare convenabila, desi e ceva mai scumpa decat o vopsea de supermarket, macar o folosesc de doua ori.
Din pacate, Matrix Socolor Extra Coverage se gaseste cam greu. Eu o iau de la un magazin local cu produse profesionale, pe Aoro au doar varianta simpla, nu si pe aceasta, Extra Coverage. Cea mai buna varianta mi se pare tot pe la magazinele cu produse profesionale, nu stiu de ce este o raritate online in Romania, e chiar pacat.
Voi va vopsiti parul? Ce vopsea folositi?
Comments
DianaMay 3, 2018
adinaMay 5, 2018