Felul in care omul gestioneaza schimbarile este o chestie foarte interesanta. Observ in jurul meu rezistenta la schimbare in toate formele ei, manifestata mai puternic sau mai slab, insa cert e ca cei mai multi dintre noi ne adaptam cu greu la schimbarile majore, fie ca sunt dorite sau nu.

Daca vorbim despre schimbarile altora, am observat ca rezistenta la schimbare e din nou un fenomen frecvent, desi schimbarile, in mare parte nu au impact asupra celor care o manifesta. De cele mai multe ori, o decizie a cuiva ajunge sa fie judecata mult mai des decat acceptata sau pur si simplu ignorata. Si asta e motivul pentru care multi dintre noi ajungem sa ne temem sa facem schimbari.

O sa va dau doua exemple recente din sfera superficialului, ca sa intelegeti cat de complicat e fenomenul asta psihologic de acceptare a sinelui si a altora. Fac asta in speranta ca e un exercitiu de constientizare pentru mine, ca sa nu repet (prea des) aceasta greseala in privinta oamenilor din jur – pentru ca sigur, asa cum spuneam, majoritatea o face si cu siguranta nu sunt eu vreo stralucita exceptie, desi incerc sa imi controlez impulsurile.

Primul ar fi decizia mea de a-mi lasa sprancenele sa creasca. Sigur ca au fost persoane care mi-au spus ca-mi statea mai bine intr-un fel sau altul, cu ele groase sau subtiri, fardate sau nu. E firesc sa avem perspective diferite asupra frumusetii, e normal sa avem pareri. Insa hotararea mea nu ar trebui sa fie influentata de altii, in teorie…

Apoi ar fi parul, pe care l-am purtat cret in ultimul timp, iar in ultima luna l-am mai coafat cu peria. Decizia de a trece la Curly Girl Method a venit pentru ca-mi doream un par mai sanatos, mai putin uscat. Am vazut mari schimbari la capitolul asta, asa ca pot spune ca a fost o decizie foarte buna. Desigur ca au fost oameni care s-au uitat crucis vazandu-ma cu parul valvoi, mai ales in zilele lui proaste. In procesul meu de tranzitie, orice privire mai lunga dintr-o zi de-asta ma facea sa fiu foarte self conscious si nesigura, ca si cum toata lumea se uita la parul meu care sta nasol. Desigur, probabil majoritatea nici nu ma bagau in seama, dar eu asta simteam.

Vrei să primești postările mele pe email?

Abonare Newsletter

* Câmp obligatoriu.

Apoi a venit reversul. Prin ianuarie, dupa ce m-a coafat tipa care m-a tuns, m-am mai coafat si eu o data cu peria rotativa pentru o petrecere si am constientizat cat de lung e timpul de uscare a parului cu difuzorul. Stiam cat dureaza, insa uitasem cat de rapid e sa il coafez cu peria si ca parul arata bine o perioada mai lunga decat daca il usuc cret. Avand in vedere cat de aglomerata e viata mea, mi-am zis ca mi-e mai simplu sa fac asta cand simt nevoia… dar va zic sincer, m-am temut de parerea celorlalti. Si cand zic ceilalti, ma refer in special la persoanele care urmeaza metoda Curly Girl si care poate nu vor intelege motivatia mea.

Sunt in acest moment al vietii in care timpul nu mi-e foarte bun prieten si simt nevoia sa simplific. Dar da, in capusorul meu exista teama aceea de ce va zice lumea, de ce vor zice cititoarele care ma urmareau pentru metoda Curly Girl. Pe de alta parte, sunt si oamenii care mi-au zis ca imi sta mai bine mai putin ciufulita… Asa ca niciodata nu va exista o parere unitara asupra a ceva ce decidem, eu sau altcineva.

Clar eu voi alege cum imi fac parul, cand si daca ma pensez si muuuulte altele. Insa toata zbaterea asta interioara m-a facut sa ma gandesc la momentele in care poate si eu am avut o privire sau o reactie dezaprobatoare care a pus pe cineva pe ganduri, si nu in sensul bun…
Mi-am amintit ce nesigura m-am simtit in lunile de inceput cu aparatul dentar, cand multa lume ma intreba de ce ma chinui cu sarmele alea in gura. Am stat sa ma gandesc cata determinare ii trebuie cuiva care isi doreste sa treaca printr-o schimbare mai mare care nu implica doar par, care creste sau purtarea unui aparat dentar, care e o situatie temporara, ci schimbari care necesita chirurgie plastica, interventii importante precum o rinoplastie sau o augmentare mamara.

Suntem fiinte foarte complicate si sensibile, noi oamenii, si probabil un pic mai multa empatie si rezerva in a ne exprima parerile (mai ales nesolicitate) ar face lumea un loc mai bun si ar pune mai putina presiune pe noi, ca indivizi.

Voi cum ati trecut prin procesele de schimbare din viata (cele voite sau nu)? Ati reusit sa va detasati de presiunea societatii? Cand ati fost de partea cealalta a baricadei, cum ati reactionat?

(Visited 680 times, 5 visits today)