Zilele trecute am fost in vizita la niste prieteni care au copil de varsta apropiata cu a noastra Copila. Cei doi se stiu demult, de fapt prima lor intalnire e de cand el avea vreo 3 luni si ea vreo 4, dar intrauterin, si credem noi ca de-asta se si inteleg asa de bine, ca au invatat sa comunice inca de pe atunci.

Ei, si cum nu se mai vazusera demult, desigur ca interactiunea lor difera de la o intalnire la alta, iar noi mereu ne minunam de cate o nazdravanie pe care o fac. De data asta insa a fost prima situatie in care s-au certat de la o jucarie. Impropriu spus cearta, caci el voia sa plimbe niste bile cu o masina, iar ea ii tot lua cate o bila din remorca doar ca sa aiba ce sa-i dea inapoi. Cand il vedea ca plange, i-o dadea cu si mai mare repeziciune. Ba chiar m-a uimit ca, dupa vreo 15 minute, cand el intreprindea activitati scutecesti cu mama lui intr-o alta camera si plangea nemultumit, Copila a luat o bila si pe mine de mana, sa ii ducem lui bila ca sa-l consoleze.

Va zic drept, cu toate cartile si teoriile de parenting citite de cand am nascut, ma cam blocasem cand am realizat ca nu stiu cum sa le explic sa se joace impreuna cu mingiutele alea. Ei ii explicam ce vrea sa faca el si sa nu ii mai ia mingea, ci sa urmareasca sa vada ce vrea el de fapt sa faca, lui i se explica faptul ca ar fi frumos sa imparta, ca oricum ea ii ia mingea si i-o ofera imediat inapoi… la drept vorbind, nici nu stiu daca am gestionat ideal situatia, dar ne-am straduit.

Cert e ca mi-am dat seama ca vor mai fi o multime de astfel de situatii, in care nu voi sti ce sa fac. Insa mi-as dori ca ceea ce fac sa fie in varianta potrivita pentru situatie, pentru varsta Copilei si pentru a-i cladi o gandire sanatoasa. Punctual, am fi putut sa incepem sa certam fiecare dintre noi odorul ca e obraznic, ca nu e ascultator, ca nu vrea sa se joace frumos (ce-o fi insemnand frumusetea asta e oricum relativ), as fi putut s-o iau pe sus pe Copila si sa plecam acasa pentru ca nu ma asculta si continua sa ia mingile, in forma de pedeapsa. Dar zic eu ca tona de explicatii livrate ba de mine, ba de mama cavalerului, se vor aduna in capusoarele celor mici si ca in timp vor invata sa se joace impreuna sau cu alti copii si sa imparta mai usor jucariile. Ba chiar cred ca daca am fi pedepsit cumva comportamentul vreunuia dintre ei, ar fi asociat vizitele altor copii cu ceva neplacut, cu prilej de pedepse, ceea ce n-ar fi de dorit.

De ce nu sunt bune categorisirile cu obraznicia, cumintenia, esti urat daca plangi, am aflat niste puncte de vedere pertinente de la Oana Moraru – cu siguranta ati auzit de ea daca sunteti in aceeasi etapa a vietii ca si mine. Oana Moraru este pedagog, fondator al scolii Helikon de la Calarasi, scrie pertinent pe subiecte de educatie si scolarizare pe mai multe site-uri, e un nume relevant pe zona de parenting prin prisma experientei bogate pe care o are. I-am urmarit conferinta de anul trecut, organizata de Printesa Urbana, de atunci am urmarit activitatea ei online si mai intens si ma bucur ca anul acesta o sa o vad in persoana la conferinta care va avea loc la Bacau, pe 24 februarie.

Daca veniti si voi si ma vedeti pe acolo, va rog sa-mi dati un cot si-un salut! Chiar m-as bucura sa ne vedem acolo!