Buna sa va fie dimineata de luni!

Am avut o saptamana foarte incarcata, in special emotional, dar si fizic, asa ca am intarziat din nou cu destainuirile noastre de duminica. Urmeaza sa va povestesc in cele ce urmeaza de una din cele mai grele saptamani din cariera mea de mama, asa ca sunt sigura ca o sa-mi intelegeti intarzierea, mai ales acelea dintre voi care ati trecut deja prin asta.

Copila mea are deja 1 an si 8 luni si, dupa cum intuiti, se apropie momentul intoarcerii mele la serviciu. Din motive circumstantiale, aveam doua optiuni pentru ea: bona sau cresa. Am ales o gradinita cu grupa baby convinsi fiind ca e cea mai buna varianta pentru ea, insa clar nu are cum sa fie si cea mai simpla. Tot circumstantele nu ne permit sa o ducem la cresa intai la acomodare si sa crestem gradual timpul in care ramane acolo pentru ca va incepe sa mearga in septembrie, iar in august e vacanta la gradinita.

Vrei să primești postările mele pe email?

Abonare Newsletter

* Câmp obligatoriu.

Asadar singura optiune ramanea sa incercam un soi de acomodare la gradinita acum, in luna iulie. Singurul scop, pentru mine, e sa i se formeze rutina de a fi lasata si mai ales luata de la gradi, in speranta ca sentimentul de abandon pe care il va resimti atunci cand va ramane acolo 8 ore sa fie ceva mai mic. Situatia e departe de ideal si de ce mi-as fi dorit eu, dar mai mult nu se poate.

Eu ii povestesc despre gradinita de prin luna mai si tot de atunci am mers la fiecare plimbare pe acolo, ca sa salutam gradinita si copiii (fara sa trecem dincolo de poarta). Tot ca strategie de a usura acomodarea, i-am dus de acasa cartea preferata de povesti, din care povesteste si ea, enumerand obiectele si activitatile din imagini – mi-au zis si cei de la gradinita ca le povesteste si lor in felul asta. I-am povestit in fiecare dimineata ca eu am de facut mancarea pentru pranz si, ca sa nu se plictiseasca langa mine, ea ramane sa se joace cu copiii. Si am mai aplicat o idee citita candva pe net: ne-am pus amandoua elastice de par la mana si i-am spus ca, atunci cand ii este dor de mine, sa se uite la manuta si sa stie ca eu vin sa o iau cand termin de pregatit pranzul. Deja a doua zi se uita la manuta si o verifica si pe a mea, spunandu-mi la fel.

Miercuri, joi si vineri au fost zilele cu gradinita, iar despartirea si timpul petrecut despartite a fost greu pentru amandoua. Vineri a fost deja mai bine un pic pentru ea, a plans doar la despartire si s-a jucat mai mult cu copiii, in primele doua zile a plans mai mult si a cautat mai multa atentie de la orice adult era disponibil, obisnuita fiind cu atentia 1 la 1 pe care o primeste acasa.

Eu insa m-am invartit ca o closca fara pui in absenta ei, in prima zi am fost o vraiste totala, iar in celelalte doua m-am straduit sa ma tin ocupata, facand cumparaturi si pregatind masa de pranz, ca sa avem mai mult timp liber la intoarcerea de la gradinita. Mi-am facut si cate o cafea, pe care am cam baut-o cu noduri, caci in ultimul an si 8 luni rar am baut cafea fara Copila mea alaturi.

Cand am mers sa o iau, Copila mi-a sarit in brate incepand sa planga, iar eu m-am tinut tare sa nu fac la fel, ci sa am o atitudine pozitiva si incurajatoare. I-am spus mereu cat de mandra sunt de ea ca e fetita mare care isi face prieteni la gradinita. Am senzatia ca a ieri alegeam primele lucrusoare de bebelus, iar acum ii cumpar papuci pentru gradinita… Mi-am dat seama ca ei totusi ii place acolo pentru ca in ultima zi nu s-a mai grabit sa plece acasa, ci a mai stat prin curte si s-a jucat, fara sa ma scape din ochi totusi. Deci gradinita e ok, faptul ca mami pleaca, nu prea.

Ei, si de unde eram cam ingrijorata sa vad cum va fi azi cand o sa o duc la gradinita, iata ca in weekend ne-am confruntat cu o alta bucurie a intrarii in colectivitate, fie si la acomodare. Copila e de sambata dupa-amiaza bolnavioara, o viroza intestinala ne da un pic de furca. Nu e nimic foarte grav, dar tot a facut febra, mananca de regim (traiasca termometrul si orezul, ne-au fost prieteni buni). Asa ca momentan e pauza de acomodare la gradinita si mult loc in bratele mele.

Sa va zic drept, in toata nebunia si valtoarea asta de emotii date de procesul de acomodare la gradinita, am senzatia ca saptamana asta nu am facut nimic altceva decat gradinita, pregatiri pentru gradinita si recuperat timp si iubire. Serile am incercat sa le petrecem cat mai eficient, cu mancaruri rapide si timp in doi sau in trei, in functie de ce treburi mai aveam eu sau Colegul de apartament de rezolvat.

Mi se pare ca intram intr-o etapa noua, cel mai probabil frumoasa, dar schimbarea mi se pare incredibil de grea pentru mine – sa-mi las puiul intr-un loc unde momentan sufera. Incerc sa rationalizez totul si sa ma linistesc cu argumente, stiu ca am ales gradinita pentru ea pentru ca ii plac foarte mult copiii si ma astept ca, dupa ce se va acomoda, sa fie in elementul ei intre colegi. Insa inceputurile – si mai ales cele care implica si copii – mi se par tare grele, in special ca acum am senzatia ca mare parte din treaba trebuie sa o fac eu si sa gasesc calea cea mai usoara pentru ea, date fiind conditiile.

Tineti-ne pumnii, deci, sa se puna repede pe picioare si sa profitam de timpul ramas pana la vacanta pentru acomodare. Iar daca aveti sfaturi sau ponturi despre cum sa usurez procesul de acomodare la gradinita, va rog sa mi le lasati in comentarii.

Voi ce-ati facut saptamana asta?

(Visited 494 times, 1 visits today)

★ Beauty Blogger
★ Skincare Addict
★ Coffee Lover
★ 30
★ Bacau
★ adina@septembriejoi.com