Atentie, postare luuuuunga! Am o marturisire de facut…

Una dintre cele mai importante calitati fizice cu care m-au inzestrat ai mei feat. Dumnezeu e parul des si cu fir gros! E genul ala de par greu, care odata aranjat cu simt de raspundere, sta cam unde-l pui, isi pastreaza coafura de la o spalare la alta  – care nu are loc, in mod normal, mai des de 5-6 zile.

Mi-a luat mult timp sa-mi accept parul si sa invat sa-l fac sa arate cat mai bine posibil. De-a lungul timpului, am incercat multe produse care sa-i domoleasca din volum, sa-i defineasca buclele si sa il mentina sanatos, iar in ultimul timp am reusit sa-l fac sa creasca destul de mult, asta cu tot cu tunsul regulat la maxim trei luni (dar s-a intamplat in mai sa ma tund de doua ori in aceeasi luna, ca nu-mi placuse prima tunsoare). Cand vine vorba de par si de produse, devin fascinata si tentata sa cheltuiesc sume mai mari decat as fi facut-o acum cativa ani!

Pe langa peria Rowenta pe care inca o iubesc si care-si face treaba la fiecare spalare, am nevoie si de cateva produse pentru a-mi ingriji si coafa parul corespunzator… zic cateva, desi detin mult mai multe decat ar trebui si folosesc. Georgiana mi-a tras primul semnal de alarma, cand am incercat sa fac o recapitulare a produselor pe care le detin… M-am uitat in sertar si iata ce am descoperit:

 

Vrei să primești postările mele pe email?

Abonare Newsletter

* Câmp obligatoriu.

Multe, si unele nici nu se vad… Asa ca recunosc, sunt dependenta de produse pentru par! Treaba e ca multe le cumpar, le folosesc pana la un punct, citesc despre sau gasesc ceva nou si imi cumpar ca inecata! Acum, ca am recunoscut, sa vi le prezint in detaliu:

Sampoane si balsamuri:

  1. balsam Bioselect – nu l-am folosit niciodata, si-a tot asteptat cuminte randul in sertar si nu stiu cand o sa apuc sa-l folosesc
  2. sampon Tresemme Healty Volume
  3. balsam Tresemme Salon Silk – inca nu le-am folosit pentru ca am altele incepute. Au ajuns la mine pentru ca am gasit o oferta foarte buna, 5 lire doua produse, pe site-ul Boots in vara, cand s-a facut o comanda internationala in grup; n-am rezistat tentatiei, 5 lire pe doua produse de 500 ml mi s-a parut un chilipir si citisem des la Camelia despre produsele Tresemme
  4. sampon si balsam Madre Labs Strawberry Oasis – luate de pe Iherb la o oferta, dar foarte avantajoase si la pretul normal; fara SLS si alte prostioare, chiar si-au facut treaba pana acum si sunt multumita de ele! Mai am cam jumatate din ambele, cu siguranta le voi termina.
  5. sampon si balsam Joico K-Pak Color Therapy – primite de la Cristina, le-am folosit cu rezultate bune! Sunt singurele produse de acest i-au placut ambele produse, planuiesc sa scriu despre ele in perioada imediat urmatoare pentru ca se vor termina foarte curand (sampon mai am pentru o spalare sau doua) si vreau sa am amintirea lor proaspata.
  6. Selsun Blue (1%), sampon pentru dermatita seboreica – l-am folosit timp de cateva luni cu rezultate bune, insa trebuie sa-l aplic regulat ca sa imi mentina matreata sub control. Inca mai am o jumatate de sticla pe care o voi folosi dupa ce termin varianta mai concentrata.
  7. Selsun (2,5%) – se adreseaza aceleiasi probleme, doar ca e mai concentrat. Nu se gaseste in Romania si l-am luat cu prima ocazie din UK. Am sperat ca ma va scapa definitiv de problema matretei si mancarimilor de la nivelul scalpului, insa nu am reusit inca sa ajung la performanta asta. Totusi, problema s-a rezolvat intr-o proportie foarte mare, trebuie doar sa nu uit sa-l folosesc din cand in cand. Mai am mai putin de o treime.

