Cand au zburat 6 luni de mamicie si bebelusie n-as putea sa spun. Am senzatia ca s-au scurs intr-o clipa si-n acelasi timp ca ea, draga mea Copila, a fost dintotdeauna aici. Poate ca asa a fost, poate ca a fost mereu o bucatica nedescoperita in sufletul meu, asteptand momentul potrivit sa se arate… Cine mai stie? Stiu sigur insa ca nu imi imaginez viata fara ea si ca e cel mai bun lucru care mi s-a intamplat – da, suna a cliseu, dar sa stiti ca nu intamplator auziti asta de la atatea mame…

Cu timpul devine mai usor

Undeva la finalul celei de-a treia luni de viata a Copilei, am simtit un salt uimitor in calitatea vietii noastre impreuna. Nu stiu sa punctez exact, dar cred ca s-au reunit cumva efectele relaxarii mele in ceea ce o priveste pe ea si faptul ca am inceput sa dormim mai bine si mai mult. Incet, incet lucrurile isi intra intr-un ritm al lor, mama si copilul se cunosc mai bine, se dau unul dupa altul si se formeaza altfel legatura intre ei.

Daca ar fi ceva ce as transmite oricarei proaspete mame, asta ar fi, ca dupa 3 luni totul devine mai usor. Mi s-a zis si mie si, desi parca nu-mi venea sa cred, am sperat macar si se pare ca toata intelepciunea asta a mamelor de dinaintea mea s-a confirmat si in cazul nostru.

Copila la 6 luni

Dupa 3 luni, bebelusii devin din ce in ce mai prezenti si mai activi, iar Copila mea n-a facut exceptie. Iar schimbarile din ultimele 3 luni, adica de la 3 la 6, sunt fantastice. Acum rade, chicoteste, tipa de bucurie, plange mult mai rar, se joaca singura, cu noi sau cu cate o jucarie, se chinuie sa faca lucruri, se lupta pentru ele si evolueaza de la o zi la alta. Este interesata de copiii mai mari si incearca sa-i imite, la fel face si cu noi, te priveste minute in sir incercand sa copieze mimica si gesturile, ma cauta cu privirea cand nu sunt in camera, sta cu ochii atintiti spre usa sa vada cand apar, ma cheama cu o voce aproape planganda si, cand intru, i se lumineaza fata, ma primeste cu un zambet larg (si tot stirb, caci dintii stau inca ascunsi in gingie).

Este un copil atat de vesel incat, de multe ori, cand se trezeste, intai zambeste si-apoi deschide ochii. Si e o placere sa stai in preajma ei si sa fii martor al veseliei ei.

Alaptata la cerere

Copila mea e inca alaptata exclusiv, asta inseamna ca pana acum a mancat doar lapte matern. Si da, i-a ajuns, n-a fost prea putin (desi am sanii mici), prea slab (desi eu sunt tare slaba si multi din anturajul meu ar zice ca mananc prost) sau altfel decat fix ce ii trebuia ei. La 6 luni are inaltimea si greutatea peste media varstei, si-a triplat greutatea fata de nastere si-a pus inca jumate din inaltimea din prima zi de viata.

Sunt convinsa ca progresul ei foarte bun se datoreaza, printre altele, si faptului ca a primit lapte ori de cate ori a vrut si a avut nevoie si faptului ca nu a primit suzeta sau ceai. Suzetele interfereaza cu alaptarea, mama nu mai vede primele semne de foame si in plus, suzeta strica atasarea copilului la san si transferul de lapte nu se mai realizeaza asa cum ar trebui. Iar ceaiul, vedeta bebelusiei mele, este blamat de mamele actuale pentru ca umple burtica bebelusului fara a-i oferi caloriile si nutrientii de care are nevoie, ba mai si impiedica absorbtia fierului in organism.

Asadar, inca ceva ce-as vrea sa stie toate proaspetele mame: tineti departe de gura copilului orice in afara de sanul vostru, doar de atat are nevoie.

Cum e cu somnul

Copila mea n-a avut niciodata un program de somn batut in cuie, am lasat totul la latitudinea ei si am culcat-o cand ii observam semnele de oboseala. Dupa un timp, am inceput sa realizez ca merge pe tiparul celor 90 de minute: daca o culc la 90 de minute dupa ultima trezire, adoarme mai usor si se odihneste mai bine.

Asta a tinut pana aproape de 6 luni, cand si-a schimbat total ne-programul de somn si-acum vrea sa stea treaza si 3, uneori chiar 4 ore intre somnuri si, oricat as forta eu lucrurile, nu reusesc sa o adorm daca ea nu doreste asta. De la multe somnuri scurte ziua, acum am ajuns la 2-3 somnuri, ceva mai lungi, intre o ora si 2, chiar 3. Ca sa doarma mai mult, stau eu langa ea in pat si da, stiu, uneori cade casa pe mine, alteori n-am mancare in frigider, dar va zic, copiii astia minunati stiu mai bine decat noi: faptul ca stau langa ea ma obliga sa ma odihnesc si eu cat de cat, uneori chiar adorm, daca nu, macar e un repaus fizic binevenit.

