Era cat pe ce sa uit sa fac sumarul produselor noi din luna octombrie, primite sau cumparate. Dar ma bucur ca mi-am amintit aproape de inceputul lunii, pentru ca s-au strans ceva bunatati si acum am si ceva impresii despre ele de impartasit.

Chestiile care m-au bucurat cel mai mult sunt, asa cum probabil va si asteptati, bunatatile de la Estee Lauder. La sfarsitul lui septembrie au avut vanzari private, organizate undeva in zona Promenada Mall, la mai multe branduri de sub umbrela lor, inclusiv cel mama. Iar eu m-am lipit de niste fete dragute si am primit doua seturi, alese dupa experientele pozitive pe care le-am avut cu cate ceva din continutul lor.

Cel din stanga contine un rimel full size Sumptuous Extreme Lash Multiplying Mascara, pe care l-am mai avut si are si review pe blog, un primer pentru gene si un balsam pentru ochi, iar cel din dreapta contine celebrul ser Advanced Night Repair (pe care l-am avut de doua ori in format mic-mic), un cleanser si o crema din aceeasi gama. Dintre toate, am folosit doar rimelul, de doua ori, cand am avut niste evenimente speciale in familie. Vreau sa mai termin din ce am desfacut pentru ingrijirea tenului inainte sa incep si produsele pentru ten.

Vrei să primești postările mele pe email?

Abonare Newsletter

* Câmp obligatoriu.

In luna octombrie, Sensiblu a avut o promotie la sampoanele Ducray destinate preventiei caderii parului, erau reduse cu 50%. Intamplator l-am vazut pe acesta si l-am luat, l-am si folosit de vreo trei ori. Nu am observat inca efecte fenomenale asupra parului, dar nici nu il mai pot folosi pentru ca am observat ca mi-a provocat matreata, asa ca am revenit la Bioderma Node.

Maybelline brow tattoo

In luna octombrie am descoperit si-un produs interesant de la Maybelline, Tattoo Brow se numeste si este o vopsea temporara pentru sprancene, usor de aplicat si cu rezistenta de pana la 3 zile, zic ei. Eu am incercat-o imediat dupa ce am primit-o si am povestit aici primele impresii si concluzii dupa cateva zile de folosire.

Ca tot ziceam de ocazii speciale si machiaj al ochilor, s-a intamplat sa primesc minunea asta, pe numele ei *Melkior Only You*, un fard perlat intr-o nuanta de roz inchis spre visiniu, mai bine de atat nu pot sa o definesc. Cert e ca a ajuns fix inainte de un eveniment de luna trecuta, asa ca am avut prilej sa il pun la treaba. Mi-a placut mult machiajul rezultat si cum a rezistat peste noapte, puteti vedea aici look-ul final.

Am primit in dar si doua produse cu ambalaj tare frumos, care m-a dus cu gandul la mandale. Sunt proaspat lansatele *deodorant* si *apa de toaleta C-Thru Glamorous*, ei au avut si o campanie pentru a promova clipele glamour in viata obisnuita, exprimate prin atitudine si mai putin prin lux. Mi-a placut ideea, asa cum mi-a placut si mirosul deodorantului. Inca nu le-am desfacut, incerc sa reincep sa folosesc parfum, dar greu ma reobisnuiesc dupa ce nu m-am dat atata timp.

Tot nou lansate sunt si fixativul si spuma Nivea Care&Hold, care au venit impreuna cu un set de accesorii de par, foarte fain impartite pentru a fi folosite zilnic intr-o coafura neplictisitoare. Acuma, la mine e greu cu treburile astea pentru ca mai nou Copila a dezvoltat o pasiune pentru accesoriile din parul meu, mi-ar scoate tot ce gaseste nu cu gesturi delicate, daca intelegeti la ce ma refer. Insa mi-am amintit de vremurile bune cand imi prindeam si eu ceva frumos in par si o sa le pastrez bine pentru cand voi putea face asta fara sa traga o manuta pufoasa de clama si sa o scoata cu juma’ de par.

Poate va mai amintiti ca am primit o perie rotativa Rowenta CF9540 cadou de ziua mea, insa din pacate am descoperit dupa putin timp ca cele doua capete de perie aveau aceeasi dimensiune, in loc sa fie diferite, asa cum era specificat. Am trimis-o la garantie sperand ca imi va fi inlocuit unul dintre capete, insa dupa mai bine de doua saptamani am fost anuntata ca nu imi pot inlocui doar capatul, nu imi mai pot inlocui nici peria pentru ca nu mai exista pe stoc si ca imi dau banii inapoi. Lesne de inteles ca eu aveam nevoie de perie, nu de bani, asa ca cei de la Emag s-au revansat pentru intarzierea service-ului si m-au lasat sa achizitionez un model similar, CF9520, in locul celui ales initial.

Imi place peria, are clar mai multa putere decat batranica mea, tot de la Rowenta, pe care o am din 2009 si despre care am tot povestit pe blog (aici). Iar daca vreti sa stiti cum o folosesc pentru rezultate excelente, am adunat cateva sfaturi din experienta mea aici. O sa revin cu mai multe impresii despre acest model peste catva timp, sa apuc sa o folosesc mai mult.

Cam atat pentru octombrie, n-a fost o luna rea, am avut suficiente noutati si cateva experiente chiar reusite cu ele!

Voi ce v-ati cumparat nou in ultima perioada? Ce v-ati mai dori?

★ Beauty Blogger
★ Skincare Addict
★ Coffee Lover
★ 30
★ Bacau
★ adina@septembriejoi.com

(Visited 500 times, 1 visits today)