In privinta sampoanelor si balsamurilor, am stocuri serioase, dar macar le folosesc constant si incerc sa ma cam tin de aceeasi gama, ca sa ma lamuresc in privinta rezultatelor obtinute.

Masti, tratamente &co:

  1. Kallos Glossy Restructural Crystal Fluid – cel mai fain si mai spornic ulei de par low end pe care l-am folosit! Este eficient, avantajos (costa in jur de 18 lei sticla de 80 ml, fata de 13 lei cat e serul pentru varfuri de la Avon de 30 ml). Mai am pentru o aplicare sau doua si cred ca voi reveni la el cand nu-mi voi permite un produs asemanator mai scump… cum este urmatorul de pe lista!
  2. CHI Silk Infusion Silk Reconstructing Complex – mi-am pus mari baze in acest tratament si pana acum nu m-a dezamagit. Suntem la inceputl relatiei, dar m-a facut sa abandonez toate celelalte tratamente pentru par, care acum privesc triste din sertar…
  3. Pantene Color Exclusive Serum – una dintre cele mai bune masti de par pe care le-am folosit. Am insa mereu tendinta de a-l abandona si ma intorc la el cu coada intre picioare. Inca mai am doua tuburi de pe vremea cand se gasea cu vopseaua Wellaton, unul e acesta din fotografie, inceput si parasit…
  4. Kallos Flat Iron Spray – singurul produs destinat exclusiv protectiei termice, l-am primit de la Lauren si am inceput sa-l folosesc in urma cu vreo luna. Tocmai l-am abandonat pentru ca nu se intelege deloc cu parul meu, il face sa devina foarte aspru si greu de coafat, ceea ce ma face sa cred ca se potriveste mai degraba unui par moale si subtire.
  5. Byphasse keratina lichida – mi-a placut acest produs, mi-a lasat parul moale si arata foarte bine coafat! L-am folosit aproape integral si chiar ma gandeam sa-l recumpar. Asta, pana a aparut tratamentul Chi in schema…
  6. Madre Labs Leave In Conditioner Tangerine Melody – sunt indecisa in privinta lui pentru ca nu a avut rezultate notabile. Am folosit aproape jumatate de flacon si restul cred ca va sfarsi abandonat… Cand l-am asociat cu spray-ul Kallos, nu a combatut suficient uscaciunea parului provocata de acesta din urma.
  7. Dove Therapy Lisse&Soyeux – crema de par era unul dintre produsele mele preferate in urma cu doi ani! La un moment dat nu am mai gasit-o si mi-a trimis-o Miuri, apoi mi-am cumparat si cel de-al treilea flacon, care zace abandonat in sertar aproape plin!
  8. Balea lapte hidratant cu caise – pe vremea cand nu gaseam crema Dove, am inceput sa o folosesc pe aceasta de la Balea, care e ceva mai fluida. Mi-a placut mult si cand am ajuns la DM, mi-am facut o mica rezerva… care acum sta tot intr-un fund de sertar, tot aproape plin…
  9. Elseve Total Repair 5 – am luat-o pentru ca imi simteam parul groaznic de deteriorat si chiar am simtit diferenta! Este masca pe care o folosesc acum si imi place tare mult.
  10. Kallos Latte – una dintre mastile cele mai ieftine de par, cu efecte bune asupra parului meu. Am folosit-o la un moment dat si combinata cu ulei de masline, aplicata inainte de spalarea parului. Are un parfum dulce si placut (pentru mine) si e spornica, doar ca ar trebui tinuta 30 de minute in par ca sa-si faca efectul. Nu stiu a cata cutie e asta, dar am abandonat-o pe la jumatate ca m-am plictisit de ea…
  11. ulei de cocos Now Foods – luat tot de pe Iherb, il folosesc din cand in cand ca masca de par peste noapte. Programul de lucru nu-mi permite sa-l folosesc pe cat de des mi-as dori, dar incerc sa-l aplic cel putin o data pe luna si dupa spalare parul ramane suplu si lucios. Pentru ca il folosesc cat de des pot, am ajuns la jumatate si nu pot sa spun ca l-am abandonat.
  12. balsam dupa colorare Revlon Color Silk – am cateva pliculete ramase de cand am folosit doua cutii de vopsea Revlon Color Silk, le-am pastrat mai ales pentru concedii, ca sa am o masca de par mai usor de transportat. Imi place efectu balsamului asupra parului si folosesc cate unul dupa fiecare vopsire, atunci cand imi spal vopseaua din par.