Cu somnul de noapte e foarte bine la ea: noi dormim impreuna in camera ei, ea se foieste cand ii este foame, se ataseaza la san si dormim in continuare impreuna. Eu ma mut de pe o parte pe alta a patului pentru a alterna sanii in timpul noptii, dar va zic drept, in cele mai multe nopti nu stiu cand am trecut de o parte sau alta, imi dau seama ca m-am culcat la margine si m-am trezit la perete. Daca in jur de 3 luni incepuse sa adoarma pe la 6 seara, acum adoarme pe la 8,9. Trezirea e pe la 6-7, in mod normal, iar noaptea suge de doua ori… sau chiar de cinci.

Plimbarile pe afara

Faptul ca a venit caldura a schimbat mult in bine zilele noastre: iesim zilnic, uneori doar noi doua, alteori impreuna cu tovarasi de joaca (sau cafea pentru mama), mergem in parc, la cumparaturi, cateodata si la restaurant sau chiar in plimbari in afara orasului. Am mai iesit si cu carutul, dar eu tot fan declarat al purtarii bebelusilor sunt si, in ultima perioada, am tot inchiriat diverse SSC-uri de la biblioteca locala pentru a vedea ce ni se potriveste mai bine. Stiu ca printre cititoare sunt si proaspete mamici si, daca sunteti interesate de subiectul asta, as putea face un articol distinct despre purtarea bebelusilor in sisteme ergonomice cu impresiile mele despre sistemele incercate – astept sa-mi spuneti parerea voastra.

Si mancarea?

Pai cu mancarea stam bine amandoua. Ea e inca alaptata exclusiv, dupa cum spuneam si mai sus, iar eu mananc aproape de toate. N-am exclus mare lucru din alimentatia mea de cand alaptez, ci doar alimentele bogate in proteina din lapte de vaca, la care Copila are o usoara alergie.

Pentru ca a trecut de 6 luni, urmeaza sa incepem diversificarea Copilei. Am asteptat putin peste 6 luni sa ne intoarcem din vacanta, sa stea si ea ceva mai bine in fund si sa se apropie de 7 luni, adica 6 luni corectate, pentru ca ea s-a nascut cu o luna mai devreme. Subiectul diversificarii e unul fierbinte pentru mine in perioada asta, tot citesc si despre diversificarea clasica, si despre autodiversificare si pana acum am concluzionat doar ca trebuie sa testez si sa vad ce ii place ei si cum isi doreste sa manance.

Rolul tatalui in toata povestea bebeluselii

Colegul de apartament e un tata tare iubitor si mandru si cu siguranta, asa cum eu am capatat incredere in mine de-a lungul acestor luni, acelasi lucru s-a intamplat si la el. In primele doua luni de viata ale Copilei au tot venit sa ne ajute bunicile si matusa ei, fie ca era vorba de ajutor in casa sau de stat cateva ore noaptea cu ea, ca sa ma odihnesc eu cat de cat. Apoi am ramas doar noi doi cu ea si ne-am descurcat tare bine.

Cum el a avut si are o perioada complicata la birou, noaptea raman doar eu cu Copila (insa, dupa cum va spuneam, e tot mai usor), insa ziua, cand este acasa, o dragaleste si se joaca cu ea, ramane cu ea acasa cand eu sunt nevoita sa plec si n-o pot lua cu mine (asa cum a fost cu mersul la coafor pentru a-mi deschide culoarea parului). Ma amuza sa observ cat difera abordarile noastre cu ea, ne jucam in stiluri diferite, o linistim fiecare in felul sau daca este suparata, iar diferentele din interactiunile noastre cu ea ii ofera Copilei experiente diferite, din care sa invere.

Dincolo de timpul petrecut cu ea, cred ca e evident ca au aparut schimbari radicale in ceea ce priveste timpul petrecut de noi doi impreuna. Da, mai mereu suntem cu ea. Da, uneori intimitatea e fracturata si limitata. Da, ne este dor uneori de viata noastra anterioara. Dar da, mai exista inca intimitate – a trebuit doar sa invatam (si inca lucram la asta) cum sa impacam si capra, si varza, dupa cum spune vorba din popor. Da, zic eu ca experienta de a avea si a creste impreuna un copil sudeaza un cuplu. Si da, o iubim ca pe ochii din cap si ne iubim un strop mai mult si unul pe altul.

Nu stiu cand au fugit astea sase luni, va spun drept… Si ma uit la minunea asta mica, cu ochi mari si frumosi, cu zambetul pana la urechi cand ma mangaie cu manutele pufoase (sau imi trage un picior la fel de pufost in nas pentru ca stau mult prea aproape de ea) si zau ca nu stiu ce-am facut sa o merit.

Am scris aici despre primele 3 luni de maternitate si aici despre cum a decurs sarcina mea.

Si da… aventura continua!

 

★ Beauty Blogger
★ Skincare Addict
★ Coffee Lover
★ 30
★ Bacau
★ adina@septembriejoi.com
(Visited 1,495 times, 1 visits today)