Vine vara si in calendare! Temperaturi de vara am tot avut, slava Domnului, parca am sarit din ghete in sandale, asa am impresia, insa oficial vara o primim de maine. Pe la chioscurile de ziare deja e anuntata cu surle si trambite de reviste cu cadouri de sezon.

Stiti si voi, probabil, daca urmariti subiectul, ca nu prea mai sunt ce au fost cadourile astea. Dar ceva mi-a atras atentia de data asta la una dintre reviste si am vrut neaparat sa abordez subiectul, pentru ca e unul sensibil si foarte actual, mai exact, protectia solara.

Revista Unica (13,99 lei/10,90 lei) ofera o *lotiune solara* Gerovital la alegere si sunt doua variante disponibile: o lotiune cu SPF10 si o lotiune dupa plaja. Ei bine, SPF-ul ala 10 e practic nimic, asa ca, daca va tenteaza revista, cumparati varianta cu lotiune dupa plaja. Cercetarile actuale considera ca un produs de protectie solara asigura efectiv protectia doar daca are un SPF de minim 15! Iar dupa parerea mea, SPF15 e putin si pentru o plimbare, mai ales pentru tenurile deschise, cum este si al meu, daramite pentru statul la plaja.

Si ca sa lamuresc putin subiectul, desi am mai mentionat lucrul asta pe blog, sa va explic care e treaba cu SPF-ul asta si de ce ne ajuta sa stim acest numar: in functie de fototipul vostru si de SPF-ul de pe produs, aflati cat timp puteti petrece la soare protejati de produsul respectiv. Eu am fototip 2 si folosesc de regula SPF50, iar ca sa aflu timpul, inmultesc cifra de la fototip cu SPF, iar rezultatul, 100, este numarul de minute pe care il pot petrece la soare fara sa ma ard. Daca e sa iau in calcul un produs cu SPF10, ar insemna ca pot sta 20 de minute… Insa mai e un aspect de discutat, si anume ca protectia UVA este de obicei de macar 1/3 din valoarea SPF, numai ca aici avem un SPF atat de mic, incat protectia UVA e aproape 0. Iar razele UVA sunt cele care imbatranesc pielea, deci mare atentie daca va tenteaza produsele cu SPF mic, mai ales pentru plaja. Despre protectie solara am scris mai multe aici.

Vrei să primești postările mele pe email?

Abonare Newsletter

* Câmp obligatoriu.

Avantaje (13,99 lei/10.90 lei) are un cadou din alta sfera, o pereche de cercei. Nu am gasit in online poze cu ei, dar daca i-ati vazut sau v-ati luat, astept poze sau impresiile voastre.

In plus, pentru amatoarele de cafea (ca mine), Unica, Elle si Glamour contin un plic de cafea *Tchibo Exclusive* – mie imi place cafeaua asta, si in varianta *Intense*.

O alta surpriza inspirata de vara a fost lansata de Marie Claire, care a scos un beauty kit de vara. Din cunostintele mele, beauty kit-urile Marie Claire se lansau la 3 luni si, cum au avut o editie la sfarsitul lunii aprilie, nu ma gandeam ca vor lansa inca una atat de repede. Iata ca au schimbat putin lucrurile, si nu doar cu lansarea timpurie, ci si cu faptul ca au introdus o taxa de transport pentru aceasta editie, de 12 lei (transportul a fost gratuit daca se comandau 3 kit-uri). M-am exprimat la trecut pentru ca, dupa cum va asteptati deja, cutiile s-au epuizat imediat dupa lansare, adica pe 29 mai.

Daca v-ati comandat kit-ul, sunt tare curioasa de parerea voastra despre produse, dar si despre treaba cu transportul. Recunosc, mie cel mai tentant produs mi se pare primerul Paula’s Choice cu SPF30, pe site varianta de 10 ml costa 61 lei pe site-ul oficial, iar pretul kit-ului a fost de 65, deci clar era mai avantajos sa iei tot kit-ul si sa te bucuri si de celelalte produse.

Asadar, astept impresiile voastre despre noutatile in materie de reviste cu cadouri si despre beauty kit-ul Marie Claire.

Ati cumpara(t) reviste cu cadouri de iunie?

(Visited 2,095 times, 1 visits today)
Ți-a plăcut? Împărtășește și altora!