Miscellaneous:

  • spuma Garnier Fructis – am folosit-o la mare de cateva ori, dar pentru ca o aplicam pe parul prea ud nu am avut rezultate bune. Acum a ramas nefolosita…
  • fixativ Wellaflex – il folosesc ocazional, de obicei cand imi fac vreo coafura mai fancy pentru vreun eveniment.
  • vopsea de par Revlon Colorsilk, de data aceasta nuanta 43, Medium Golden Brown. Este vopseaua mea preferata de par si pentru faptul ca nu contine amoniac si miroase foarte bine. Am incercat vreo patru, cinci nuante si o folosesc on&off de mai bine de doi ani. Am “inselat-o” cu rezultate nefaste asupra parului, ceea ce ma face sa-i fiu destul de fidela. Daca o sa o inlocuiesc cu ceva, o sa am grija sa fie tot ceva fara amoniac!
  • Lorvenn solutie pentru indepartarea petelor de vopsea de par – un flacon pe care il am de aproape doi ani si pe care il folosesc in caz de accidente.
  • sampon si balsam Gliss Color Protect – samponul a fost testat, insa ca si cel din gama Ultimate Repair, imi incarca foarte tare scalpul, asa ca l-am folosit doar pentru pensule. Balsamul este neatins.

Cam asta e colectia mea! Sunt foarte multe produse, majoritatea nefolosite. Problema e ca unele sunt abandonate si inlocuite, insa nu m-am indurat sa ma descotorosesc de ele, avand in vedere ca unele sunt nici pe jumatate goale. Nu mai zic de cele de care nu m-am atins si nu prevad sa le folosesc prea curand.

Rezumand pe scurt, din tot ce vedeti, folosesc la fiecare spalare doar acestea:

 

5 produse, din 25 cate am aduna! Hai, sa mai pun de la mine vopseaua de par pe care o folosesc lunar si uleiul de cocos, care iarasi e folosit mai des… Sunt destul de trista cand vad cati bani zac intr-un singur sertar, iar despre produsele primite ce sa zic? Ca altcineva macar le-ar fi folosit!

Imi este foarte clar ca nu ma mai ating de sampoane, balsamuri si masti pana nu termin ce e acasa si ca prefer produsele de coafare cu textura uleioasa, imi merg cel mai bine, asa ca atunci cand voi epuiza tratamentul CHI trebuie sa ma orientez catre un produs similar si sa nu-mi mai pierd timpul cu altele. Cat despre produsele nefolosite sau cele pe care le-am folosit foarte putin, planuiesc sa le dau, ca sa se bucure altcineva de ele pana cand nu expira si atunci chiar ca sunt bani aruncati la cosul de gunoi!

Asadar, va rog, dragelor, cereti-mi sa va scriu despre produsele care v-au starnit curiozitatea si, daca mai gasiti pe la rubrica Pe ce am mai dat banii… produse de par in urmatoarea perioada, certati-ma!

Voi ce tip de produse colectionati?

(Visited 1,023 times, 1 visits today)
Ți-a plăcut? Împărtășește și altora!